Joi, 27 februarie a.c., elevii Școlii Gimnaziale „Neda Marinescu” din Grădinile, împreună cu cadrele didactice au susținut cea de-a treia activitate din cadrul proiectului „Tezaur local – tradiții, obiceiuri, oameni, locuri”, proiect care se desfășoară pe durata unui an de zile între școlile din Grădinile, Gârcov, Giuvărăști, Tia-Mare, Cilieni, Ianca, Izbiceni și Rusănești.
Elevii, îmbrăcați în straie tradiționale, vechi de peste 50-60 de ani, au cântat balade, au spus ghicitori, au dansat jocuri populare… De asemenea, elevii au desfășurat activități specifice șezătorii: scărmănatul și torsul lânii, cusutul, croșetatul, împletitul, țesutul la război.
Gazda șezătorii, moș Costache, le-a cântat elevilor doine din fluier, iar lelea Floare i-a servit pe copii cu gogoși calde și floricele de porumb. Din program nu au lipsit „Călușarii” și povestea „Prostia omenească”, interpretată de copii.
„Prin această activitate ne-am propus să ne «teleportăm» din epoca digitală în atmosfera simplă, modestă și caldă de pe timpul bunicilor noștri. De asemenea, dorim să promovăm tradițiile, obiceiurile și folclorul oltenesc de o frumusețe rară”, ne-a declarat prof. Aliona Lupu, consilier educativ al Școlii Gimnaziale Grădinile.
Dragoș SÎRGHIE