AcasăPoliticaȘtefan Văduva, noul președinte al Organizației Persoanelor de Vârsta a III-a PNL...

Ștefan Văduva, noul președinte al Organizației Persoanelor de Vârsta a III-a PNL Slatina!

Recent, liberalii din Slatina, mai precis, Organizația Persoanelor de Vârsta a III-a, au organizat o conferință de alegeri în cadrul căreia s-a constituit noul for de conducere al liberalilor de vârsta a III-a.

Pentru funcția de președinte al acestei organizații au candidat liberali cu ștate vechi, în speță Ștefan Văduva – fost colonel de poliție și ec. Gheorghe Iana. Ștefan Văduva a câștigat, fără drept de apel, funcția de președinte, având un discurs direct și mobilizator, practic un îndemn la unitate și la implicare puternică în viața organizației.

La acest eveniment important în viața PNL Slatina au ținut să fie prezenți, așa cum era firesc, Ion Moisescu – președintele PNL Olt, Sorin Țîrcomnicu – președinte PNL Slatina, Siminica Mirea – senator PNL de Olt, Gigel Sorinel Știrbu – deputat PNL de Olt.

Tot în cadrul acestei manifestări au fost aleși și membrii noului birou de conducere (Florea Paraschiv, Negurici Constantin, Soare Constantin, Sandu Constantin, Gheorghe Marian, Gheorghe Gheorghe, Țurcan Petre, Turbatu Marin, Șerban Florica, Langă Eugenia, Vlaicu Marin, Pietriș Ion, Pană Vasile, Dicu Nicolae și Joița Ion), vicepreședinții (Bancu Titi, Popescu Leliana, Dăncioiu Vali, Florescu Ion, Bădescu Cristian, Matei Gheorghe, Bancu Petre și Joița Viorel), prim-vicepreședinții (Popa Ion, Petec Maria). Trezorier a fost ales Cătălin Andronesi.

În continuare, vă prezentăm fragmente din luările de cuvânt ale liderilor partidului.

alegeri vaduva pnl opv 3ION MOISESCU, PREȘEDINTE PNL OLT:

SUNTEȚI CEA MAI EDUCATĂ ȘI CEA MAI DISCIPLINATĂ CATEGORIE DE VÂRSTĂ

„Am rămas surprins când am văzut astăzi atâția seniori, care participă la această conferință de alegeri. De-a lungul timpului PNL Olt nu a acordat importanța cuvenită persoanelor de vârsta a III-a. Și recunosc faptul că poate multe dintre bătălii le-am pierdut, întrucât nu ne-am aplecat asupra acestei vârste. Recunosc că sunteți cea mai educată și cea mai disciplinată categorie de vârstă. Iar rolul dvs. de-a lungul timpului a fost determinant. Sunt sigur că noua structură de conducere se va putea baza pe dvs. foarte mult în bătăliile care urmează.”

SIMINICA MIREA, SENATOR DE OLT:

ALĂTURI DE DVS., PUTEM SCHIMBA VIITORUL ACESTUI ORAȘ ȘI AL ACESTUI JUDEȚ

„Avem nevoie de experiența dvs. Fără dvs. noi nu am fi astăzi aici și, pentru acest lucru, vă mulțumesc. Vă garantez că vom fi mereu alături de dvs. și dvs. trebuie să aveți încredere în noi. Împreună, putem scăpa de acest PSD, care a câștigat alegerile prin minciuni și, în fiecare zi, ni se demonstrează acest lucru. Alături de dvs., putem schimba viitorul acestui oraș și al acestui județ. Vă mulțumesc!”

GIGEL ȘTIRBU, DEPUTAT DE OLT:

STRUCTURA PE CARE DVS. O REPREZENTAȚI AICI ESTE EXTREM DE IMPORTANTĂ DIN PUNCT DE VEDERE ORGANIZATORIC

„Structura pe care dvs. o reprezentați aici este extrem de importantă din punct de vedere organizatoric. În perioada următoare, vom avea o sarabandă de alegeri. Ar trebui să începem să ne pregătim de pe acum, iar ceea ce faceți dvs. astăzi aici este dovada vie că deja am început. Ieșiți la bătălie, atacați PSD, pentru că PSD știe de frică!”

ȘTEFAN VĂDUVA:

NU ANII DIN VIAȚA TA CONTEAZĂ, CI VIAȚA DIN ANII TĂI

„Am trăit în orașul Slatina, am participat activ la construcția acestui oraș. În calitate de fost șef al Circulației, m-am implicat mereu în viața comunității. Noi cei de față avem în noi o structură politică liberală. Peste noi au trecut necazuri, greutăți. Ne-au pus la orizontală, dar ne-am ridicat. Nimeni nu trece peste noi! Vechii greci erau conduși de Sfatul Bătrânilor. Abraham Lincoln, marele om de stat american,  spunea: «În definitiv, nu anii din viața ta contează, vi viața din anii tăi!» Vreau să facem din această structură cea mai puternică structură a PNL Olt, structură în care să guverneze democrația internă, votul majorității. Un partid este puternic doar atunci când democrația internă funcționează. Nimeni nu are voie să o calce în picioare…!”

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments