După ani în care elevii din comuna Strejești s-au recreat într-o curte care nu le oferea cele mai bune condiții, spațiul din incinta școlii a fost amenajat și schimbat. Primarul comunei Strejești, Marian Speriatu, spune că investiția este un proiect al actualei administrații și subliniază că rezultatul trebuie judecat prin ceea ce s-a realizat concret.
„Ani la rând, copiii s-au recreat printre pietre, într-o curte care avea nevoie de schimbare. Astăzi, această schimbare s-a întâmplat”, a transmis Marian Speriatu.
Edilul precizează că amenajarea curții școlii este „100% proiectul actualei administrații”, rezultat al demersurilor și deciziilor luate de echipa aflată în prezent la conducerea comunei.
„Nu revendicăm munca altora și nu ne însușim proiecte începute de alții. Ceea ce este făcut de actuala administrație, este asumat de actuala administrație”, a punctat primarul.
Mesajul transmis de Marian Speriatu vine și în contextul discuțiilor despre proiectele administrației locale și despre modul în care acestea sunt asumate. Primarul spune că, dincolo de declarații și de ceea ce s-ar fi putut face, important este ceea ce rămâne în urma administrației.
„Unii pot vorbi despre ce ar fi făcut. Noi preferăm să arătăm ce am făcut. Pentru că administrația se măsoară în proiecte, în investiții și în lucruri care rămân în urma noastră”, a mai declarat edilul.
Amenajarea curții școlii este prezentată astfel drept una dintre intervențiile menite să îmbunătățească mediul în care copiii își desfășoară activitatea și își petrec timpul în pauze.
„Copiii nu au nevoie de promisiuni. Au nevoie de condiții mai bune. Iar noi lucrăm pentru asta. Faptele vorbesc. Iar această curte este unul dintre ele”, a transmis Marian Speriatu.
Dragoș Sîrghie


