AcasăEvenimentSIGHET – O RANĂ DESCHISĂ...

SIGHET – O RANĂ DESCHISĂ…

MOTTO: „ON MEURT SEULEMENT QUANT ON NOUS OUBLIE”

„Doamne Dumnezeule, dă-mi sănătate,  putere de muncă, rezistență morală și fizică. Curăță-mi Doamne gândurile, îndreaptă-mi judecățile, apără-mă de griji, necazuri și schinjuiri. Alungă de la mine lenea, neștiința și uitarea, micimea de suflet și nesimțirea împietrită.

Doamne Dumnezeule, îndură-te spre noi, omenirea păcătoasă și iartă-mi Doamne, păcatele. Ajută-mi, Doamne, să-ți mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-ai dat. Nu mă lăsa Doamne! Iisuse Cristoase, ia-mă sub scutul tău, Spirit Sfânt, luminează-mi mintea, întărește-mi voința, arată-mi țintele nobile și mijloacele potrivite.

Prea Sfânta Maria, roagă-te pentru noi. Arhanghelii Mihail și Gavril, îngeri păzitori și spiritele bune, rugați-vă pentru mine și pentru ai mei!”

(Rugăciunea lui Iuliu Maniu)

sighet comemorare 2016 3La 5 februarie 1953, se stingea din viață, la 81 de ani, în temnița din Sighet, condamnat în 1947 la închisoare pe viață, un mare bărbat de stat, luptător intransigent pentru întregirea neamului și democrației: Iuliu Maniu, deputat român de Transilvania, în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național – Țărănesc.

În fiecare an, Gheorghe Șiman, un „țărănist sufletist”, cum se autodefinește președintele „Asociației Acțiunea Iuliu Maniu” și PNȚ Maramureș organizează, în Sighetul Marmației, în aceeași perioadă, comemorarea  acestui politician vizionar.

sighet comemorare 2016 2Anul acesta, la 6 februarie, manifestarea a debutat cu vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, amenajat de Fundația Academia Civică în chiar sediul fostei pușcării situate, astăzi, pe strada Corneliu Coposu. Memorialul, gândit ca un mijloc de resuscitare a memoriei colective împotriva celei mai mari victorii a comunismului reprezentată de „omul fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-și amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism” este,  deopotrivă, institut de cercetare, de muzeografie și de învățământ. În acest templu al memoriei, la celula condamnatului Iuliu Maniu, protopopii greco-catolici de Sighet și Dragomirești au  rostit rugăciuni și, împreună cu un sobor de preoți, au făcut veșnica pomenire, împreună cu numeroși foști sau actuali membri ai partidului lui Iuliu Maniu, ai multor supraviețuitori deținuți politic, ai familiilor sau aparținătorilor acestora.

În continuare, în Sala de consiliu a Primăriei din Sighetul Marmației, s-a desfășurat evocarea personalității marelui om politic și de stat.

Imnul Regal intonat de corala „Grație muzicii” din Baia Mare, urmat de Imnul Eroilor și de melodia Bucovină plai cu flori, au deschis Adunarea, ca prefață la luările de cuvânt ce-aveau să urmeze.

sighet comemorare 2016 1Supranumit Sfinxul de la Bădăcin după privirea încordată și atenția pe care i-o acorda interlocutorului, Iuliu Maniu a fost o personalitate unică în politica românească. A avut o contribuție esențială la realizarea Marii Uniri, la propășirea neamului românesc în lumina credinței și moralei creștine, a demnității naționale și a democrației.

Istoria a dovedit, spunea Iuliu Maniu, că nu putem aștepta nimic „de la împărații străini și nici de la fiii altor neamuri. Bine poți să aștepți numai de la propriile tale puteri”.

Ca Președinte al Consiliului de Miniștri din 1928 a luat o serie de măsuri salutare: desființarea cenzurii și a stării de asediu, descentralizarea administrativă, aplicarea în favoarea muncitorilor de măsuri preconizate de statul Internațional al Muncii, legiferarea drepturilor pentru invalizi și văduve de război, instaurarea unei politici externe pe baza principiului că „aceasta nu aparține partidelor, ci țării”, reorganizarea „Casei Rurale” și a Camerelor de Agricultură, vânzarea pe credit a mașinilor agricole, organizarea învățământului agricol, consolidarea proprietății țărănești, promulgarea unei legi a cooperației, modernizarea transporturilor, rutiere în special, montarea, în 1929, a postului de radio București de către compania Marconi, stabilizarea monetară, legea asupra contractelor de muncă, amnistierea infracțiunilor politice și multe altele.

