AcasăAdministrațieScornicești investește în educație: toate unitățile de învățământ din oraș – modernizate...

Scornicești investește în educație: toate unitățile de învățământ din oraș – modernizate cu fonduri europene

Vești bune pentru elevii și profesorii din Scornicești: unitățile de învățământ din oraș au fost complet modernizate, atât din punct de vedere al dotărilor, cât și al infrastructurii. Un nou proiect finanțat din fonduri europene a fost dus la bun sfârșit de administrația locală, sub conducerea primarului Daniel Tudor.

Primarul a anunțat cu entuziasm finalizarea investiției și a transmis un mesaj public prin care subliniază importanța educației și a accesării de fonduri externe pentru dezvoltarea comunității:

„Cu bucurie vă anunț finalizarea cu succes a încă unui proiect important finanțat din fonduri europene! Toate unitățile de învățământ de pe raza orașului Scornicești au fost dotate cu mobilier nou, materiale didactice moderne și aparatură electronică de ultimă generație.

Aceste investiții vin în completarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirilor școlare. Astfel, copiii și cadrele didactice din Scornicești beneficiază acum de un mediu educațional complet modernizat și  sigur.

Educația este o prioritate pentru administrația locală, iar accesarea fondurilor europene rămâne una dintre cele mai eficiente metode de a transforma în bine comunitatea noastră. Mulțumim tuturor celor implicați în derularea și finalizarea acestui proiect! Împreună pentru un Scornicești modern și prosper!”

Proiectul aduce un plus considerabil calității actului educațional în oraș, demonstrând că investițiile în viitorul generațiilor tinere nu sunt doar promisiuni, ci fapte concrete. Noua etapă în modernizarea învățământului local consolidează angajamentul autorităților față de un Scornicești bine pregătit pentru provocările prezentului și viitorului.

 Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments