Nu există zi, ca pe orice post de televiziune ai da, să nu vezi discuții despre probleme petrecute în învățământ: ba că o educatoare a „jicnit” niște copii, ba că o învățătoare a bătut niște elevi, ba că un elev a bătut o profesoară sau că o elevă a fost „tracasată” de un profesor etc. etc. Aproape de fiecare dată, participă la dezbateri, tot felul de neaveniți, care își dau cu părerea despre Regulament, propun ei măsuri pe care trebuie să le ia alții, ba unii aduc în discuție LEGEA EDUCAȚIEI (care Lege? A cărui ministru?), sau diferite ordine ale miniștrilor (oare mai știe cineva care ordin mai funcționează?), alții, pricepându-se la toate, vorbesc inclusiv, de evaluarea cadrelor didactice sau că de educația elevilor nu se mai ocupă nimeni, că….. Lăsați oamenii buni să vorbească despre învățământ, educație, activități cu elevii, activități cu părinții, despre școală în general, pe cei care au o experiență în domeniu, pe cei care au slujit și slujesc cu rezultate bune această ramură a formării și cultivării unui popor – EDUCAȚIA, ÎNVĂȚĂMÂNTUL.
De foarte multe ori am auzit pe stradă, în locurile aglomerate, spunându-se despre copii, tineri și chiar adulți: “nu are nici un pic de educație”, „nu are cei șapte ani de acasă”, „cine l-o fi educat așa”, „halal de profesorii lui” etc. etc..
Cred că s-a observat că, cei doi candidați la Președinția Franței la ultimele alegeri, și-au pus ca prim – obiectiv în platforma lor electorală tocmai EDUCAȚIA, caracteristică a tuturor: copii, tineri, adulți. Ai noștri politicieni, indiferent de culoare politică, au lăsat-o mai moale, mai la coadă, iar alții nici n-o pomenesc.
În ultimii zece ani, se observă în țara noastră lipsa de preocupare pentru EDUCAȚIE. Parcă nimeni nu este interesat de acest fenomen: nici familia, nici școala, nici societatea. Totul este lăsat la voia întâmplării, rezultatul nepăsării tuturor neîntârziind să apară.
În fond ce este educația? La pagina 331, în “Mic Dicționar Enciclopedic” putem citi: “Educația este fenomen social originar și fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte, a culturii, către generațiile tinere în vederea pregătirii lor pentru integrarea în activitatea socială” … „acțiune unică și unitară, cuprinzând un ansamblu de influențe, măsuri și tehnici stabilite științific și aplicate sistematic, care urmărește formarea personalității umane în integralitatea ei, în conformitate cu un model ideal istoric și social determinat: rezultatul acestei acțiuni”.
Privești, uneori, grupurile de elevi intrând sau ieșind dintr-o unitate școlară. Observi tot felul de coafuri, tunsori, tot felul de rimeluri, ținută necorespunzătoare, fumători, nefumători, gălăgioși, indisciplinați, folosesc unii un jargon de te crucești etc. etc., toate acestea sunt rezultate ale educației sau… lipsei de educație. Principalii factori educaționali sunt: familia, școala, organizațiile politice, apolitice, obștești, asociațiile profesionale, cultural – artistice, sportive, literatura, arta, presa, televiziunea, radioul, muzeele și, nu în ultimul rând, opinia publică.
După decembrie 1989, avem o țară liberă, democrată, o țară nouă. De aceea, este nevoie de oameni noi. Se derulează învățământul în țara noastră, dar s-a uitat de către toți factorii răspunzători acest fenomen “Educația”, cu toate că se spune “Ministerul Educației” și atunci, ce-i de făcut? Familia și școala să rămână în continuare instituții deschise care să acționeze permanent și convergent pentru ca cele mai tinere mlădițe ale vieții noi – copiii – să se dezvolte din plin și armonios, să-și valorifice, pe o treaptă superioară, întreaga capacitate și întregul talent. Cei doi factori –familia și școala – trebuie să colaboreze strâns și serios încă din prima treaptă a învățământului nostru, adică cel preșcolar. În concepția școlii, grădinița nu este numai locul unde copilului i se dă ocrotire și asistență socială, ci și locul unde este pregătit pentru școală. În grădiniță, copilul primește primele elemente de cunoaștere științifică a lumii înconjurătoare și a mediului social de viață. Jocul de la grădiniță dacă este încărcat de optimism, de curaj și inițiative, nu rămâne un divertisment gratuit. Dacă e bine supravegheat, bine condus, el capătă virtuțile muncii creatoare. Grădinița și familia trebuie să educe copilul, în așa fel încât, atunci când va avea statutul de școlar, să nu vadă în acest statut o frână, ci o cale deschisă pe care s-o parcurgă cu plăcere.
