AcasăActualitateSenatorul Darius Vâlcov a ieșit, din nou, la… raport

Senatorul Darius Vâlcov a ieșit, din nou, la… raport

Un lucru îmbucurător pentru cetățenii acestui județ este faptul că senatorul Darius Vâlcov ne-a declarat că va ieși periodic în conferințe de presă, pentru a ne vorbi  despre starea națiunii și pentru a spune oamenilor ce fac parlamentarii noștri social-democrați, odată ajunși în cel mai înalt forum de dezbatere al României. De la această declarație și până în prezent , tânărul nostru parlamentar s-a ținut de cuvânt.

Așadar, în ziua de luni a acestei săptămâni, d-l senator a ținut o conferință de presă la sediul PSD Olt, partid a cărei ideologie de stânga – după cum se vede – și-a însușit-o într-un timp relativ scurt.

Trebuie remarcat faptul că Vâlcov este singurul parlamentar dintre cei 13 aleși ai neamului din Olt, care iese la… Raport. Dă, Doamne, să nu se răzgândească prea curând… Iată câteva fragmente din discursul demnitarului pesedist…

darius valcov flashEterna șosea de… centură

„După cum știți, marți, miercuri și joi, în Parlament a fost votat Bugetul României pe anul 2013 și Bugetul Asigurărilor Sociale tot pe anul 2013. Vreau, în primul rând, să felicit echipa USL de la Olt cât și de la nivel național pentru că au reușit ceea ce cu o săptămână înainte ne propusesem, anume să susținem aprobarea amendamentului privind Centura Municipiului Slatina. Chiar dacă a fost o mică reducere, nu foarte importantă, ținând cont de faptul că o dată lucrul demarat eu sunt sigur că el se va finaliza. Astfel, amendamentul de 5 milioane a devenit un amendament de 1 milion de lei, pentru studiu de fezabilitate. Urmează ca, în momentul în care studiu de fezabilitate va fi încheiat, să se înceapă procedurile pentru proiectarea și execuția centurii din Slatina… Sunt mai multe variante și se pare că cea acceptată este cea care va trece prin nordul orașului, deci nu prin Milcov, ci prin Satul Nou și Cireașov, Slătioara și Salcia…”

PDL atacă bugetul pe o chestiune modificată de Roberta Anastase

„Anunțul PDL de a ataca bugetul pe 2013 la Curtea Constituțională implică câteva lucruri. Nicio localitate din această țară nu va putea să-și aprobe bugetul… Asta însemnă că toată țara nu va putea să demareze niciun fel de licitații pentru noi investiții. Pentru cel puțin două săptămâni, vom avea blocat acest proces investițional pentru România. De ce? Probabil pentru a arăta că unii lucrează, invocând lipsa unei majorități. S-a invocat că nu erau jumătate plus unu’ dintre parlamentari la votul bugetului pentru Ministerul Educației și Autoritatea Electorală Permanentă. Voturi care s-au dat undeva după 12 noaptea. Ceea ce nu scuză însă că prezența ar fi trebuit să fie jumătate plus unu’. Dar… în anul 2010, Roberta Anastase a modificat Regulamentul Camerei de Deputaților și al Senatului, printr-un articol care prevede că la dezbateri și voturi pe articole, adică exact ceea ce contestă PDL, cvorumul nu este necesar. Este o modificare a regulamentului din 2010. acest cvorum este necesar doar la forma finală. Cvorum care s-a îndeplinit la forma finală a bugetului. Deci, din păcate, PDL atacă pe o chestiune care a fost modificată în 2010, la propunerea președintelui Camerei de la acea vreme și anume Roberta Anastase.”

Vâlcov salută reușitele premierului Ponta privind RAPPS și POSDRU

„Este prima dată de la Revoluție când un guvern, și este bine să știm aceste lucruri, publică o listă. Și anume lista cu persoanele fizice și juridice datoare la RAPPS. Până acum, nici nu știam cine are contract cu RAPPS, acum însă, prin transparență, și printr-o decizie foarte clară a premierului Victor Ponta, aflăm și noi ce firme și ce persoane fizice au datorii și stadiul în care se află aceste datorii. După cum ați văzut, chiar PSD apare cu datorii la RAPPS. Cu atât mai mult este meritul acestei guvernări, arătând această situație. Oricum este de salutat acest gest și m-aș bucura ca acest lucru să se întâmple în mai multe domenii.

Tot de salutat este și reușita premierului de a debloca POSDRU (Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane), chiar cu anumite corecții temporare de 25%, corecții care vor rămâne definitive sau nu, noi sperăm că nu, în urma a două audituri ale Uniunii Europene. Banii de la POSDRU sunt 3,4 miliarde de euro. Vorbim de o grămadă de bani care sunt blocați. Plăți directe până la sfârșitul lunii februarie sunt de 148 milioane de euro, bani care vor intra pe facturi deja emise. Urmează și deblocarea altor trei mari programe: Transporturi, Competitivitate și POR (Programul Regional).

Poate sunt puțin interesante pentru noi aceste lucruri, dar oamenii trebuie să știe și ce a fost bun și ce a fost rău în această săptămână politică. De ce este important să se voteze bugetul, care sunt avantajele. Bineînțeles că nu este un buget perfect. Pentru că dacă ar fi fost un buget perfect probabil ar fi trebuit să aibă de 10 ori mai mult la venituri și atunci ar fi fost mulțumită mult mai multă lume. Dar, la nivelul veniturilor pe care țara noastră le are la ora actuală, noi sperăm că va fi o creștere substanțială.

Acestea au fost prioritățile noastre și PSD și le asumă, împreună cu USL, urmând ca după ce bugetul va fi deblocat de către Curtea Constituțională, sperăm cât mai repede, să fie pus și în aplicare.”

Despre Legea Poliției Locale

 În altă ordine de idei, săptămâna această, luni marți și miercuri, există în Senat și în Camera Deputaților plen și comisii. Sunt foarte multe lucruri importante pe ordinea de zi, unele care privesc situația națională dar sunt și unele de care sunt interesați direct poate chiar și slătinenii. Și vă dau un exemplu, astăzi în Plenul Senatului, una din legi sau modificări legislative, este Legea Poliției Locale și anume Poliția Locală să beneficieze de condiții speciale de muncă așa cum beneficiază și Poliția Națională. Acest amendament nu l-am făcut eu, l-au făcut colegii mei din sesiunea anterioară, dar ca și președinte al Comisiei de Administrație voi susține în Plenul Senatului aprobarea acestui amendament. Dar Camera Deputaților este Camera decizională. Adică, după ce va trece astăzi de Senat, să treacă și în Camera Deputaților și undeva într-o lună, două, cel târziu, polițiștii locali să se bucure de drepturile pe care le merită. Pentru că este jenant ca polițist local să te duci acasă cu un salariu de 500 de lei, considerându-se că nu există condiții speciale față de un coleg de-al tău aflat în subordinea Ministerului de Interne.”

Dumitru Sârghie

1 COMENTARIU

  1. Propune naşule şi un amendament la Codul penal ca hoţii din primării să nu li se mai dea cu suspendare şi să nu mai revină în funcţie după ce au furat banul public.Este un amendament logic?Tu vorbeşti măi, păcătosule despre cum trebuie să fie poliţia şi justiţşia statului român? Tu cu plagiatorul Ponta nu puteţi să conduceţi decât în stil mafiot, cum aţi învăţat din experienţa ultimilor 20 de ani de hoţie şi parşivitate. Să spui câţi bani au de dat bugetului local al mun. Slatina banada ta de hoţi

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments