Caracal vine în sprijinul persoanelor vârstnice care au nevoie de ajutor în viața de zi cu zi. Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, dat recent în folosință, dispune de o echipă mobilă care oferă servicii de îngrijire la domiciliu pentru seniorii aflați în situații vulnerabile.
Printre serviciile puse la dispoziția beneficiarilor se numără sprijinul pentru aprovizionarea cu alimente și prepararea hranei, monitorizarea stării de sănătate, precum și consilierea psihologică.
Pot beneficia de aceste servicii persoanele care au domiciliul sau reședința în municipiul Caracal ori în zonele limitrofe și care au atins vârsta legală de pensionare, dacă se află în situații care le afectează capacitatea de a se îngriji singure.
În categoria potențialilor beneficiari se află persoanele care nu au familie sau nu se află în întreținerea unei alte persoane, cele care nu au locuință și nu își pot asigura condiții de trai din resurse proprii, precum și cele care nu realizează venituri sau ale căror venituri nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare.
De asemenea, sunt vizate persoanele care nu se pot gospodări singure ori necesită îngrijire specializată, precum și cele care, din cauza unei boli sau a stării fizice ori psihice, nu își pot asigura singure nevoile sociale și medicale.
Prin intermediul echipei mobile, serviciile de sprijin pot ajunge direct la domiciliul persoanelor vârstnice care au nevoie de ajutor, contribuind la menținerea acestora într-un mediu familiar și la îmbunătățirea calității vieții.
Persoanele interesate sau aparținătorii acestora pot solicita informații suplimentare și pot lua legătura cu Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Caracal, la adresa de e-mail office@primariacaracal.ro.
Dragoș Sîrghie


