Recent, senatorul de Olt Siminica Mirea a vorbit despre faptul că, printre obligațiile principale ale unui parlamentar se află și activitatea de a crea noi propuneri legislative sau de a îndrepta, în favoarea cetățeanului, diverse articole din legi ce trebuie adaptate cerințelor vremii. Astfel, Siminica Mirea a prezentat cele mai importante proiecte, care se află în Senat, în această perioadă.
Proiect de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România – Cofinanțare UE pentru dezvoltare rurală 2014 – 2020), semnat la București la 17 septembrie 2018.
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.10/2019, privind stabilirea unor măsuri privind finanțarea investițiilor în turism și modificarea unor acte normative. Despre acest proiect, Siminica Mirea a spus: „Acest proiect de lege răspunde nevoii că România să aibă un program național de dezvoltare a investițiilor în turism echilibrat, coordonat și complementar, care să pună în valoare patrimoniul țării noastre, în general, respectiv, în particular, la nivelul destinațiilor turistice”.
Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. – reexaminare /25.02.2019 (la solicitarea Președintelui României). „Potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 4/2017, sunt modificate și completate dispozițiile art. 140, precum și cele ale art. 158 din Codul Fiscal, în sensul că baza lunară de calcul pentru contribuția de asigurări sociale este suma câștigurilor brute prevăzute la art. 139 din Codul Fiscal, realizate de persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuția individuală”.
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant din aviația civilă din România. „Prin modificările și completările aduse, actul normativ are ca scop îndreptarea, clarificarea și reglementarea în mod onest și unitar a drepturilor salariale ale piloților, piloților instructori, însoțitorilor de bord/ membri ai echipajului de cabină, parașutiștilor, personalului de inspecție în zbor și a altor categorii exceptate până acum de la aceste prevederi”, a încheiat senatorul Siminica Mirea.
Ionuț DUMITRESCU