AcasăReportajȘezătoarea de la Runc

Șezătoarea de la Runc

Între Germania și Sri Lanka (acolo unde au, împreună, câte o locuință), Klaus și Helene Pflitsch au hotărât să se statornicească cât mai aproape de meleagurile natale ale lui Helene. Așa au aflat un loc binecuvântat de Dumnezeu în satul Runc din comuna Ocoliș (jud. Alba), pe malul pârâului cu același nume. Și-au ridicat aici, pe o temelie veche, o casă primitoare, din care poți să asculți susurul pârâului, să admiri crestele stâncilor scăldate în răsăritul și apusul soarelui, să contempli verdele-gălbui sau galbenul-verzui al arborilor și tufelor care însoțesc de pe mal apa limpede a Ocolișului, ce se scurge în aval, când mai lin, când mai învolburat.

În această frumoasă casă, care te îmbie, chiar de cum îi treci pragul, cu mireasma lemnului de brad, cu jocul flăcărilor din sobă sau cu aromele crude ale laptelui proaspăt muls de la văcuțe, înainte ca acestea să urce spre pășune, au poposit, în această frumoasă toamnă de început de octombrie, câțiva împătimiți ai scrisului, ai cântecului și ai picturii. Oameni de spirit, frumoși la suflet, la chip și la gând…

În cele câteva zile cât am stat aici, după ce, ziua, am colindat, împreună, împrejurimile și am descoperit frumusețile naturii și locurile încărcate de istorie ale Țării Moților, la lăsatul serii, ne-am retras pentru a ne desfăta și altfel sufletul. S-a recitat și s-a citit poezie și proză, adică, „s-au tors cuvinte”, cum zice Helene.

S-a cântat și s-au depănat povești și amintiri. S-au selectat și pregătit, cu mult sârguință și meșteșug, ingredientele pentru gulașul, pe care Klaus urma să-l desăvârșească a doua zi, la un foc domol, pe pirostiile înnegrite de vreme. Totul s-a asortat cu vinars ardelenesc sau vin oltenesc și mai ales cu glume și cimilituri traduse, din când în când, într-un mod savuros și în limba lui Goethe.

Armonia acestor seri de poveste și bucuria de a fi împreună i-au determinat pe cei adunați aici să își dorească să se revadă, să se reîntâlnească, alături și de alți prieteni, care n-au putut răspunde „prezent” la această frumoasă adunare. Și, uite așa, a luat naștere „Șezătoarea de la Runc”, acolo unde Helene ne promite că, data viitoare, vom putea țese la război, toarce la furcă sau cânta la cobză, reînviind obiceiuri de mult apuse.

Prof. Elena Sîrghie

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments