Polițiștii și jandarmii au acționat, în Municipiul Slatina și în comuna Vitomirești, în perioada 25 ianuarie – 3 februarie a.c., în pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță civică, respectarea normelor legale ce reglementează modul de desfășurare al activităților electorale. Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, în perioada campaniei electorale și pe parcursul derulării procesului electoral, din data de 3 februarie, pe raza comunei Vitomirești, nu au fost înregistrate incidente electorale.
În schimb, în Municipiul Slatina, în perioada campaniei electorale, au fost sesizate nouă incidente electorale. În urma verificărilor efectuate, într-unul dintre cazuri, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar în opt cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Au mai fost acordate două avertismente pentru afișarea mijloacelor de propagandă în alte locuri decât cele permise și pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor rutiere. Și în ziua alegerilor, pentru funcția de primar al Slatinei, s-au efectuat nouă sesizări, dintre care cinci nu s-au confirmat, în urma verificărilor efectuate. În două dintre cazuri, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. În alte două cazuri, s-a luat măsura informării Primăriei Municipiului Slatina, verbal și scris, cu privire la verificarea aspectelor sesizate, potrivit competenței.
M.C.