AcasăCulturăScriitoarea româno-americană Elena Mitru își va lansa cărțile la Slatina

Scriitoarea româno-americană Elena Mitru își va lansa cărțile la Slatina

În organizarea domnului Marian NENCESCU, jurnalist cultural, critic și istoric literar, joi 15 iunie a.c., Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina va găzdui lansarea volumelor „Ore și hore românești –Versuri ocazionale”, (Editura Pim, Iași, 2023), precum și „Arta în conversație” (Editura RawesCons, București, 2023) ale scriitoarei româno-americane Elena Mitru. Cartea, a 35-a dintr-o lungă activitate publicistico-literar, beneficiază de o frumoasă haină grafică semnată de artistul Mihai CĂTRUNĂ, redactor plastic al publicației „Eminesciana”, cunoscut, mai ales, pentru grafica sa de inspirație romantică, la ora actuală el fiind unul dintre cei mai inspirați interpreți plastici ai spiritului eminescian Despre activitatea și creația Elenei MITRU vor rosti scurte alocuțiuni amfitrionul manifestării, Florian Dumitrescu, directorul Bibliotecii „Ion Minulescu”, ziaristul și scriitorul Dumitru Sîrghie, rămânându-i maestrului Marian Nencescu misiunea de a încorona opera doamnei Elena Mitru, slătineancă la origine. Vor expune din lucrările lor artistii plastici Istrate Cristina, Paul Tudor Balș,Mihai Coțovanu, Romulus HARDA ȘI Mihai Cătrună, cu toții prezenți în cărțile de interviuri ale Elenei Mitru.

Iată cum o prezintă pe autoare domnul Marian NENCESCU:

«Poeta, prozatoarea, jurnalista și artista plastică Elena Mitru s-a născut la București,  la 18 octombrie 1943,  în familia Georgetei și a lui Ion Mitru, mici meseriași, cu atelier de croitorie în București și a  urmat clasele gimnaziale la Liceul „Gh. Lazăr” , din București, apoi a absolvit Liceul „Dimitrie Cantemir”, și  Școala Tehnică Financiară, după care a urmat Cursuri de desen tehnic și proiectare, domeniu în care a activat până la plecarea în SUA (1997), țară unde s-a stabilit definitiv. A iubit literatura încă de pe băncile școlii, purtând în suflet și pasiunea pentru artă. În anul 1980 a devenit membră a Asociației Artiștilor Plastici Amatori (AAPA), din București, Secția „Artă decorativă”, iar  în anul 2012, a debutat în literatură, la Cenaclul literar „Mihai Eminescu”, din Astoria, New York. A publicat peste 30 de volume: proză, poezie, epigrame, interviuri, antologii, reportaje.

 Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Presă Culturală, și  a Asociației Scriitorilor Români, din America de Nord. În anul 2021 a primit, din partea Filialei Bistrița a UZPR, și  a Asociației Culturale „Catharsis”, a Scriitorilor Bistrițeni, Diploma de Merit, pentru publicarea antologiei „Triptic literar – Poezie, Proză, Critică”. De-a lungul vremii, a fost recompensată, din partea comunității literare românești din diaspora americană, dar și de  autoritățile locale, administrative și religioase, cu numeroase Diplome și distincții, semn al prețuirii și al stimei de care se bucură unanim.

A publicat în cele mai importante reviste ale diasporei americane și canadiene, în Lumină Lină/Gracious Light și Romanian Journal, din New York, apoi Destine Literare, din Montreal, etc,  dar și în țară, fiind, în prezent, colaborator permanent al mai multor publicații ce apar sub egida UZPR, între care Astralis, Detectiv Literar, Muzeul Presei Românești, Convorbiri Literar-Artistice, Eminesciana etc. Inspirată de realitățile românești, mai vechi sau mai noi, dar și de cadrul american în care trăiește de mai bine de două decenii, Elena Mitru practică o proză confesivă, cu nuanțe intimiste și reflexive. În poezie, urmează sursa originală, națională, iar în publicistică păstrează echilibrul impus de interviu, gen în care excelează.

