Motto: „Copiii nu se nasc buni sau răi, ci numai cu caractere diferite, iar caracterele, ca pe orice vlăstar, le poți modela așa cum dorești”. (Ioan Drăgan)
Am fost, zilele trecute, martorul unei discuții interesante între două doamne, amândouă mame de copii, unul în cărucior – nu avea nici un an, altul era dus de mână – cred că avea în jur de trei ani. Prima spunea: Abia aștept să facă ăsta mic doi-trei ani, ca să-l pun în pătuțul lui și să dau drumul la televizor, să mă lase să-mi fac treburile prin casă. Cealaltă îi răspunde: Al meu a ajuns la vârsta când îl las în fața televizorului, l-am obișnuit și cu o tabletă pe care urmărește jocuri, melodii și eu îmi fac treburile la bucătărie.
Mă întrebam: Oare așa procedează toate mămicile din ziua de azi? Probabil că nu! Acum îmi explic de ce există o diminuare a capacității de învățare și a slăbirii abilităților mentale la tot mai mulți dintre elevii de astăzi. Având în vedere modificările survenite în ultimii ani în comportamentul copiilor și al tinerilor, și ne referim nu numai la manifestările violente, este important să fie cunoscută influența pe care televiziunea, calculatorul, noua tehnologie digitală și mesajele mass-mediei, în general, o au asupra dezvoltării abilităților mentale, a mentalităților și comportamentelor noii generații.
Suntem obligați să creștem copiii într-o lume atât de diferită de cea în care am crescut noi, dar trebuie să ne axăm pe ce este adecvat din punctul de vedere al dezvoltării și să acordăm atenție modului în care copiii noștri interacționează cu media socială și digitală. Este important să nu blocăm accesul la acestea, dar trebuie să existe echilibru și moderație. Copiii noștri trebuie să afle cum să navigheze prin această lume nouă-și, ca părinți-trebuie să știm cum să-i îndrumăm și să transformăm-spre exemplu-internetul într-o sursă de experiențe pozitive. Să cunoaștem principalele studii care privesc transformările pe care, spre exemplu vizionarea TV le produce în dezvoltarea structurală și în funcționarea creierului uman.
Copilul este satisfăcut de ceea ce vede sau aude, iar această satisfacție pe care o trăiește puternic pe plan emoțional, se înregistrează undeva, de-a lungul timpului, prin doze infinit de mici, care, cumulate, ajung la un moment dat să se exprime în orientarea socială a copilului, în orientarea sa în domeniul valorilor și, în special, a valorilor morale. Există în pedagogie un principiu, conform căruia putem oferi copiilor, spre asimilare, orice informație, cu condiția, însă, ca aceasta să fie prezentată într-o formă accesibilă capacității lor de înțelegere (capacitate de gândire, dar și de vocabular).
În funcție de timpul acordat vizionării și a vârstei de la care debutează aceasta, televiziunea și calculatorul pot aduce grave prejudicii dezvoltării creierului copilului. Ele nu transmit un mesaj, un mesaj profund uman, așa cum ar transmite o carte de pe timpul bunicii, cu basme, cu povești. Orice imagine văzută de copil trebuie să aibă o valoare estetică și o funcție educativă: valorile binelui, intrate în luptă cu valorile răului, învingând întotdeauna. Acestea trebuie să exprime optimism, încredere în calitățile superior-umane ale omului și un îndemn tacit către ele.
De mici, copiii, obișnuindu-se cu astfel de experiențe care îi bruschează și le seduc atenția, când sunt puși în fața realității – diferite activități zilnice-care nu șochează în nici un fel, nu-și mai pot concentra atenția. De aici și modul în care ei percep activitatea din clasă, când vin la școală, totul îi plictisește, au o motivație scăzută pentru învățare, incapabili să se concentreze cu atenție, copiii tot mai greu răspund cerințelor școlare. De aceea întâlnim dificultăți în deprinderea limbii, în dezvoltarea capacității de citire și în stăpânirea raționamentului matematic. Tot ce-i punem în față copilului, trebuie să ducă la apropierea lui față de „carte”, pentru că numai aceasta determină la copil atitudini și conturează conduite ce, în viața ulterioară vor asigura prezența unor modalități de ameliorare continuă a fondului cultural. Pentru aceasta, este necesar să conjugăm permanent orice acțiune cu existența copilului. Orice acțiune să fie adecvată vârstei lui.
Nu trebuie să lăsăm copilul să ajungă la o saturație față de un anumit gen de acțiune, căci, în situația aceasta, el se depărtează de obligația sa de bază, „cartea” și învățătura. Trebuie să înțelegem bine mecanismele pe care televiziunea, calculatorul le pun în mișcare, a efectelor pe care le au în dezvoltarea mentală a copiilor, în procesul de învățare și în formarea noilor generații. Cercetătorii în domeniul educației au constatat că acei copii care dedică cel mai mult timp vizionării au cele mai slabe rezultate școlare, cel mai redus interes față de școală. Este esențială informarea și cunoașterea acestor mijloace de comunicare pentru a ne putea folosi în mod rațional de ele, și a nu deveni sclavii lor.
Potențialele pericole din mediul online trebuie să nu-i determine pe părinți să smulgă din mâinile copilului tableta electronică sau telefonul mobil. Deși evitarea folosirii acestor dispozitive poate duce la eliminarea multor pericole, o astfel de abordare ar ajunge adesea să-l priveze pe copil de multiplele beneficii și oportunități pe care le oferă tehnologia modernă. Părinții trebuie să fie preocupați pentru creșterea copiilor mici-in deosebi-în era digitală, pentru că ei sunt liderii optimiști și de succes de care școala și comunitatea au nevoie.
Părintelui în era digitală, îi revine o îndatorire primordială. Pentru fiecare părinte trebuie să fie esențiale câteva întrebări: La ce vârstă pot să-i dăruiesc celui mic o tabletă? Peste câți ani va avea nevoie de un telefon mobil? Jocurile video îl agită și-l fac oare „dependent” pe copilul meu? Ce fel de fotografii poate afișa pe internet fiica mea adolescentă și cu cine se poate „împrieteni” pe Facebook?
Părinții, în primul rând, trebuie să cunoască beneficiile educaționale și cognitive ale tehnologiei digitale, cât și numeroasele capcane. Astfel, părinții noii generații de „copii digitali” vor afla ce aplicații și jocuri încurajează creativitatea și inteligența copilului sau adolescentului, dar și ce limite trebuie impuse (ca durată, dar și la nivel de conținut), pentru a evita hărțuirea online, refugierea nesănătoasă în lumea virtuală ori dezinteresul pentru școală și relațiile sociale din viața reală.
Profesor Dumitru Nica,
Slatina
