Este unanim recunoscut că manualele de matematică prezintă un grad din ce în ce mai ridicat de ariditate, cu cât avansăm pe treptele învățământului (primar, gimnazial, liceal) că învățarea matematică este asociată cu încrețirea frunții. Dacă am face un sondaj în rândul elevilor, la întrebarea: Câți citesc un manual de matematică pur și simplu din plăcere?, numărul celor care ar răspunde afirmativ s-ar apropia de zero.
De aceea, o obligație în plus au profesorii de specialitate, care trebuie să prezinte matematica „sub un alt stil”, după o „altă mentalitate”. Să-i convingem pe elevi că ariditatea matematicii nu trebuie corelată cu ruperea ei de realitate, ci că între matematică și celelalte discipline școlare sunt create multe punți de legătură, că „matematica își are poezia ei”. Este bine ca ori de câte ori avem posibilitatea să scoatem în evidență frumusețea matematicii, analogia dintre matematică și poezie, reflecții despre matematică și matematicieni. Sunt foarte mulți matematicieni, dar și poeți, care consideră că între matematică și poezie există o mare apropiere. Ei sunt convinși că cele două creații ale spiritului uman (matematica și poezia) au ceva comun (amintesc contemplația, gratuitatea, bucuria pură de a simți și înțelege), nu sunt total distincte.
Între ele există multiple legături, puțin cunoscute și rar exploatate, în procesul de învățământ. Poezia este o creație, o compoziție, o ficțiune, iar matematica a fost numită de un mare admirator al ei „cea mai sublimă și prodigioasă dintre ficțiuni”. Matematica și poezia sunt expresii ale aceleiași puteri de imaginație, cu deosebirea că prima se adresează mai mult minții, pe când a doua, mai mult inimii. Ar părea, deci, că inima și mintea, sensibilitatea și rațiunea, abstractul și concretul nu pot fi puse alături.
Weierstrass (ilustru matematician german) susținea: „La mulți oameni înțelepți se simte o lipsă, ei nu posedă destulă fantezie și este sigur că cineva care nu e puțin poet nu poate fi un matematician strălucit”, iar remarcabilul poet Ion Barbu, care este una și aceeași persoană cu strălucitul matematician Dan Barbilian, afirma: „matematica cere tot atâta imaginație ca și poezia. Matematicile pun în joc puteri sufletești, nu mult diferite de cele solicitate de poezie și de artă”. Voltaire observă că: „Puțini vor nega un merit al poeziei și anume acela de a spune mai multe și în mai puține cuvinte ca proza”.
Dacă ne gândim, cel puțin la matematica din gimnaziu și liceu, constatăm că adevărurile ei se exprimă prin formule (nu întotdeauna simple și ușor accesibile, care înlocuiesc fraze întregi doar prin câteva litere și simboluri specifice ei.
Deci, putem trage concluzia că, atât poezia cât și matematica spun mai mult și în mai puține cuvinte (simboluri) decât alte forme ale gândirii. Atât în matematică, cât și în poezie, întâlnim posibilitatea de a exprima „ceva mult” în „ceva puțin”. Dacă ne gândim la considerentele lui Eminescu despre învățarea și învățământul matematicii, ale lui Sadoveanu despre jocul de șah, savuroasele pagini din Creangă („Cinci pâini”) și Caragiale („Un pedagog de școală nouă”), constatăm că poezia conține elementul frumos ce poate fi redat sub forma unor figuri de stil, prin metafore, efecte onomatopeice, care – de multe ori – surprind și încântă. Comparând cu matematica, existența elementului frumos este pus în evidență de relațiile de simetrie și eleganță ale formulelor, ale curbelor plane, ale unor corpuri geometrice, dar în matematică mai există un element frumos de o natură particulară: „frumosul logic”. Acesta nu depinde de sensibilitatea individului și are un caracter de universalitate pe care numai adevărul îl poate conferi.
Pe bună dreptate, marele fizician Heisenberg susținea: „Mersul lumii este determinat, în ultimă instanță, de ce vor oamenii tineri. Dacă tinerii aleg frumosul, va exista mai multă frumusețe în lume, dacă aleg utilul, vor exista mai multe lucruri utile. De aceea, alegerea fiecăruia în parte are ponderea nu numai pentru el însuși, ci pentru întreaga societate”, iar Albert Einstein afirma: „Matematica pură este, în felul său, poezia ideilor logice!”
Atât matematica, cât și poezia, se străduiesc să exprime adevărul. Meritul poeziei, chiar în formele ei cele mai simple, stă în adevărul transmis, nu direct prin vorbe, ci pe căi ocolite cu ajutorul asociației de idei imaginate. În mod analog, vom putea spune că meritul de necontestat al matematicii stă în adevărul transmis, nu direct prin vorbe, ci prin simboluri, formule și desene, care reprezintă singurele limbaje cu caracter universal ale omenirii. Matematica și poezia au posibilități largi de a extinde unele rezultate, de a particulariza și generaliza în perfectă siguranță, î cele mai diferite și neașteptate domenii.
Deci, cele două au suficiente puncte comune pentru a nu le izola. Există o poezie a matematicii și o matematică a poeziei despre care s-au scris multe, dar puține sunt cunoscute și expuse în adevărata lor lumină.
Prof. Dumitru Nica
