Sportiva Sophia Balcoș, legitimată la Clubul Sportiv Școlar Slatina, a obținut o nouă performanță remarcabilă pentru judo-ul oltean, devenind vicecampioană națională la categoria 57 de kilograme feminin, în cadrul Finalei Campionatului Național Under 12, desfășurată în perioada 30-31 mai 2026, la Cluj-Napoca.
Tânăra judoka a avut un parcurs foarte bun, reușind să ajungă până în ultimul act al competiției și să urce pe a doua treaptă a podiumului național. Rezultatul confirmă forma excelentă traversată de sportiva pregătită de profesorul-antrenor Florin Florescu și reprezintă o nouă confirmare a valorii sale la nivel național.
Performanța de la Cluj-Napoca vine la doar două săptămâni după un alt rezultat de excepție. În perioada 16-17 mai 2026, la Timișoara, Sophia Balcoș a devenit vicecampioană națională și în finala Campionatului Național Under 13. Competiția a reunit aproximativ 500 de sportivi din întreaga țară, iar reprezentanta CSS Slatina a avut un parcurs excelent într-un concurs extrem de disputat.
Profesorul-antrenor Florin Florescu a evidențiat constanța rezultatelor obținute de eleva sa și a explicat deznodământul finalei de la Cluj-Napoca.
„După rezultatul bun obținut în urmă cu două săptămâni la Timișoara, judoka a avut din nou oportunitatea să demonstreze valoarea. Din păcate, o mică greșeală spre sfârșitul meciului din finală, cu o sportivă din Brașov, a dus la pierderea acesteia. Urmează să participe la Campionatul Balcanic la sfârșitul lunii august, unde sperăm să obțină rezultate cel puțin la fel de bune.
Prin cele două medalii de argint cucerite în decurs de numai două săptămâni, Sophia Balcoș confirmă că se numără printre cele mai promițătoare sportive ale generației sale.
Dragoș Sîrghie