S-a propus, deși procedurile sunt anevoioase, prin vocea preotului greco-catolic Marius Vișovan canonizarea lui Iuliu Maniu într-un efort concertat de recuperare a istoriei și demnității noastre. S-a discutat și despre necesitatea ca societatea românească să cinstească, printr-o Zi Națională a Recunoștinței, memoria acestor eroi-martiri, sfinți ai închisorilor.

sighet paul popescu si buneaLa comemorare au luat parte membri și simpatizanți ai Asociației Clubul Național Țărănist PNȚCD din toată țara, din Timiș până la Iași, din București și Constanța până la Baia Mare. Au fost prezenți de la nonagenarul țărănist Anton Mureșan până la profesorul univ. dr. Dorin Mihai de la Iași, preotul protopop Iusco Vasile, Mircea Taloș  fost subprefect PNȚCD de Bistrița, Popa Gheorghe președintele Asociației Greco-catolicilor Uniți cu Roma, Popa Zlatna veteran PNTCD și mulți alții.

S-au mai prezentat, pe lângă aspectele legate de situația fraților basarabeni de peste Prut și momente ale rezistenței anticomuniste din Ieud. Pe lângă ceilalți distinși vorbitori, au participat și au luat cuvântul, din partea Asociației Clubul Național Țărănist PNȚCD Olt, Ioan Paul Popescu, alături de Ovidiu Bunea, președintele Asociației Clubul Național Țărănist PNȚCD Dolj.

În spiritul valorilor partinice promovate de Iuliu Maniu, s-a reiterat necesitatea coagulării unei mișcări politice coerente, valoroase, expresie a tradițiilor interbelice dar și asimilând noile orientări europene.

„Europa de mâine – spunea Maniu imediat după Unirea din 1918 – va fi aceea a uniunilor, confederațiilor, federațiilor. Acest moment inexorabil nu trebuie să găsească poporul nostru nepregătit. Conducătorii noștri politici trebuie să cultive calitățile profesionale și morale ale românilor – astfel ca ei să nu devină în noul context de liberă circulație a valorilor un fel de «neo-iobagi» în raport cu alte popoare. Deci, pregătire de specialitate, pregătire politică și morală pentru a face față concurenței inevitabile.”

În 1993, vicepreședintele PNȚCD, profesorul universitar Gabriel Țepelea, se exprima, în discursul rostit la primul simpozion dedicat lui Iuliu Maniu: „E timpul ca istoriografia noastră să reconsidere tăcerile, omisiunile și răstălmăcirile asupra acestui martir al libertății care a situat întotdeauna principiile deasupra conjuncturii făcând din dragostea de neam și umanitate un imperativ suprem.”

Astăzi, când, în 2016, comemorăm 63 de ani de la trecerea în eternitate a marelui vizionar, constatăm cu stupoare că numărul orelor la disciplina Istorie din curricula școlară se restrânge sau se transformă în Educație cetățenească.

Ultima secvență a acestei comemorări s-a   consumat la Cimitirul Săracilor unde zac în gropi anonime sub pământ sfânt, într-un perimetru delimitat de un gard viu de forma conturului României, osemintele martirilor noștri Iuliu Maniu, Dinu și Gheorghe Brătianu, mitropolitul Ioan Suciu, episcopi greco-catolici, cu toții, 54 de  fruntași ai vieții publice răpuși de regimul de exterminare din temnița comunistă.

La cenotaful din Cimitirului Săracilor, străjuit de troițe, Cearda, Episcopul greco-catolic de Maramureș P.S. Vasile Bizău, în fruntea unui sobor de preoți, a săvârșit slujba de pomenire.

Clopotul monumentului a răsunat într-un dangăt pur prin aerul curat și rece. La doar o aruncătură de suliță, curge pe râul Tisa nu apă, ci durere. Pe malul drept, într-o zonă în care mulți vorbesc și astăzi românește, în Transcarpatia, se află  Solotvino – Slatina ucraineană.

Pe malul nostru, Sighetul – o rană deschisă…

Cristina Bacicu Botez

1 COMENTARIU

  1. Doamne, ce le/ai mai dat prin cap!Asociatia Clubul Național Țărănist PNȚCD Olt?! Nu aţi fost oameni de nădejde şi nu veţi fi pentru lumea de azi,cea de după Revoluţie, decât NIMICURI!Nu vă mai faceţi imagine că nu meritaţi nici să pomeniţi numele lui Maniu!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments