AcasăEvenimentSiminica Mirea, copreședinte PNL Olt: Vin din cel mai roșu județ al...

Siminica Mirea, copreședinte PNL Olt: Vin din cel mai roșu județ al României, județul Olt, cu speranța că parlamentarii vor da un vot pentru demisia Guvernului Ponta

Pe o vreme rece și ploioasă, peste 5000 de oameni, din majoritatea județelor țării, au participat la Mitingul de Protest al PNL împotriva Guvernului Ponta.

Manifestarea a fost ținută chiar în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură în plenul comun al celor două Camere.  Moțiunea de cenzură a PNL – „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta” – a fost semnată de 183 de parlamentari ai opoziției.

Astfel, începând cu primele ore ale dimineții, mii de manifestanți au venit spre Palatul Parlamentului, mai precis în Parcul Izvor, unde au scandat și au afișat pancarte împotriva singurului premier în funcție din Europa trimis în judecată.

miting pnl bucuresti 1De pe scena amenajată în Parcul Izvor, au luat cuvântul lideri liberali din toată țara, printre care amintim aici pe Teodor Atanasiu, Sulfina Barbu, Gheorghe Falcă, și Tinel Gheorghe.

Manifestanții au purtat pancarte pe care s-au putut citi mesaje precum „Ponta n-are Dumnezeu! – Gabi Oprea”, „Jos Ponta!”, „Demisia!”, „Premierul cercetat pentru furtul de la stat!”, „Parlamentari, nu fiți oile lui Ponta!”, „Interzis Ponta”, „Ponta = sfidare. Până la capăt!”, Ponta, rușinea Europei!”

Mitingul a fost încheiat de d-l Cătălin Predoiu printr-un discurs mobilizator împotriva penalului Ponta. Apoi, tot Predoiu (premierul susținut de PNL, după ce Ponta își va încheia rușinosul mandat de premier) i-a oferit cuvântul d-nei Siminica Mirea, copreședinte PNL Olt, care a reiterat nevoia românilor de a schimba acest guvern corupt cu unul care să lucreze în favoarea românilor, un guvern condus de Cătălin Predoiu.

miting pnl bucuresti 4CĂTĂLIN PREDOIU:

Suntem aici să dăm un semnal către toată societatea civilă că speranța nu piere în această țară și că vom izbândi

„Suntem astăzi, aici, mii de oameni în fața Parlamentului, singurul loc în care Victor Ponta mai are o fărâmă de susținere. Victor Ponta a înșelat toate așteptările românilor. A venit la guvernare pe un val de încredere populară, pe care l-a înșelat. A avut un larg sprijin parlamentar; mai stă agățat în voturile celor care pretind că apără interesul național. (…) Suntem aici ca să spunem că nu vom înceta să luptăm până când nu vom avea un guvern pe care românii să-l merite, un guvern condus de Partidul Național Liberal, un guvern alături de care să vină toți cei care vor altceva decât minciună, decât mediocritate, decât impostură. Vrem valori, nu impostori. Să strigăm acest lucru să audă parlamentarii. Suntem aici să dăm un semnal către toată societatea civilă că speranța nu piere în această țară și că vom izbândi.

Suntem partidul care va dărâma acest guvern. Sper să fie astăzi. Dacă nu e astăzi, să fie limpede pentru toată țara: de astăzi înainte, numai noi, Partidul Național Liberal, mai putem să vorbim în numele interesului național. Pentru că interes național înseamnă bine pentru fiecare, nu doar pentru un grup de oameni din această clădire din spatele meu. Pentru că interes național înseamnă infrastructură, pentru că interes național înseamnă demnitate, înseamnă școli, înseamnă eficiență în negocieri internaționale, înseamnă bunăstare pentru români.

Ne vom întâlni din nou, la fel de mulți ca și astăzi, dar mai puternici, și va veni ziua în care țara va avea un guvern care să o onoreze, nu ca să o dezonoreze – așa cum face Guvernul Ponta. Doamne, ajută România! Și să mergem înainte pentru că izbânda e a noastră!”

miting pnl bucuresti 3SIMINICA MIREA:

Vin din cel mai roșu județ al României, județul Olt, cu speranța că parlamentarii vor da un vot pentru demisia Guvernului Ponta

„Vin din cel mai roșu județ al României, județul Olt, cu speranța că parlamentarii vor da un vot pentru demisia Guvernului Ponta. Un vot pentru a schimba acest guvern, condus de un premier inculpat și trimis în judecată, care compromite o națiune întreagă. Așa să ne ajute Dumnezeu!”

miting pnl bucuresti 2Din delegația de la Olt, pe lângă membrii PNL din toate comunele județului, amintim aici pe potențialii candidați la Primăria Slatina din partea PNL Olt Marian Căruntu, Sorin Bătroi (copreședinți PNL Slatina) și Gabriel Buliteanu (membru în CLEX PNL Slatina). Au fost prezenți Romulus Cheroiu (seretar general adjunct al PNL Olt), Ion Moisescu (prim-vicepreședinte PNL Olt), George Ciucu (prim-vicepreședinte PNL Olt), Dan Stana (copreședinte PNL Piatra-Olt).

miting pnl bucuresti 5De asemenea, au ținut să fie prezenți la acest eveniment Marian Călin și Mihai Cârloganu (copreședinți TNL Olt), Cristi Șerban (copreședinte TNL Slatina), Ramona Oncescu (copreședinte OFL Olt), precum și Ion Bădescu alături de Aurel Roșu (copreședinți ai Organizației de Pensionari PNL Olt).

Chiar dacă moțiunea de cenzură nu a trecut, parlamentarii PSD, UNPR și ALDE preferând să stea ca oile în staul, PNL a demonstrat că este o forță gata să preia guvernarea în orice moment și să conducă România alături de președintele Klaus Iohannis.

Ionuț DUMITRESCU

miting pnl bucuresti 6

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments