Comuna Spineni se pregătește să trăiască una dintre cele mai importante zile din an. Sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 16:00, la Școala Gimnazială Alunișu, va avea loc cea de-a IX-a ediție a Zilei Comunei Spineni, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Spineni, cu sprijinul Consiliului Județean Olt și al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt.
Programul pregătit pentru această ediție promite momente de neuitat pentru locuitorii comunei și pentru toți cei care vor alege să participe la sărbătoare. Pe scenă vor urca Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”, alături de orchestra dirijată de Cristian Dumitru, dar și numeroși interpreți apreciați ai muzicii populare și de petrecere, între care Maria Dinu, Mădălina Deaconu, Violeta Constantin, Florin Grigore, Tania Ioana Dascălu, Vanesa Ana-Maria Călina, precum și Sorin de la Slatina, alături de Trupa Taverna. Atmosfera va fi întregită de Taraful de la Drăgănești-Olt și de Ansamblul „Zestrea Poboranilor”.
Pe lângă spectacolele artistice, organizatorii au pregătit activități dedicate copiilor, momente de divertisment pentru întreaga familie, o seară de dans și alte surprize menite să transforme evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității.
Primarul comunei Spineni, Dănuț Șărpău, îi invită pe toți locuitorii comunei, dar și pe cei din localitățile învecinate, să fie parte din această zi specială.
„Avem deosebita plăcere să vă invităm să luați parte la cea de-a noua ediție a Zilei Comunei Spineni, un eveniment dedicat comunității noastre, tradițiilor locale și bucuriei de a fi împreună. Este un moment de sărbătoare pentru toți locuitorii comunei și pentru cei din localitățile învecinate care doresc să ne fie alături. Vă așteptăm cu drag și cu voie bună pentru a celebra împreună această zi specială”, este mesajul transmis de edilul Dănuț Șărpău.
Organizatorii îi așteaptă pe participanți să petreacă o zi plină de muzică, tradiție și voie bună, într-un eveniment care a devenit deja o frumoasă tradiție pentru comuna Spineni.
Dragoș Sîrghie


