Slătineni, iubiți-vă orașul!

O problemă cu care se confruntă România, la începutul secolul XX, era, în opinia profesorului Vintilă Mihăilescu, cea a orașelor. Marele geograf Simion Mehedinți, considerat inițiatorul și primul îndrumător în studiul geografic al orașelor, reușise să creeze „un curent de cercetare metodică a orașelor noastre”. Acestui curent i se va ralia și profesorul N. D. Stoica de la Liceul „Radu Greceanu” și fostul student al lui Simion Mehedinți.

„Descrierea geografică a orașului Slatina este o necesitate, iar schița aceasta geografică tinde să umple un gol”, scria N. D. Stoica cu referire la lucrarea sa „Orașul Slatina și cadrul lui geografic”, apărută în 1947. În introducerea acestei lucrări, autorul ne atrage atenția că „Slatina (…) este una din cele mai vechi așezări omenești urbane din Țara Românească”. Descrierea orașului începe, cum este firesc, cu așezarea acestuia: „Orașul este așezat în amfiteatru, aplecat spre vest, pe două terase” sau „Slatina este așezată pe malul stâng al râului Olt, pe valea pârâului Sopot, afluent al Oltului, pe dealurile înconjurătoare, la marginea provinciei, la răscruce se drumuri”.

În viziunea autorului, orașul nostru „a fost și va rămâne atât oraș oltenesc, cât și muntenesc”. Este, deopotrivă, „copil al șesului și al dealului, la contactul căruia se află”. Iar potrivit Anuarului județului Olt, pe 1936, pe care N.D. Stoica îl citează, orașul „este așezat într-o poziție într-adevăr pitorească retrasă și bogată, unde reușește, deopotrivă, și cultura cerealelor și cultura viței de vie”, și că „s-a dezvoltat foarte încet și cam după gusturile și interesele fiecărui locuitor”.

Cât privește lucrarea în sine, prin ea, prof. N.D. Stoica „urmărește să prindă, într-o scurtă descriere geografică, un moment al orașului Slatina, capitala județului Olt”. Și are meritul „de a pune în discuțiune anumite probleme geografice” ale acestui oraș. Este o lucrare în care autorul, ne mărturisește că „a privit mai cu seamă prezentul, puțin trecutul și, numai în treacăt, viitorul acestui oraș”. Și asta nu pentru că ar fi un pesimist asupra viitorului, cum alți cercetători s-au exprimat deja.

Cu referire la înaintașul său la catedra de geografie a Liceului Radu Greceanu, prof. Traian Biju, care, în lucrarea sa „Orașul Slatina și populația sa după cartea de imobil”, spunea că Slatina ar aparține mai mult trecutului, mai puțin prezentului și, cu puține speranțe, într-un viitor mai bun.

Cât privește trecutul, Vintilă Mihăilescu era de părere că „Oftatul după un trecut care, de cele mai multe ori, nu se mai întoarce sau descurajarea care mai totdeauna derivă din compararea cu «cazurile» mai fericire, nu sunt cele mai bune căi de urmat pentru foarte multe centre urbane mijlocii de la noi”. Este necesar „să avem curajul de a cunoaște și a recunoaște destinul orașului nostru așa cum se poate descifra din analiza prezentului și trecutului, pentru ca să-l putem servi cu maximum de succes și fală”.

Și, deși, N.D. Stoica ne spune că, în lucrarea sa, nu se ocupă prea mult de viitorul Slatinei, o face, totuși, ceea ce îi atrage, din partea prof. Vintilă Mihăilescu, cel care semnează prefața cărții, „un cuvânt de laudă în plus”. Lauda se datorează „încrederii d-lui Stoica în viitorul orașului de care se ocupă”. Și îi dă dreptate și-i apreciază modul de gândire, și anume că „un oraș trebuie să pornească de la realitățile locale și generale și să-și sprijine activitatea pe ele nu pe himera imitării altor orașe mai bine situate și cu mai multe mijloace la îndemână”.

Este nevoie, mai întâi, de „Adaptarea edilitară, în primul rând, la cadrul geografie, imediat cu înlăturarea urâțeniei și murdăriei, cu utilizarea avantagiilor naturale apreciabile și în cazul Slatinei”. Apoi, de „lupta pe cale culturală, administrativă, politică – pentru lărgirea cadrului de influență și de activitate al orașului”. Și cum vede N.D. Stoica viitorul acestui oraș, care „a străjuit vadurile de trecere dintre cele două provincii vecine”, născut fiind „la răscruce de drumuri”.