Versurile din volumul „Ore și Hore românești”, cuprind, cum o arată și titlul, secvențe de viață, reflexii, portrete satirice, cu alte cuvinte confesiuni ce pot fi încadrate cu brio în curentul liricii ocazionale. Tema centrală este motivul liric al trecerii timpului, ecou al horațianului Eheu, fugaces labuntur anni, fugit irreparabile tempus, o meditație pe tema mereu actuală a cursului vremii și al vremurilor. Cele patru secvențe lirice ce alcătuiesc acest volum au în centru o serie de meditații, cu caracter ocazional, desigur, dar ancorate în realitatea zilelor noastre. Contrastul între emoțiile copilăriei, cu chipurile și trăirile ei luminoase, și prezentul lipsit de strălucire, este tratat poetic sub forma unor confesiuni și declarații, unele cu caracter accentuat personal. Poeta insistă asupra conținutului efemer al propriilor emoții, introducând în text secvențe de viață reală, avertismente și argumente suplimentare. Se creează astfel un dialog imaginar între trecut și prezent, între realitate și ficțiune,  ce dă consistență volumului.  Cu totul, în forma aceasta aparent liberă și non-conformistă, împletind aleatoriu planurile  narative, volumul, are o consistență unitară, reunind într-o formulă lirică trans-modernistă, o stare de spirit în care eu-l auctorial domină copios.

Partea cea mai consistentă a volumului o reprezintă versurile epigramatice din ciclul Hore Românești. Întâlnite adesea în folclorul literar, sub formă de „strigături”, rostite la sărbătorile de peste an: hore, nedei, clăci, versurile epigramatice țin adesea loc de cronică vie a comunității. Ele exprimă, într-o formă hazlie, uneori chiar sarcastică, dar ascunsă sub un văl de pudoare, adevăruri crude despre unii convivi, denunțând, într-o formulă acceptabilă, civilizată am spune, vicii care altfel nu se pot rosti public: beția, bârfa, lenea etc. Se poate spune că, sub o formulă lirică acceptabilă, poezia epigramatică este „ziarul de can-can” al timpurilor trecute. În zilele noastre, întâlnim mai rar, în comunitățile sătești, astfel de fenomene lirice, native și genuine, locul lor fiind luat de umorul grosier, de tipul ofenselor, al bârfelor și al vorbelor în vânt, preluate fără discernământ din arsenalul mediatic curent. Cu atât mai mult, este meritul unei scriitoare și al unei poete  cu mai puțină experiență publicistică, ce trăiește de mai bine de două decenii departe de mediul lingvistic și social nativ, de a relansa, într-o formulă inedită de folclor „artistic”, acest gen literar cu adânci rădăcini în satul românesc.

Tematic,  versurile din acest ciclu cuprind, așa cum indică și titlul, o serie de „portrete” din lumea satului, preponderent al unei comunități rurale semi-industrializate, specifică anilor colectivizării forțate a agriculturii. Locul vechilor petreceri populare, prilej de veselie nestăvilită,  amestec de vitalism și de candoare, este luat de „bețiile” de tip nou, cu băutură multă și de proastă calitate, consumată pe fondul unei frustrări generalizate. Obișnuiții crâșmei locale au în firea lor candidă și naturală ceva forțat, exagerat. Totul e la superlativ în poezia Elenei Mitru: băutura e ieftină și curge în valuri, veselia e suspect de antrenantă, bețivii, de obicei simpatici și acceptați în lumea satului, sunt posomorâți, scălâmbați, urâți la modul propriu, de parcă un blestem vicios s-ar întinde peste vechea suflare sătească .

Energică, expansivă și originală, Elena Mitru este o prezență agreabilă în mediile culturale româno-americane, impunându-se prin tenacitate și firesc.»

LINIA ÎNTÂI


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments