AcasăActualitateȘCOALA GIMNAZIALĂ DIN PLEȘOIU – DIN NOU LA ÎNĂLȚIME!

ȘCOALA GIMNAZIALĂ DIN PLEȘOIU – DIN NOU LA ÎNĂLȚIME!

Elevii și dascălii din Pleșoiu, județul Olt, au sărbătorit, anticipat și cum se cuvine, în ziua de 21 ianuarie,  Unirea Principatelor Române, care s-a înfăptuit la 24  ianuarie 1859.

An de an, data de 24 ianuarie, asociată cu ,,Ziua cea Mare a românilor”, este un prilej de mândrie națională, o sărbătoare importantă și pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Pleșoiu. Acest eveniment a fost marcat, și de această dată, prin derularea unor activități tematice: un program artistic finalizat cu o horă, o expoziție de desene, dezbateri și referate…

Acum mai bine de un secol și jumătate, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfăptuia Unirea Principatelor Române, un prim pas spre România de astăzi. De atunci, această dată este amintită anual, prin diferite manifestări, dintre care nu lipsește niciodată „Hora Unirii”, cunoscutul cântec pe versurile poeziei cu același titlu scrise de Vasile Alecsandri și publicate pentru întâia oară, la Iași, în numărul 51 al Revistei ,,Steaua Dunării”.

Elevii din Pleșoiu au evocat personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, evidențiind tenacitatea acestuia și a oamenilor politici ai acelor vremuri, care au știut să întoarcă deciziile luate de marile puteri europene, în favoarea românilor. Activitățile, care au constat în scenete, un concurs și prinderea în Hora Unirii, s-au desfășurat la școală, în prezența cadrelor didactice  cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române. „Celor care au știut să întoarcă deciziile marilor puteri europene în favoarea romanilor se cuvine să le păstrăm vie memoria, noi și generațiile viitoare!”, spune directorul școlii prof. Tabacu Maria-Irina.

Din serbarea celor mici nu au lipsit o paradă militară, un colaj de cântece și poezii patriotice și Hora Unirii, toate desfășurate pe platoul din curtea școlii.

La mulți ani, România!

Mihaela Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -