Președintele Sorin Grindeanu, care ocupă și funcția de președinte al Camerei Deputaților, lansează un semnal de alarmă cu privire la evoluția economiei românești, invocând o serie de indicatori pe care îi consideră îngrijorători.
Liderul social-democrat a prezentat trei „vești proaste” care, în opinia sa, reflectă o deteriorare accelerată a situației economice. Potrivit acestuia, rata inflației a ajuns la 10% în luna martie, în timp ce consumul a înregistrat o scădere puternică în februarie, marcând a șaptea lună consecutivă de declin. În plus, Fondul Monetar Internațional ar fi revizuit în scădere prognoza de creștere economică a României, până la doar 0,7%.
„Aceasta nu este propagandă politică, ci sunt date reale, o radiografie-șoc, ce ne arată că economia se prăbușește accelerat și românii o duc din ce în ce mai rău”, a declarat Sorin Grindeanu.
În acest context, liderul PSD susține că actuala direcție economică trebuie schimbată urgent și critică măsurile adoptate de autorități, pe care le consideră defavorabile populației. „A continua să iei măsuri împotriva propriului popor este o greșeală. Iar acest lucru trebuie reparat rapid”, a mai transmis acesta.
Declarațiile vin într-un moment în care dezbaterea privind politicile economice și impactul acestora asupra nivelului de trai al românilor este tot mai intensă, iar semnalele privind încetinirea economiei ridică semne de întrebare în rândul analiștilor și al mediului de afaceri.
Dragoș Sîrghie


