La Olt, ca și în toată țară, campania electorală pentru locale a intrat în linie dreaptă… Candidatul PSD pentru Primăria Slatina, deputatul Emil Moț, este preferatul slătinenilor (în cazul în care serviciile secrete nu-și bagă coada), domnia sa având o garnitură de campanie puternică, în ciuda unor convulsiuni, pe care le-a întâmpinat partidul său per ansamblu. O eventuală victorie a sa ar da primul primar social-democrat pe bune, chiar dacă Emil Moț a pășit sporadic, în tinerețea sa, și pe la PNL.
Spunem acest lucru, având în vedere faptul că de la Revoluție încoace, toți primarii slătineni, începând cu Dan Liviu și continuând cu George Păunescu, Darius Vâlcov și Minel Prina, au fost inițial reprezentanții altor coloraturi politice.
În spate, la câțiva pași mai mari sau mai mici de Emil Moț, se află candidatul liberal Marius Bălașa, care s-a dovedit a fi, până în prezent, un competitor viabil, în ciuda suspiciunilor care au planat asupra desemnării sale de către “autoritarul” copreședinte al PNL OLT (azi președinte plin), deputatul Gigel Știrbu.
Nu e cazul să reiterăm acum aversiunea domnului deputat față de camarazii săi din PDL care – rând pe rând au cedat umilințelor la care au fost supuși de către garnitura liberală “clasică”, dirijată discreționar de fostul ministru al culturii noastre de toate zilele și nopțile…
O mare vină pentru slăbiciunea de care au dat dovadă foștii pedeliști, în fața autoritarismului personal al domnului Știrbu, o au chiar domniile lor din cauza propriei lașități cu care s-au comportat în fața practicilor nedemocratice pe care le-a utilizat domnul Știrbu, în cârdășie cu liberalii de la… Centru.
Acum e prea târziu. Listele de candidați sunt bătute în cuie și ele oglindesc, printre alte jocuri, mai mult sau mai puțin corecte, negocierile excelente (și nu spunem asta în mod peiorativ) pe care le-a făcut fostul șef al PMP OLT, domnul Marian Vasile, cu deputatul Știrbu, în urma cărora a rezultat un ultra onorant loc doi, pe listele localelor, pentru profesorul Victor Iacobescu. Un loc doi, care echivalează cu locul întâi, având în vedere faptul că, în cazul unui eșec la primărie, Marius Bălașa se va retrage onorabil, reluându-și funcția din Ministerul Educației,
Poziția a doua de pe lista CJ OLT, ocupată mai mult decât meritoriu de ex-copreședintele PNL OLT, doamna Siminica Mirea, dovedește faptul că “atotputernicul” domn Gigel Știrbu n-a putut întinde coarda cât ar fi vrut domnia sa și acest fapt reprezintă primul semn, palid ce-i drept, că mai sunt speranțe într-o viitoare prietenie penelisto-pedelistă. Asta, dacă nu cumva e o iluzie de-a mea…
În rest, foștii pedeliști sunt plasați, pe liste, atât la CL cât și la CJ, pe poziții neeligibile, din lipsă de simpatie sau din lipsă de bani, că de… un post costă multișor, chiar mai mult decât la Dolj…
Continuând alergarea, putem spune că domnul Cristian Bircea, viceprimar în exercițiu și candidat pentru Slatina din partea ALDE, va face o “figură” bună, domnia sa având, la rându-i, o echipă bine organizată și destul de populară în rândul unui anumit electorat slătinean, ceva mai rafinat.
O aură luminoasă, atât cât să-i califice pentru o altă competiție, după patru ani, aură dată de curajul și tinerețea lor, o au candidatul PMP, COSMIN FLORESCU și, respectiv, cel al UNPR, COSMIN CIOREI, pentru curățenia lor morală și pentru prospețimea și consistența ideilor pe care ei le expun publicului slătinean.
De remarcat faptul că în contrapartidă cu foștii liberali din Olt, care au tăiat și spânzurat cum au vrut mușchii lor, la întocmirea năbădăioaselor liste de candidați, la Dolj, unde fostul PDL și europarlamentarul Marian Jean Marinescu dețin supremația, gruparea fostă pedelistă a făcut jocurile, trimițându-i pe mulți dintre foștii liberali după țigări, așa cum a făcut și domnul Știrbu cu pedeliștii de la noi. Cred că nu mai e nimic de comentat despre practicile de tip comunist pe care le utilizează Marele PNL, practici care nu au de-a face nici cu democrația și nici cu promovarea adevăratelor valori politice și, pe care, probabil, dl Știrbu le-a învățat de la Darius Vâlcov.
Acestea fiind spuse, pentru echilibru și imparțialitate (mai ales acum în Săptămâna Patimilor), săptămânalul Linia Întâi le urează tuturor competitorilor Sărbători Pascale cu bine… și succes în tentativa lor de a ne face mai fericiți decât am fost până acum.
Fiecare dintre ei să-și ocupe pozițiile, în funcție de mintea, onestitatea și puterea lor și a partidelor lor.
Să nu-l uităm nici pe candidatul PRM, fostul nostru coleg de jurnalism, Cristi Bughea, cel care are curajul, în contextul acestui internaționalism năucitor, să poarte stindardul lui Vadim Tudor, fostul ziarist sperând că slătinenii vor bea berea și vor mânca micii pesediștilor și liberalilor, dar vor vota cu PRM!
HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI, CU MOARTEA PRE MOARTE CĂLCÂND!
Dumitru Sârghie
Cu siguranta , anul acesta , veti fi castigator . Felicitari.
succes tutulor