AcasăBreviar parlamentarSiminica Mirea – proiect legislativ, pentru lămurirea condițiilor de acordare a tichetelor...

Siminica Mirea – proiect legislativ, pentru lămurirea condițiilor de acordare a tichetelor de creșă, pe suport electronic

Siminica Mirea, senator PSD, este cosemnatar al unui proiect legislativ, pentru lămurirea Legii nr. 165/2018, privind acordarea biletelor de valoare, mai precis acordarea tichetelor de creșă, pe suport electronic.

Tichetele de creșă sunt bilete de valoare, care se acordă, lunar, angajaților care nu beneficiază de concediu și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Tichetele de creșă pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor de creșă unde este înscris copilul. Acestea se acordă, la cerere, unuia dintre părți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere sau educare, pe baza livretului de familie. Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului, în regim de urgență.

„Se constată următoarea situație, ce duce la inaplicabilitatea acestei legi, de la intrarea în vigoare și până în prezent. Motivul este, conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, nicio persoană juridică, dintre cele enumerate la art. 5, nu este autorizată să emită tichete de creșă, pe suport electronic. Nicio persoană juridică nu este interesată să emită bilete de valoare, pe suport electronic.

În situația în care nu există unități emitente autorizate de către Ministerul Finanțelor Publice, angajatorii care pot acorda salariaților contravaloarea în lei, a tichetelor, în condițiile prevăzute de lege, pot fi: instituțiile publice centrale și locale, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv cele finanțate din venituri proprii.

Consider că o astfel de modificare legislativă va duce la deblocarea situației actuale și, în final, aplicarea legii de către angajator, în favoarea angajatului ce a ales să meargă la muncă și nu a beneficiat de concediu și indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap”, a declarat Siminica Mirea.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments