AcasăActualitateȘi rețeaua de canalizare face parte din orașul tău!

Și rețeaua de canalizare face parte din orașul tău!

Compania de Apă Olt a transmis un comunicat de presă, cu referire la problemele pe care le întâmpină la rețeaua de canalizare. Zilnic, sunt intervenții ale Companiei de Apă, în diverse zone ale municipiului Slatina, pentru a desfunda rețeaua de canalizare, înfundată din cauza ignoranței slătinenilor, care aruncă resturi menajere si deșeuri în vasul de toaletă sau în rețea.

„Fiecare ploaie înseamnă guri de canal care refulează, trafic rutier blocat și multă mizerie pe străzi! Motivul este mereu același, deșeurile pe care unii cetățeni le aruncă în vasul de toaletă sau în rețeaua de canalizare. Numai în acest weekend, echipa de intervenție a Companiei de Apă Olt a scos, din rețeaua de canalizare de pe strada Aleea Toamnei din municipiul Slatina, aproximativ 1 mc de șervețele umede și deșeuri textile. Ieri, rețeaua de canalizare de pe strada Trandafirilor era obturată de bucăți de țeavă și alte obiecte din fier și lemn. Zilnic, sunt zeci de astfel de intervenții și, din păcate, din cauza ignoranței unor cetățeni, cu toții avem de suferit. Funcționarea sistemului de canalizare depinde de fiecare dintre noi!

De aceea, nu trebuie să aruncăm în vasul de toaletă, în chiuvetă sau direct în rețeaua de canalizare: ulei folosit și resturi alimentare; șervetele umede, scutece, absorbante, ață  dentară, bețișoare de urechi, hârtii și resturi alimentare; medicamente, măști sau mănuși de protecție; jucării sau alte obiecte în vasul de toaletă; deșeuri textile (cârpe) sau păr.

Numai hârtia igienică se aruncă în vasul de toaletă! Gunoiul menajer se aruncă în coșul de gunoi! Facem apel la toți cetățenii și agenții comerciali sa tină cont de recomandările noastre! Fiecare gest face diferența! Cu toții suntem parte din comunitatea în care trăim! Și rețeaua de canalizare face parte din orașul tău!”, a declarat Cătălin Ușurelu, director Compania de Apă Olt.

În cazul în care nu sunt respectate recomandările, pe rețeaua de canalizare se formează dopuri de deșeuri, iar gurile de canal refulează și toată mizeria se împrăștie pe străzi. În zonele unde există stații de pompare a apei uzate, acestea se blochează din cauza deșeurilor din rețeaua de canalizare si uneori, motoarele lor electrice se ard.

Dragoș Sîrghie

 

 

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -