Nu toate șpăgile sunt la fel – cel puțin asta susține Dragoș Anastasiu, vicepremierul care a scos la lumină termenul ,,șpaga de supraviețuire”. O confesiune ce a zguduit Guvernul Bolojan și a transformat o practică rușinoasă într-un brand național, cu definiție, istorie și… potențial manual de utilizare.
În România, nu istoricii, ci politicienii scriu dicționarele de corupție. Și o fac cu un firesc dezarmant. Cazul vicepremierului Dragoș Anastasiu, care a vorbit deschis despre cum a plătit ani la rând ,,șpagă de supraviețuire”, este proba că am trecut de la rușinea ascunsă la recunoașterea oficială. De acum, corupția măruntă nu mai e doar o practică, ci și un concept cu nume, poveste și… lansare la Palatul Victoria.
România nu a inventat roata, dar a perfecționat altceva: arta de a unge roata birocratică. Până de curând, „șpaga de supraviețuire” era doar un termen rostit pe jumătate, între patru ochi, pe culoarele instituțiilor. Apoi a venit Dragoș Anastasiu, vicepremier în guvernul condus de Ilie Bolojan, și i-a dat botezul oficial – cu conferință de presă, camere de televiziune și o asumare fără tremur în voce.
Anastasiu ne-a explicat că există două tipuri de șpăgi: cea de îmbogățire – pe care o condamnăm fără ezitare – și cea de supraviețuire, practicată atunci când statul îți pune gâtul sub lama ghilotinei fiscale sau administrative. Nu îți cumperi un favor, ci îți cumperi dreptul de a nu fi distrus. El însuși, om de afaceri înainte de politică, a recunoscut că a plătit acest tribut timp de opt ani, sub forma unor contracte fictive, pentru a evita blocarea activității. „Nu m-am îmbogățit, era doar frică și supraviețuire”, a spus, ca și cum teama ar putea spăla mirosul bancnotelor.
Diferența față de alte confesiuni politice e că Anastasiu nu a fost prins, ci s-a autodenunțat în direct. Rezultatul? O demisie rapidă și un termen fixat definitiv în memoria colectivă. „Șpaga de supraviețuire” a trecut, dintr-o vorbă de mahala administrativă, în limbajul oficial al politicii românești.
Ilie Bolojan, premierul, a reacționat cu calmul unui diriginte care își ceartă elevul preferat: „Nu putem susține astfel de practici. Sistemele funcționează într-o formă pervertită și trebuie corectate”. Declarație justă, dar cu gustul acela amar de știm de ani de zile, dar ne prefacem surprinși când se spune cu voce tare.
Ceea ce puțini au observat e că, dincolo de scandal, Anastasiu a făcut un gest de „PR involuntar” pentru corupția măruntă. I-a dat un nume comercial, o definiție clară și o justificare emoțională. Practic, dacă ar exista un manual de supraviețuire în administrația românească, acesta ar începe așa:
- Identifică tipul de șpagă – îmbogățire sau supraviețuire.
- Alege metoda de plată – cash discret, contract de consultanță, sponsorizare culturală de fațadă.
- Negociază liniștea – plătești nu pentru a câștiga, ci pentru a nu pierde totul.
Ironia amară e că, în multe cazuri, „șpaga de supraviețuire” chiar e percepută ca o formă de autoapărare. Nu vrei să păcălești statul, ci să scapi de el. E tributul plătit unui stăpân abuziv, nu cadoul făcut unui partener de afaceri. Iar această percepție colectivă e poate cel mai grav efect al normalizării corupției.
Dacă am fi complet cinici, am putea propune un certificat fiscal oficial: Contribuabil de supraviețuire – Clasa I. Ar funcționa ca un abonament la liniște administrativă, cu valabilitate anuală și reduceri pentru plata în avans. Ar fi, în fond, recunoașterea sinceră a ceea ce deja se întâmplă.
„Șpaga de supraviețuire” nu a fost inventată de Dragoș Anastasiu, dar el i-a făcut lansarea oficială. Și asta contează. Pentru că până acum, era un secret murdar, dar împărtășit de toți cei care au trecut pe sub furcile caudine ale statului. Acum e un termen cu autor moral, legat de un nume și de un moment precis.
Morala? În România, adevărurile mari nu le aflăm din rapoarte oficiale sau anchete independente, ci din gura politicienilor care, pentru o clipă, renunță la machiajul retoric și spun lucrurilor pe nume. Din păcate, atunci când adevărul e livrat cu seninătate, nu înseamnă că suntem mai aproape de vindecare. Înseamnă că am intrat, cu acte în regulă, în epoca în care corupția are și manual, și portavoce.
Dumitru Sîrghie
