AcasăInterviuȘtiu, vreau și pot să continui proiectele de care scorniceștenii au nevoie!,...

Știu, vreau și pot să continui proiectele de care scorniceștenii au nevoie!, a declarat Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești

D-le primar, mi-aș permite, mai întâi, o întrebare politică: de ce nu v-ați „refugiat”, odată cu foștii dvs. tovarăși din PNL Olt, la partidul-mamă, PSD? Ce șansă de revigorare are PNL Olt și ce poziție veți ocupa, în noile structuri de conducere?

„Nu m-a atacat nimeni!”, de ce să mă refugiez? Nu înțeleg de ce unii dintre colegii mei au ales să facă acest pas, însă fiecare e liber să facă și să aleagă ce consideră că e mai potrivit pentru viitorul lui politic.

În altă odine de idei, pentru mine, partidul-mamă este PNL, partid care, chiar dacă, în acest moment, înregistrează un procent relativ scăzut, la Olt, sunt convins că, în perioada următoare, noua conducere de la nivel județean va găsi cea mai bună soluție, prin care PNL Olt să devină un partid dorit de locuitorii județului nostru.

În ceea ce mă privește, după ce voi analiza, împreună cu colegii din Biroul Politic Interimar, cu președinții de organizații și cu primarii, posibilitatea de a candida, în funcție de aceste discuții, voi lua în calcul sau nu candidatura pentru funcția de președinte al PNL Olt.

Recent, am găzduit, în Linia Întâi, un interviu acordat de viitorul dvs. contracandidat la primărie care, deși spune că aveți, împreună, o anumită colaborare, adaugă faptul că nu țineți cont de părerile oamenilor și ale lui. Cam pe unde e adevărul?

Nu aș dori să vorbesc despre acea persoană. Ar fi multe de spus, însă eu am altă creștere… Ce pot să transmit, prin intermediul dvs., este faptul că, dacă vrea o confruntare directă cu mine, într-o emisiune locală, pentru o informare corectă a cetățenilor, îl invit, public, să o facă.

În fapt, care este colaborarea dintre PNL și PSD, în Consiliul Local Scornicești, conform alianței de la guvernare dintre cele două formațiuni?

Am făcut tot ce a ținut de mine în ceea ce privește informarea, cât și dialogul cu toți consilierii locali, indiferent de coloratura politică. În privința consilierilor locali ai PSD, vreau să spun că sunt și consilieri cu care poți colabora, înțelegând rolul dumnealor, în Consiliul Local. Însă, de cele mai multe ori, cel care se crede lider de grup îi mai influențează greșit, în luarea deciziilor.

Adversarii dvs. politici spun că vorbiți mereu despre accesarea fondurilor pentru investiții, numai că toate acestea sunt vorbe goale și că „nu există o viziune clară de dezvoltare a localității”. Ce să înțeleagă „poporul” din aceste vorbe?

Pentru a dezvolta acest subiect și pentru a răspunde obiectiv, nu mi-ar ajunge un ziar întreg. Dacă ar fi să ne raportăm la tot ceea ce am reușit să fac, în toți acești trei ani de mandat, pe scurt, aș enumera câteva dintre obiectivele atinse de mine, în acest timp: asfaltarea a 12 km drumuri; extinderea rețelei de gaze – 26 km; construire bloc ANL; construire bloc social; supraveghere video; amenajare parcuri; introducere apă și canal; reabilitare școli și grădinițe; reabilitare liceu; modernizare iluminat stradal; reabilitare Casa de Cultură; amenajare trotuare și parcări; construire terenuri de sport; dotarea cu mobilier și materiale didactice la școli, plus multe alte lucruri benefice locuitorilor din orașul Scornicești.

Nu pot să spun decât atât: ei să rămână cu vorbele, iar eu cu faptele.

PSD Scornicești s-a opus proiectului de concesionare a clădirii fostului muzeu din Scornicești (în acord și cu Instituția Prefectului Olt). Ce se întâmplă cu acea clădire, la această oră?

Era o inițiativă bună, în ceea ce privește acea clădire și utilitatea pe care doream să i-o dăm. Însă acel proiect, deocamdată, a fost suspendat, deoarece mai trebuie obținute anumite avize / acorduri și, până la obținerea lor, s-a luat această decizie.

Mai sunteți acuzat că aveți un ghimpe împotriva sportului și că ați interzis echipa Voința Mărgineni, pe terenul din Bălțați… De ce vă opuneți sportului?

Cetățenii orașului Scornicești cunosc foarte bine implicarea mea la nivelul sportului. Nu a fost solicitare din partea clubului sportiv sau a antrenorilor grupului de juniori, fără ca eu să nu-i dau curs.

Legat de ceea ce s-a vrut în cadrul solicitării venite din partea acelei echipe, în acest moment, lucrurile sunt lămurite. În acest moment, această echipă joacă pe terenul solicitat.

Credeți că rezultatul viitoarelor alegeri pentru primăria din Scornicești vor fi influențate de problemele prin care trece PNL Olt sau aici, ca și în alte părți, contează prestația candidatului?  

Știm cu toții că, la astfel de alegeri, un rol foarte important îl are candidatul. Aceste probleme care, trebuie să recunosc, că au existat, în cadrul filialei județene, vă asigur că, în cel mai scurt timp, vor fi rezolvate. Până la alegerile locale, este timp pentru a construi o echipă demnă de urmat, care să facă performanță.

Ce vă recomandă, d-le primar, ca să conduceți, în continuare, Scorniceștiul, un oraș fost comunist care, paradoxal, i-a respins, din 1990 încoace, cu mici excepții, pe majoritatea candidaților pesediști?

Eu zic că, în acești trei ani de mandat, am demonstrat că mi-am pus toată priceperea, viziunea și determinarea, pentru a aduce, în orașul nostru, cât mai multe fonduri externe, fără de care nu poți să dezvolți o localitate.

Mai sunt multe de făcut… Știu, vreau și pot să continui proiectele de care scorniceștenii au nevoie. Bineînțeles, cei care vor stabili acest lucru sunt locuitorii orașului Scornicești.

Ce mesaj aveți pentru locuitorii orașului Scornicești?

Locuitorilor orașului Scornicești le cer un singur lucru: să aibă, în continuare, încredere în mine și îi asigur că, împreună, vom reuși să aducem Scorniceștiul acolo unde ne dorim cu toții. Având în vedere că ne bat la ușă sărbătorile de iarnă, vreau să le doresc să aibă parte de sănătate, liniște sufletească și numai bucurii, alături de cei dragi. La mulți ani!

Dumitru Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments