Aldous Huxley și Ion Iliescu – în actualitate
N-aș putea spune că îmi displace războiul intern din PNL, dintre Cîțu și Orban, care ne arată, dacă mai era nevoie, exact ceea ce a teoretizat, încă din Decembrie 1989, Ion Iliescu, anume „democrația originală”. Mare vizionar tovarășul Iliescu… Doar el a putut să prevadă încă din zilele „fierbinți” ale Revoluției, ceea ce se întâmplă azi cu internaționalismul acesta „progresist”, în care neomarxismul face ravagii, noua democrație euro-atlantică având chipul angelic al unei dictaturi, „care va fi, în esență o închisoare fără ziduri, din care prizonierii nici nu vor dori să evadeze”, așa cum profețea Aldous Huxley, în anul 1931.
În ciuda acestui curent restaurator al stalinismului „cu față umană”, reprezentat de USR PLUS și exacerbat de așa-zisul premier Cîțu, reprezentanții PNL Olt, în cadrul recentului Comitet de Coordonare Județean, prilej cu care a fost realeasă echipa de conducere, în frunte cu președintele, senatorul Liviu Voiculescu, au arătat un comportament civilizat, într-o atmosferă modernă și camaraderească. Chiar dacă, de la București, au venit susținători ai ambelor tabere… Cîțu și Orban, care și-au trimis în teritoriu, „reciproc-avantajos”, săgeți mai otrăvite sau mai puțin otrăvite.
Liviu Voiculescu – Raport de activitate
Orice manifestare politică soldată cu alegerea unei noi conduceri presupune un raport de activitate din partea liderului. Astfel că senatorul Liviu Voiculescu, pe un ton prietenos de recunoștință, le-a mulțumit celor peste 350 de delegați prezenți la „locul faptei”, dând raportul înfăptuirilor sale politice, începând cu anul de grație 2017, când domnia sa a fost ales, de o majoritate confortabilă, în fruntea PNL Olt.
În alocuțiunea sa, președintele Voiculescu a spus, printre altele, că „adevărata putere politică este a oamenilor, a celor care fac mobilizarea altor oameni, iar echipa de conducere a unui partid primește putere de la oameni”.
„Am trecut prin câteva încercări, deși recunosc că am fost luat pe nepregătite, însă am reușit împreună, chiar dacă unii ne cântau prohodul. Pentru prima dată, am făcut un scor bun la alegerile europarlamentare și am câștigat alegerile prezidențiale la Slatina. Unora li s-a părut puțin, atunci. Am luat, în plină pandemie, 31 de procente la alegerile locale… Am avut un număr mai mic de primari, pentru că mi-am asumat acțiunea de a-i da afară pe cei care l-au aplaudat pe Dragnea… Am ratat, la mustață, al treilea parlamentar și, recent, am pierdut la 100 de voturi distanță, primăria de la Deveselu. Am făcut și greșeli, am primit și sfaturi, am învățat multe de la domnii Știrbu și Marian Vasile (primarul comunei Studina, fost prim-vicepreședinte PNL Olt – n.r!). Să trecem peste orice neînțelegeri și să facem politică liberală, într-o zonă roșie… Am rămas uniți, ca să ne pregătim pentru 2024 și, prin muncă și seriozitate, vom obține rezultate superioare.
Cristian Bușoi, europarlamentar PNL
Orice vot obținut de liberali în Olt este prețios!
Prezent la manifestare, Cristian Bușoi, reprezentantul echipei premierului Cîțu, a lăudat activul politic liberal al Oltului, spunând, pe bună dreptate, că într-un „județ roșu, orice vot obținut de liberali este prețios.” Domnia sa a mai spus că, „în actuala conjunctură politică, PNL s-a străduit să mențină România, din punct de vedere al economic pe linia de plutire și să obțină rezultate bune la alegerile europarlamentare, prezidențiale și chiar locale”.
Mai mult, Cristian Bușoi, a lăudat parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis, iar la Olt, „munca lui Liviu Voiculescu și Gigel Știrbu, precum și implicarea fiecărui membru liberal din Olt au fost foarte importante în matematica alegerilor…” Ca președinte al Comisiei Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, Cristian Bușoi ne spune că România nu trebuie să rateze „niciun eurocent din cei peste 80 de miliarde de euro, pentru dezvoltarea României… Drumuri, apă și gaz, în toate localitățile României…”
Am fost membru al echipei Bușoi și, apoi, am fost alături de Orban!
Unul dintre cei mai experimentați liberali din Olt, deputatul Gigel Știrbu, care a fost și moderatorul evenimentului, a spus:
„Trebuie să vă mărturisesc că la vârful PNL e un joc absolut democratic… Eu vă amintesc că, la celelalte alegeri, am fost membru al echipei Bușoi și apoi am fost alături de Orban. Ăsta e PNL-ul – democratic. Nu vă spun ce opțiune am eu acum. Dumneavoastră decideți. Oltenia are nevoie de investiții…Drumul Expres Craiova-Pitești, iată prinde contur, iar premierul României a decis să se demareze și Drumul Craiova-Lugoj, pentru a avea acces la coridoarele rutiere ale Europei…”
Deputatul Dan Vâlceanu:
Nu suntem nici trădători și nici lichele!
