Sâmbătă, 1 iunie a.c., sute de copii din Slatina și din localitățile învecinate s-au adunat pe Esplanadă pentru a lua parte la activitățile organizate de Primăria Slatina, cu ocazia Zilei Copilului. Aceștia au participat la concursuri de cross, desene pe asfalt, desene pe hârtie, streetball, alergare cu sacul, modeling plastilină sau la concursul de puzzle. Întrecerea care a adunat cei mai mulți copii a fost cea din Expo Parc, unde participanții s-au „luptat” pentru a găsi comoara din parc, adică 20 de bile în interiorul cărora era un bilețel cu premiul câștigat.

„Sper ca această zi să fie cât mai lungă și toți copiii să se distreze cât mai bine. În Expo Parc, vom avea o întrecere deosebită, ceva în genul celei de la Paște, când copiii au căutat ouă roșii. Acum, vor căuta comoara. Avem 20 de comori ascunse bine în Expo Parc și sper să fie găsite toate și copiii să-și ridice premiile. Vor fi recompensați, într-un fel sau altul, toți cei care vor participa la acest eveniment. Avem face-painting, dansuri, fel de fel de alte concursuri, modeling din baloane”, a declarat Minel Prina, primarul municipiului Slatina.
Atât copiii care au participat la concursuri, cât și cei care au venit doar să se bucure de vremea frumoasă de afară, au făcut fotografii cu zânele, prinții și mascotele din desene animate. Pe scena amplasată pe Esplanadă, au urcat și doi clovni care au făcut tot felul de giumbușlucuri, spre deliciul celor mici. Apoi, „lumea minunată a copiilor” a fost întregită de spectacolul oferit de Mihai Constantinescu. Tot în aceeași zi, au fost premiați și cei 36 de câștigători ai ediției a VII-a a Disney Cup, manifestare ce presupune activități extrașcolară, derulată în două etape, dorind să evidențieze performanțele înregistrate de elevi la mai multe discipline.
De asemenea, au fost anunțați și câștigătorii celei de-a VIII-a ediții a Olimpiadei Liceelor. Locul I a fost câștigat de Colegiul Național „Ion Minulescu”, care va primi, din partea municipalității, dotări pentru unitatea școlară, la alegere, în valoare de 35.000 lei. Pe a doua treaptă a podiumului a urcat Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, premiat cu suma de 20.000 lei. Colegiul Național „Radu Greceanu” a obținut locul III la această ediție, dar și suma de 15.000 lei.
„Iată-ne la sfârșitul celei de a opta ediții a Olimpiadei Liceelor. Anul acesta, am introdus două probe care au suscitat un interes enorm, două probe de pe urma cărora am învățat din greșelile noastre. Sper ca, de anul viitor, să fim mult mai buni și să învățăm din ceea ce am greșit. Am avut o competiție cu răsturnări de scor: când «Minulescu» pe locul I, când «Radu Greceanu», când «P.S. Aurelian» sau «Titulescu» pe locul IV. A fost o competiție în care copiii au fost niște diamante, și pentru acest lucru îi felicit. Nu trebuie să-i uităm pe «șlefuitori», doamnele și domnii profesori”, a spus Minel Prina.
Ziua dedicată copilului s-a încheiat cu spectacolul Mix Music Evo prezentat de Cătălin Măruță, în cadrul căruia au concertat Andra, Connect-R, Proconsul, Deepcentral, Andreea Bălan, Laurențiu Duță, Keo, Skizzo Skillz, Crush și Alexandra Ungureanu, Marius Gavrilă și DJ Jungle sau Alin Călinescu.
Dragoș Sîrghie
Cati cititori cu opinii are publicatia?
ZERO