Mai strânsă trebuie să fie colaborarea între școală și familie din ziua în care copilul trece pragul școlii. Acum, fără să uite joaca, el devine mai grav, mai „serios”. Vine în contact cu studiul sistematic, capătă deprinderi de muncă intelectuală. Împreună cu școala, familia are obligația să crească „foamea” de învățătură a elevului. Ajuns în pragul preadolescenței, elevul începe să fie tot mai captivat de interesul de cunoaștere, iar când părăsește treapta învățământului liceal, setea pentru noi cunoștințe, interesul pentru aflarea necunoscutelor și înlăturarea incertitudinilor cresc în mod vertiginos. Deși sunt la vârsta de liceu, deși tineri, au de-acum personalitatea lor, deși se află la ora opțiunilor și la începutul drumului pe care vor să-l parcurgă în viață, ei încă mai au nevoie de sprijinul școlii și al familiei. Tocmai de aceea, colaborarea între școală și familie se cere ridicată la un nivel de înaltă responsabilitate socială. Acum, rolul profesorului diriginte, al consilierului, trebuie să crească, pentru că tânărul trebuie să-și completeze pregătirea pentru viață, aici trebuie să primească o aleasă educație.
Este cunoscut faptul că procesul de învățământ nu poate fi despărțit de procesul de educație. Dimpotrivă, aceste procese se întrepătrund, formând un tot unitar, motiv pentru care conlucrarea între școală și familie trebuie să devină permanentă și fructuoasă.
Atât pentru părinți, cât și pentru cadrele didactice, nu trebuie să se uite că pentru tineri cea mai înaltă școală de educație este învățătura, realizarea obligațiilor zilnice, munca.
Iată cu ce cuvinte curate și înălțătoare se deschidea, în noiembrie 1922, revista „Școala bănățeană”: „Doamne, Doamne, cu ce să-ți răsplătim pentru minunatul și imensul bine ce L-ai făcut neamului romenesc?…, iar căile Tale ni le arată trei povățuitori care sunt: credința, munca, omenia. Credința înaripează munca, munca noastră a educatorilor, o săvârșim în școală și în afară de școală, cu vreme și fără vreme. Pentru ca muncitorul să nu obosească și pentru ca munca să nu fie stearpă, am căutat noi un izvor de lecuire și întărire….” .
Poate că la un astfel de izvor se referea și un elev de clasa a XII-a, zilele trecute, când spunea: „Ne simțim parcă singuri. Nu mai este nimeni care să aibă grijă de noi, în afara școlii. Poate că nu avem trecut, prezentul este sub semnul întrebării, dar viitorul depinde de noi”. Părerea noastră este că există căi, mijloace multiple de a participa efectiv la educația tinerilor.
Educația copiilor, tinerilor, și, de ce nu, a adulților trebuie să devină un obiectiv major al învățământului, al școlii, fiind necesară o strategie națională coerentă și investiții financiare solide pentru a dezvolta educația. Programul de educație al familiei trebuie să prindă viață și să aibă drept scop întărirea capacității și a încrederii familiei și a comunității, necesare pentru realizarea unui mediu optim în vederea creșterii și dezvoltării copiilor, a educării tinerilor și a adulților.
Cooperarea și realizarea de rețele de comunicare între părinți, educatori, personalul de îngrijire a copiilor și autoritățile locale, cu focalizare pe creșterea capacității comunității de a cunoaște problemele și de a găsi, local, resursele pentru rezolvarea lor, trebuie să stea permanent în fața tuturor factorilor educaționali.
Prof. DUMITRU C. NICA, SLATINA
