Emil Moț, primarul municipiului Slatina, anunță faptul că, începând cu data de 10 august 2022, au fost alocate pubele galbene destinate deșeurilor reciclabile. Acțiunea se desfășoară pe raza municipiului Slatina și face parte din conceptul „Oraș verde”.
„După cum bine știți, conceptul de «Oraș verde», care pune pe primul plan sănătatea locuitorilor, inclusiv prin limitarea poluării, face parte din prioritățile Primăriei Municipiului Slatina, sub egida mandatului meu.
Din aceste considerente, vă anunțăm, cu bucurie, faptul că am inițiat, pe raza municipiului nostru, acțiunea de alocare a pubelelor galbene, ce vor fi utilizate strict pentru deșeurile reciclabile.
Astfel, în fiecare zi de luni sau de marți a săptămânii, operatorul de salubritate va ridica pubelele ce conțin gunoiul menajer, urmând ca, în fiecare zi de joi, respectiv vineri, a săptămânii, reprezentanții acestuia să ridice gunoiul reciclabil.
Vă solicităm să respectați prevederile legale, privind mediul înconjurător, precum și recomandările operatorului de salubritate și să predați separat deșeurile menajere de către cele reciclabile (deșeuri umede, carton/hârtie, plastic, fier etc.) către operatorul de salubritate”, a declarat Emil Moț.
Dragoș Sîrghie