Azi, 27 februarie 2025, a avut loc ședința CJ Olt, unde s-au dezbătut o serie de proiecte în folosul județului lui Eugen Ionescu. După ședință, așa cum s-a statuat de-a lungul timpului, Marius Oprescu, președintele CJ Olt, și președinte al PSD Olt, a răspuns cu amabilitate la întrebările ziariștilor.
Președintele Marius Oprescu a reiterat ideea că, în CJ Olt, opoziția liberală nu se opune proiectelor inițiate de majoritatea social-democrată, având în vedere că acestea sunt niște „proiecte decente, care nu ridică semne de întrebare, iar toate aceste lucruri se discută în comisiile de specialitate. Când venim în ședința de Consiliul Județean, lucrurile sunt deja discutate și toată lumea este de acord cu ele”.
Căminele de bătrâni de la Spineni, Șopârlița și Slatina!
Cu referire la Căminele de bătrâni de la Spineni, Șopârlița și Slatina, președintele a reamintit că se fac eforturi pentru obținerea autorizației la incendiu, „având în vedere natura lucrărilor care necesită punere în acord cu legile țării în acord cu legea la securitate la incendiu. Sunt trei proiecte pentru Șopârlița, Spineni și Centrul de Persoane Adulte Slatina. În total, toate aceste lucrări înseamnă aproximativ 10 milioane de lei, pe care Consiliul Județean o să le aloce în perioada următoare pentru obținerea autorizației la incendiu la toate aceste trei centre”.
Pariul principal al administrației județene a rămas Spitalul de Urgență Slatina!
„În momentul de față, la Spitalul Județean de Urgență Slatina avem în implementare o serie de proiecte. Așa cum știți, sunt proiecte pe fonduri europene, sunt proiecte din bugetul local al județului Olt și sunt și proiecte pe care le-am depus, care sunt în perioada de evaluare, și în perioada următoare așteptăm soluționarea lor, într-un sens pozitiv.
Este vorba despre aparatură pentru dotarea secției de oncologie, unde avem în plan să mai achiziționăm un nou CT și un RMN nou și de asemenea este vorba despre proiectul mare pe Planul Național de Sănătate, unde înseamnă o nouă clădire cu șapte etaje care va avea și un heliport. Aceste sunt proiectele pe care le-am depus și așteptăm rezultatul pe ele.
În perioada următoare, se va finaliza proiectul Ambalatorului Slatina, unde, așa cum știți, am cumpărat un CT nou. Asta este celebru CT care nu e scos din funcțiune, ci e un nou CT cumpărat care va funcționa acolo. Dar, încă o dată specific, să dai drumul la un aparat, pentru care este necesară obținerea unor serii de autorizații de la statul român, nu se poate face peste noapte… Ăștia sunt procedurile, nu le-am inventat eu”, a spus Marius Oprescu.
Clădirea cu șapte etaje și cu heliport!
Referitor la acest obiectiv, reprezentantul administrației județene spune că proiectul se află în perioada de evaluare, pentru a i se stabili eligibilitatea: „După ce ni se va transmite că este eligibil, vom începe o serie de proceduri.
Noi avem SF-ul și proiectarea făcută, urmează să scoatem la licitație acest proiect, iar de aici nu pot să știu exact ce înseamnă toate aceste proceduri. Știți cum este. Dacă apar, contestații și așa mai departe…”
Numirea lui Cosmin Floreanu (PSD) în funcția de șef al Prefecturii Olt!
Marius Oprescu le-a mai spus jurnaliștilor prezenți că a citit ordinea de zi a Guvernului și a anunțat numirea domnului Cosmin Floreanu ca prefect al județului: „Nu știu când se va depune jurământul, pentru că Ministerul de Interne face aceste programări și nu noi aici, local!”
Bătălia declarațiilor: Mario De Mezzo vs. Consiliul Județean Olt Prețul gunoiului: acuze și realități!
Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a acuzat Consiliul Județean Olt de creșterea prețului gunoiului, în ciuda unei prevederi legislative care interzice o astfel de majorare timp de opt ani.
Replica președintelui CJ Olt a fost clară: „Prețul nu a fost crescut de Consiliul Județean, ci de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară OLT-ECO, unde fiecare membru, inclusiv CJ și Primăria Slatina, are un singur vot din 113. Creșterea tarifelor a fost impusă de legea salubrității și un ordin al ANRSC, care obligă ajustarea anuală a tarifelor în funcție de indicele de inflație.
De asemenea, Slatina ar fi putut beneficia de o taxă mai mică cu aproximativ 30% dacă ar fi implementat colectarea selectivă a deșeurilor, însă acest proiect nu a fost finalizat de actuala administrație locală”.
Promisiuni neonorate: Apa gratuită și discountul la facturi!
Mario De Mezzo a fost criticat pentru faptul că, deși în campanie a promis cinci metri cubi de apă gratuit și reduceri la facturile locuitorilor, aceste măsuri nu s-au concretizat. Mai mult, Consiliul Local Slatina a majorat taxele și impozitele locale cu 10%, folosindu-se de același principiu al indicelui de inflație.
Marius Oprescu susține că primarul Slatinei „incompetent și mincinos, preferă propaganda politică și activitatea pe rețelele sociale în locul finalizării proiectelor esențiale pentru oraș. În viitor, legea îl va obliga pe edil să majoreze și prețul apei, indiferent de poziția sa actuală”.
Fonduri europene și investiții în județ!
Președintele CJ Olt a atras atenția asupra unui proiect de 75 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor. Se preconizează achiziționarea unei stații de tratare mecano-biologică, ceea ce ar reduce semnificativ cantitatea de gunoi depozitată și, implicit, costurile de operare.
Relația PSD-PNL la Olt: colaborare imposibilă?
Deși PSD și PNL susțin împreună candidatura lui Crin Antonescu la prezidențiale, la nivel local nu există perspective de colaborare. Președintele CJ Olt afirmă că a încercat în repetate rânduri să colaboreze cu administrația Slatinei, dar consideră că „acest lucru este imposibil”.
Situația din comuna Redea!
Primarul PSD din Redea a fost criticat la nivel național din cauza problemelor cu infrastructura rutieră. CJ Olt susține că proiectul de reabilitare a drumurilor este în așteptare la Compania Națională de Investiții, iar ordinul de începere a lucrărilor nu a fost emis din motive administrative și financiare.
8 Martie: acțiuni dedicate femeilor din județ!
Marius Oprescu spune că instituția pe care o conduce va organiza acțiuni specifice pentru Ziua Internațională a Femeii: „Avem acțiuni, așa cum am avut pe fiecare an, și de întâi și de 8 martie, numai că întâi martie și 8 martie cad sâmbăta…
Am hotărât să le ținem vinerea după prânz, astfel încât să intrăm cu cât mai multe doamne și domnișoare în contact. Deci mâine și vinerea viitoare vom fi prezenți pe stradă, pentru a oferi mărțișoare și flori doamnelor și domnișoarelor din Slatina”.
Concluzie!
Schimbul de replici dintre primarul Mario De Mezzo și Consiliul Județean Olt evidențiază tensiunile politice locale. În timp ce edilul Slatinei acuză administrația județeană de creșteri de tarife și lipsă de transparență, CJ Olt răspunde printr-o critică dură la adresa incompetenței administrative a primarului.
Cert este că problemele legate de gestionarea deșeurilor, prețul apei și accesarea fondurilor europene sunt teme de interes major pentru locuitorii Slatinei, iar soluțiile propuse trebuie să fie mai mult decât simple declarații politice.
A consemnat Dumitru Sîrghie
Dragi cititori si cetateni, inca o mostra de ipocrizie politica: ambele tabere, dand dovada de o clara incompetenta profesionala legata de buna si corecta gestionare administrativa a ,,trebilor obstei,, isi arunca bumerangul una alteia, incercand sa acopere(ca si la nivel central) gaurile facute in bugetele celor doua institutii (primarie si CJ Olt) de gastile celor doi combatanti!
Este mai mult decat evident faptul ca pentru EI, NOI nu mai suntem! Decat formal! Ca sa aiba motiv de justificare a furtului ZILNIC al banilor publici, adica al banilor nostri!
Tarife majorate, impozite majorate, bani mai putini in buzunarele noastre!
Sa va fie rusine la amandoi! Nici unul nu meritati increderea noastra!