Savu Ungureanu este un tânăr primar social-democrat destoinic. Prin competență și dăruire, a reușit să înlăture trădătorii din jurul său, a pus interesul comunității înaintea intereselor personale și a câștigat, fără probleme, alegerile din septembrie 2020.
Popularitatea și dăruirea sa în slujba cetățenilor ne demonstrează, încă o dată, că „Omul sfințește locul!”
D-le primar – un început de an cu greutățile de rigoare, cu această pandemie care ne-a afectat pe toți… Cum vă situați dvs., în acest moment, sub aspectul investițiilor?
Începutul de mandat și începutul de an sunt foarte bune. Ne-au rămas multe proiecte nefinalizate din mandatul trecut. Sperăm ca în viitor să le continuăm și să le ducem la bun sfârșit. Avem proiecte de anvergură pe care trebuie să le finalizăm.
Avem un proiect, prin CNI, unde s-a finalizat licitația și vor veni să le predăm amplasamentul pentru o sală de sport. De asemenea, vom demola sediul actual de primărie și vom face unul nou, tot prin CNI.
Avem, totodată, de finalizat, prin PNDL, 2,2 km de asfaltare pe raza comunei. Prin FDI, am început un proiect pentru care ni s-a dat doar un avans. Gazele în satul Salcia le vom introduce din bugetul local. Este vorba de vreo 10 miliarde lei vechi fără TVA. Aici apelăm la Consiliul Județean în speranța unui ajutor.
Avem finalizat și semnat contractul pentru DC 90, drumul care face legătura între Slătioara și Slatina, care va fi finanțat tot din bugetul local. Este vorba de vreo 24 miliarde lei vechi, fără TVA. Numai cu sprijinul Consiliului Județean putem să-l realizăm. În continuare, sperăm să avem o strânsă legătură cu cei de la Consiliul Județean, să ne ajute în tot ceea ce facem pentru dezvoltarea localității.
Ați simțit vreo obstrucție din partea guvernării actuale?
De când s-a făcut această alianță de guvernare PNL-USR-UDMR nu s-a dat niciun ban. Sperăm ca actualul Guvern să înțeleagă că, fără ajutorul său, nu putem să ducem la capăt investițiile începute. Altfel, batem pasul pe loc.
Ați reușit să țineți în frâu această pandemie?
La începutul pandemiei, am achiziționat și noi, ca, de altfel, fiecare localitate, dezinfectanți. Am dezinfectat străzile, am dezinfectat stațiile de autobuz, școlile. Nu am avut foarte multe cazuri la noi în comună. Am fost și noi în diferite scenarii, ori galben ori roșu, dar am scăpat de momentele mai grele. Momentan, nu suntem în niciun scenariu.
A început școala în condiții foarte bune. Au început toate clasele. Nu mai este nicio restricție momentan. I-am ajutat și noi pe copii cu tablete, cu măscuțe. Sperăm ca vaccinarea să fie cât mai rapidă și să scăpăm de această boală!
Aveți o zonă relativ nouă în comună, cartierul Argeșeanu… Ce proiecte aveți pentru acest cartier?
Aici am prins asfaltarea, pe FDI… Dar, deocamdată, nu ni s-au dat banii pe ce s-a lucrat, în jur de 60%. Tot aici, pe AFIR, avem un proiect privind canalizarea și alimentarea cu apă. Acestea sunt spre finalizare… Sperăm ca, în trei luni, să finalizăm, să facem probele, pentru ca oamenii să se racordeze la canalizare și la apa stradală. Sperăm, de asemenea, să aducem și gazele în acest cartier. În rest, mai sunt probleme, mai reparăm străzile, nefiind asfaltate…
O problemă o avem cu cei care lucrează la Drumul Expres, care circulă foarte mult cu mașinile murdare și se face foarte mult noroi. Dânșii își fac curățenie, stropesc, dau cu mătura, dar tot degeaba… Sper ca Drumurile Județene să facă o înțelegere cu constructorul Drumului Expres ca să ne sprijine, să ne repare drumul pe care deja l-au distrus. Sperăm să fie înțelegere!
Ce mesaj aveți către locuitorii comunei?
Le spun să fie sănătoși! Să îi ferească Dumnezeu de acest virus! Și să ne vedem cu bine!
Dumitru Sârghie