Senatorul PNL Liviu Voiculescu susține, alături de colegii săi de partid din Parlamentul României, adoptarea unor măsuri în domeniul achizițiilor publice, deoarece România nu a beneficiat de volumul integral al fondurilor europene puse la dispoziție prin PNRR, iar investițiile reprezintă cheia de reechilibrare a finanțelor publice din România.
„După 15 ani de la momentul aderării, România, ca stat membru matur, se confruntă cu o realitate care impune modificarea acestor legi și în aspectele lor fundamentale, pentru a putea atinge un nivel de reziliență suficient cât să poată parcurge, optim, criza economică preconizată pentru următorii ani.
Prezenta propunere legislativă propune următoarele soluții: preluarea etapizată a atribuțiilor CNSC de către instanțele de judecată, până la 1 ianuarie 2024, și desființarea CNSC; reducerea controlului ex-ante, de la 10% la 5%, din proceduri pentru doi ani, după care eliminarea acestui tip de control; digitalizarea procedurilor de transmitere a contestațiilor, a dosarului achiziției și a deciziilor, până la momentul desființării CNSC; digitalizarea integrală a controlului ex-post; introducerea de factori de evaluare în legătură directă cu forța de muncă angajată a unui operator economic, pentru a preveni situațiilor în care firme decapitalizate și fără posibilități reale de execuție câștigă proiecte, dar nu le duc la bun sfârșit”, a declarat Liviu Voiculescu.
Astfel, se reglementează o perioadă de tranziție de circa un an, în care se va pregăti desființarea CNSC și preluarea exclusiv de către instanțele judecătorești a activității de soluționare a contestațiilor în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii. De asemenea, prin implementarea acestor modificări legislative, se asigură o practică unitară, cu termene reduse de soluționare și eficientizarea, în soluționarea contestațiilor și semnarea, cu celeritate, a contractelor de achiziție publică.
„Se propune completarea art. 187 alin. (5) din Legea 98/2016, privind achizițiile publice și art. 209 alin. (5) din Legea nr. 99/2016, privind achizițiile sectoriale, astfel încât să fie introduși factori de evaluare în legătură directă cu forța de muncă angajată, urmând a se putea, ulterior, clarifica un mod corect de calcul, care să nu avantajeze operatorii economici mari, dar să reducă riscul de efectuare a lucrărilor, din cauza lipsei de personal (prin normele de aplicare), capacitatea operatorului specializat, ci și de echipa de muncitori de care constructorul dispune. Asistăm, de ani, la atribuirea discriminatorie a unor contracte de zeci sau sute de milioane de lei, unor firme «de apartament», cu câțiva angajați, care, după atribuire, vor executa lucrările cu echipe de muncitori găsiți de piață, de multe ori, fără experiență, sau cu subcontractori, de cele mai multe ori, nedeclarați, sau, în cel mai bun caz, cu subcontractori – firme care nu pot avea acces la calitatea de ofertant, fiindcă nu s-ar putea califica, dar care execută, în realitate, lucrarea”, a mai spus senatorul PNL.
Ionuț Dumitrescu