Senatorul național liberal Liviu Voiculescu este consemnatarul proiectului de act normativ cu referire la elaborarea unei legi pentru modificarea și completarea unor acte normative privind incluziunea financiară.
Conform senatorului, cetățenii trebuie să aibă posibilitatea de a alege cele mai bune servicii financiare, pentru a-și putea gestiona resursele, dar și pentru a-și simplifica interacțiunea pe care o are cu statul sau cu operatorii economici privați.
„Incluziunea financiară are un rol important în creșterea calității vieții cetățenilor, iar acest lucru poate fi extins, prin programe de educație, dar și prin facilități oferite cu scopul reducerii numărului consumatorilor vulnerabili de servicii financiare.
Prin prezenta lege, ne propunem să oferim oportunitatea fiecărui cetățean să aibă garantat un cont, fără comisioane financiare, unde să i se poată face plățile de natură salarială sau a beneficiilor sociale. Totodată, titularul contului poate să definească o relație predictibilă și unitară cu instituțiile statului.
Viziunea noastră este pentru o țară inclusivă financiar, în care serviciile financiare sunt accesibile, ușor de utilizat și să răspundă nevoilor oamenilor, de-a lungul vieții și în care toată lumea are abilitățile și motivația de a le folosi. În primul rând, crearea unui cont de bază, pentru fiecare cetățean va îmbunătăți relația acestuia cu statul, în sensul optimizării transferurilor, printre care: primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și a impozitelor”, a declarat Liviu Voiculescu.
Dragoș Sîrghie