Săptămâna trecută, Silviu Neacșu, prefectul județului Olt, și Emil Popa, primarul interimar al Slatinei, au efectuat o inspecție la mai multe unități școlare din municipiul Slatina, dar și din județul Olt. Scopul acestor vizite a fost acela de a vedea, la fața locului, stadiul în care se află aceste unități școlare, dacă sunt pregătite ca, la 14 septembrie 2015, să-și primească elevii.
Cei doi au vizitat Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă” Slatina, Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina și Școala Postliceală Sanitară de Stat Slatina.
„Am vrut să vedem, la fața locului, care sunt condițiile în care începem anul școlar. La Colegiul Național «Ion Minulescu», unde am fost, lucrările sunt în desfășurare. Se putea și mai bine și sperăm ca, până la începutul noului an școlar, să fie totul OK”, a declarat Emil Popa.
De asemenea, Silviu Neacșu a inspectat și Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș, Colegiul Tehnic „Nicolae Bălcescu” Balș, precum și școlile din localitățile Oboga și Bobicești.
„Fiecare director știe foarte bine care sunt lucrurile pe care trebuie să le facă, dar am încercat, având în vedere experiența mea de mai bine de 30 de ani în învățământ, să găsim soluții pentru ca anul școlar să înceapă în condiții cât mai bune. Totul ține de modul în care ne organizăm, de modul în care colaborăm cu primarii localităților și, nu în ultimul rând, de modul în care ne gospodărim și de felul în care ne folosim oamenii din fiecare unitate de învățământ. S-au făcut lucruri bune, se fac lucruri bune în continuare, dar trebuie să fim aproape de ei, să le dăm încredere, să asigurăm «cureaua de transmisie» între directorii de unități de învățământ și primării, să îi sprijinim în tot ceea ce fac”, a spus prefectul.
Ionuț DUMITRESCU