AcasăOra SatuluiSubstantivul „OM”, când este vorba de d-l primar VICTOR DIMA, trebuie scris...

Substantivul „OM”, când este vorba de d-l primar VICTOR DIMA, trebuie scris cu litere mari!

Mai zilele trecute, într-o după amiază mohorâtă, butonam telefonul mobil căutând ceva, fără vreo intenție de a-l contacta pe d-l primar Victor Dima, de la Coteana. Sun, îi spun cine sunt celui pe care am crezut că l-am sunat și cu care voiam să vorbesc ceea ce mă doare pe mine, dar după ceva timp primesc un răspuns: „Domnule primar, vorbești cu Victor Dima”. Îl apelasem pe Victor Dima. Eu mi-am cerut scuze de greșeală și, știind cât de încercat a fost Victor Dima cu sănătatea, prin ce perioadă critică trece domnia-sa, am vorbit despre sănătatea lui, a mea și a colegului Marin Scurtu de la Optași.

dima victor 2014
Victor Dima

Dar, ce să vezi! D-l primar Victor Dima a vorbit foarte puțin despre el. În schimb, am făcut politică. Dar ce politică! Politica grijii față de oamenii din Coteana, cei în slujba cărora se află, cei care l-au susținut în tot ce a făcut pentru ei.

Era preocupat de oamenii din Coteana, de evoluția în bine a localității, de crezul în ceea ce face pentru oameni, speranțe în viitor, schimbarea în bine și, ca să-l citez, „să ne ducem mandatul până la capăt și să fim alături de oameni”.

Eu am o vorbă, încă de la Revoluția din 1989: „Sunt unul din cei care au găurit steagul!”. Victor Dima și mulți alții au găurit steagul în 1989, cei ca el l-au găurit pentru țară, pentru mai bine. Dacă ar fi făcut cât mai mulți la fel, alta era situația acum.

În rest, numele propriu VICTOR DIMA, trebuie însoțit de substantivul comun „OM”, scris cu litere mari de tipar!

Însănătoșire grabnică, domnule VICTOR DIMA!

Ing. CONSTANTIN DINUȚ – primarul comunei Corbu

3 COMENTARII

  1. Bai,Cristi,esti un dobitoc…Un vierme lipsit de orice bun-simt si credinta…UTu crezi ca toata lume procedeaza ca tine,nimicule Cristi/?

  2. Da, si bou tot cu B mare! Bai, Mitica, pentru ca ti-a dat tie niste craitari, acu’ asta e OM? Esti penibil!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments