Astazi, 22 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina a avut loc ședința tehnică de lucru cu președinții tuturor secțiilor de vot și locțiitorii acestora, organizată de conducerea Biroului Electoral Județean Nr. 30 Olt.
Scopul întâlnirii a fost acela de a aduce lămuriri, a instrui și pune la punct detaliile organizatorice vizavi de Alegerile Europarlamentare din data de 26 Mai 2019 și Referendumul Național organizat în aceași dată.
În deschiderea ședinței, Sorinel Vasile, judecător în cadrul Tribunalui Olt și Locțiitor al Președintelui BEJ Olt, a punctat despre importanța acestui scrutin, atenția care trebuie acordată procesului electoral și legislația pe care se bazează aceste alegeri, declarând următoarele:
“Bună ziua și bine ați venit! Încep prin a vă spune că mă bucur să vă văd într-un număr atât de mare astăzi, aici. Acest lucru nu demonstrează altceva decât seriozitatea cu care tratați sarcinile ce vă revin la acest tur de scrutin. Știu că desemnarea dumneavoastră s-a făcut din Corpul Experților Electorali și sunt convins că am în fața mea, adevărați profesioniști, care nu sunt pentru prima dată în fața unei provocări electorale.
Vin către dumneavoastră cu toată deschiderea și vă asigur că, atât eu, cât și întreaga echipă a Biroului Electoral Județean Olt, vă stăm la dispoziție cu toate informațiile de care aveți nevoie pentru a vă duce la bun sfârșit obligațiile care vă revin la alegerile europarlamentare.
Nu cred că mai este nevoie să vorbim despre imparțialitate și obiectivitate, știm foarte bine ce consecințe grave poate avea chiar și cea mai mică urmă de dubiu, vizavi de activitatea dumneavoastră electorală. Vă reamintesc că sunteți învestiți cu o autoritate de stat și vă supuneți atât legilor electorale, cât și legii penale, iar precedentele pe care le-am avut chiar și în județul nostru, sunt suficiente pentru a descuraja orice tip de comportament ieșit din litera și spiritul legii.
Eu vă urez mult succes, sunt sigur că veți face față cu brio, îmi doresc să avem o comunicare permanentă și să nu ezitați în respectarea prevederilor legale!”
LINIA ÎNTÂI