Acest oraș, care are „tendința de a evada din Valea Sopotului spre gară, spre lunca Oltului și spre Cartierul latin”. Estinderea orașului spre gară i se pare firească. Și astăzi,  un fapt demult împlinit. Considera, însă, că bulevardul Elisabeta (astăzi A.I. Cuza) trebuie să fie asfaltat, plantat cu arbori pe margini și, astfel, va fi o adevărată atracție. Acest bulevard ar trebui să fie „artera către care trebuie să se îndrepte atenția slătinenilor”.

Și nu putem spune că nu avea dreptate. Dacă s-ar fi realizat acest lucru cât mai repede, atunci ar fi semănat cu b-dul Gării din orașul Tecuci, care este „un model de curățenie și frumusețe”. Stoica prevedea că, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, orașul care avea, atunci, o rețea întinsă (72 de străzi, cu 50.250 km lungime) se va întinde și mai mult spre gară. Totuși, „nu va cuteza să se îndepărteze de apa Oltului, care, prin canalizare ar deveni o arteră fluvială de seamă a României”.

Este mare nevoie, pentru că Stoica îi dă, totuși, dreptate, dintr-un anumit punct de vedere, lui Biju, și anume în ceea ce privește viitorul economic al Slatinei. Pentru că Slatina nu este nici nod de cale ferată, ca Piatra-Olt sau Costești și nici măcar nu va mai fi pe linia ferată dublă, ce leagă direct capitala de Craiova, spre Timișoara, prin Drăgășani. Ea rămânea, din păcate, pe o linie secundară. Ceea ce îi va aduce mari prejudicii economice. Un alt dezavantaj economic ar fi fost că, pe atunci, cel puțin gara era prea departe de centrul orașului, 2,5 km. La care se adăuga faptul că bulevardul Gării era rău pavat și întreținut, ceea ce „face o impresie nu prea plăcută pentru cel care vine în Slatina”.

Și atunci de unde ar putea veni salvarea orașului? Probabil, de la Olt, acest râu „ce își răsfiră apele într-o largă albie printre lunci alburii de nisip și pietrișuri semănate cu tufișuri de arini și răchită”, cum scria un alt mare geograf, George Vălsan. Pentru că e de părere și N. D. Stoica, „Dacă apele râului Olt au chemat spre ele această veche așezare omenească și au udat, de veacuri, acest oraș, apoi tot de la Olt „trebuie să-și aștepte prosperitatea”. De ce putea fi Oltul atât de important pentru dezvoltarea economică a orașului nostru? Pentru că, zice Stoica, „Oltul este drumul cel mai drept între Dunăre și Carpați, ținuturile industriale ale Transilvaniei și cele agricole ale capitalei Dunării de Jos și cu însăși Dunărea, ca principală arteră de comunicații nu numai pentru România, dar și pentru Europa”.

Și dacă Oltul s-ar canaliza, e de părere Stoica, Slatina ar deveni port și ar prospera economic. Dar viitorul Slatinei ar putea fi și în aer, la propriu vorbind.

Stoica aprecia, la mijlocul secolului trecut, că „drumurile aeriene vor lua pe seama lor transporturile rapide de călători și mărfuri. Se vor forma avioane uriașe și adevărate trenuri aeriene”. Și care ar putea fi situația Slatinei? Slatina ar putea, bineînțeles, profita de această evoluție a transporturilor. În primul rând că, potrivit Enciclopediei României, drumul aerian dinspre Capitală spre Timișoara trece prin Slatina. Adică, Slatina este așezată „pe axul de legătură aeriană nu numai dintre București și Timișoara, dar cu prelungire, chiar spre Iugoslavia și Marea Adriatică”.

În plus, are în apropiere de gară terenuri perfecte pentru aterizare, unde chiar se amenajase, cândva, un aerodrom. Până atunci, Slatina rămânea „un oraș liniștit, fără mișcarea economică a noilor orașe”. Și, totuși, „liniștit așa cum este, oferă, împrejurimi frumoase și mulțumirea unei vieți tihnite și îndestulate”. De aceea, zice Stoica, „se impune un îndemn: slătineni, iubiți-vă orașul!”. Doar știm că din iubire se fac adevărate minuni.

Prof. Elena SÂRGHIE

Fragment din volumul în curs de apariție ANOTIMPURILE SLATINEI (POVEȘTI ȘI POVESTIRI SLĂTINENE) – Proiect editorial dedicat Centenarului Unirii, finanțat de Primăria Municipiului Slatina