Aflat și el la dreapta Cîțului, cel care ne spune cât de fericiți sunt românii în această guvernare, deputatul Dan Vâlceanu a glăsuit:
«Putem să recunoaștem că se putea mai bine. Dacă vom continua această campanie cum am început-o nu va fi bine. Nu suntem nici trădători și nici lichele, așa cum s-a spus. Fac un apel către echipa adversă: nu e bine, trebuie să ne respectăm unii pe alții, nu așa cum ne atacăm în presă… Chiar dacă eu îl susțin pe Florin Cîțu. Să ne asumăm faptul că nu suntem ca pesediștii… Răfuială și dezordine. Îl susțin pe Florin Cîțu, pentru că eu cred că poate aduce un plus. A introdus noțiunea de „dobândă negativă”, la finanțe, reforme în administrație, în companiile de stat, în pensii etc. Se pot aduce elemente noi, chiar în activitatea de partid. Cîțu este viitorul…»
Virgil Guran:
Am venit aici pentru Liviu Voiculescu și pentru a-l susține pe Ludovic Orban!
„Am un respect deosebit pentru echipa liberală de la Olt. Este unitate între dumneavoastră. Unitate, continuitate și rezultate. E adevărat că, în PNL, la această oră, sunt două echipe. Ar trebui să nu ne bălăcărim între noi. Am venit aici, pentru Liviu Voiculescu. Este un foarte bun senator, un politician activ și performant. PNL Olt este o organizație puternică. Știe ce vrea! Am venit aici și pentru a-l susține pe Ludovic Orban. Să continue. Are capacitate. Va fi și mai performant, după ce va fi reconfirmat în fruntea PNL. Pentru că nu va mai fi dezbinare…”
Pentru mine nu există delictul de opinie
Destul de diplomat și experimentat, Ludovic Orban, un vechi prieten al organizației liberale din Olt, a spus, printre altele:
„Vă mulțumesc și vă aplaud. Nu cred că există filială județeană în care eu să fi fost mai des… Niciodată nu știi ce se întâmplă în noaptea alegerilor… Pentru a câștiga în Olt, în Dolj, în Sud, în general, trebuie să muncești de trei ori mai mult ca în Ardeal. Vin în Olt din 1993. Cred în sprijinul și susținerea de către dumneavoastră la Congres. Am avut, încă de la începutul acestei campanii, un competitor la care nu m-am așteptat. Am evitat să răspund atacurilor, să nu creez prejudicii PNL. Așa sunt eu. Pentru mine nu există delictul de opinie. Muncă, efort, caracter, calitate umană, iată ce trebuie investit pentru România, pentru comunitățile locale. Nu i-am eliminat pe colegii care l-au sprijinit pe Bușoi, cândva…
La fel se va întâmpla și după 25 septembrie. Dar cu o singură condiție: nimeni să nu le facă rău colegilor de partid care nu mă sprijină în această competiție politică. Făcea asta PSD. Să dai afară colegi din PNL, care susțin candidatura mea, pentru că tu ai pârghii administrative, guvernamentale… Să-i reprimi pe cei care-mi susțin candidatura… Pentru mine, PNL a fost casa mea. Am dat tot… Am fost un bun coleg, obiectiv, drept…După 25 septembrie, PNL va fi mai puternic și mai pregătit pentru 2024, an în care trebuie să câștigăm toate alegerile…”
Daniel Tudor:
Avem viitor și profesioniști…
Unul dintre liderii performanți ai PNL Olt, Daniel Tudor, care a câștigat en-fanfare Primăria Scornicești, a vorbit despre unitate și devotament…
„Suntem aici pentru a reconsolida poziția de președinte a lui Liviu Voiculescu. Numai cu unitate și devotament putem elimina deprinderile comuniste. Avem viitor și profesioniști. Avem și o bogată tradiție istorică…”
Doar împreună, putem reuși!
Prefectul județului Olt, Florin Homorean, un profesionist cumpătat și un important reprezentant al Guvernului în teritoriu, a vorbit de asumare, de valorile tradiționale ale PNL, responsabilitate și conștiinciozitate.
„Sunt liberal din anul 2013. PNL este un partid al valorilor tradiționale… În PNL, se poate vorbi despre personalități, despre asumare, despre responsabilitate și conștiinciozitate. În politică, am pornit de jos, am bătut la uși închise și am convins oamenii să ne dea votul. Pentru acest vot, răspundem în fața lor, nu altcuiva. Ei sunt puterea noastră. Oamenii. Ne aflăm, astăzi, în fața unei decizii importante, trebuie să facem o alegere rațională…. Doar împreună, putem reuși!”
Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii:
Am învățat multe lucruri de la domnul Orban!
Un discurs scurt și la obiect a fost rostit de Violeta Alexandru, fost ministru liberal al muncii…
«Sunt doar de trei ani în politică și nu mi „s-a umflat capul!”, cum spun unii în derâdere colegi de-ai noștri… Cât am fost alături de domnul Orban, am auzit vorbindu-se mult despre bani. Vă respect foarte mult și vă spun ceva… Dumneavoastră, cei care reprezentați comunitățile, aveți tot dreptul să primiți bani europeni sau guvernamentali. Nu din mărinimia cuiva… Cine vă spune că vă face un favor minte, acela nu e om de partid. Sunt proiectele dumneavoastră și angajamentele pe care vi le-ați luat în fața oamenilor. Tot aud la unii colegi sintagma „suflu nou”. Am văzut oameni de ispravă cu părul alb, al căror suflu este de-a dreptul și nou și benefic, atât pentru partid, cât și pentru instituțiile publice pe care le reprezintă. Dacă tot mergem cu „suflu nou” și „suflu vechi”, vom ajunge la o scindare, în caz că nu am ajuns deja. Am făcut performanță alături de d-l Orban, am fost uniți și vom merge mai departe. Am învățat multe lucruri bune de la d-l Orban!»
Dumitru Sârghie