AcasăBreviar parlamentarSiguranța cetățenilor pe drumurile din România – una dintre prioritățile senatorului PSD...

Siguranța cetățenilor pe drumurile din România – una dintre prioritățile senatorului PSD Siminica Mirea

Încă de la începutul mandatului său, senatorul PSD Olt – Siminica Mirea – s-a luptat pentru ca cetățenii să se simtă în siguranță. Unul dintre punctele prioritare a fost cel referitor la siguranței participanților la trafic. Chiar dacă, de multe ori, a primit răspunsuri nefavorabile, Siminica Mirea nu a renunțat și, prin diversele sale poziții în Parlamentul României, a primit răspunsul așteptat. Anul acesta, vor fi modernizate 150 de treceri la nivel de cale ferată, proiect finanțat cu bani europeni și de la bugetul de stat.

„Pentru mine, siguranța cetățenilor a reprezentat o temă prioritară. Am avut diverse poziții în Parlamentul României, în contextul siguranței participanților la trafic. Astfel, în luna martie a anului 2018, am adresat o întrebare ministrului Transporturilor de la acea vreme, domnul Lucian Șova. Solicitam răspunsuri la întrebări legate de proiectele legate de trecerile la nivel cu calea ferată și de infrastructura aferentă, propunând, indirect, o implicare mai mare a ministerului în cauză. Însă, niciun proiect desfășurat, doar răspunsuri birocratice, legate de documentație.

siminica parlament net 782Nu m-am oprit aici! La începutul lunii februarie a acestui an, am formulat o întrebare adresată ministrului Transporturilor, domnul Lucian Nicolae Bode. Întrebarea era: «Care sunt sumele alocate, în bugetul asumat pentru anul 2020, pentru realizarea investiției care reprezintă cele 476 de bariere la trecerile de nivel cu calea ferată?».

Din răspunsul ministrului de resort aflăm că există un proiect de modernizare a trecerilor la nivel cu calea ferată, aflat în faza de studiu de fezabilitate. Prin acest proiect, finanțat cu bani europeni și de la bugetul de stat, cu suma de 7.996 mii lei, vor fi modernizate 150 de treceri la nivel cu calea ferată. Iar cu 5.753 mii lei, sumă alocată de la bugetul de stat, vor fi modernizate 76 de treceri la nivel cu calea ferată. Acum rămâne ca faptele să vorbească! Siguranța cetățenilor este mai presus de orice. Voi monitoriza desfășurarea acestor proiecte”, a declarat Siminica Mirea.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments