AcasăActualitateSancțiuni pentru nerespectarea regulilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Sancțiuni pentru nerespectarea regulilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au efectuat acțiuni de verificare pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus.

Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale dar și mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

La activitățile de verificare desfășurate, au participat peste 250 forțe de ordine zilnic, fiind verificate 231 de societăți comerciale, precum și 143 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1340 de persoane.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 286 de sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 35.950 de lei, dintre care 261 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 31.450 de lei, și 25 aplicate persoanelor fizice, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea /libera circulație, în valoare de 4.500 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

Ionuț Dumitrescu

 

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments