AcasăInterviuSunt gata să vin la primărie! Pregătiți-vă pentru corectitudine!

Sunt gata să vin la primărie! Pregătiți-vă pentru corectitudine!

Victore, ți-ai început cariera politică într-un partid controversat: PRM! Ulterior, ai trecut în echipa lui Darius Vâlcov, la PDL, fiind propulsat într-o funcție care ți-a venit ca o mănușă: inspector de Limba Română.  Acum candidezi la Primăria Slatina pe un vehicul politic, de asemenea, controversat: PMP. Nu crezi că ai putea fi acuzat de traseism politic?

La început nu m-am gândit să am o carieră politică. Pur și simplu am crezut și cred în valorile naționale. E imposibil pentru cineva care a studiat istoria țării sale să nu se atașeze de spiritul național, mai ales când știe că bunicul și străbunicul au plătit cu viața în Primul și Al doilea Război Mondial, apărându-și patria. Să nu uităm că România venea după eșecul CDR și „aroganța” regimului Năstase până în 2004. Atunci am ales alternativa PRM din nonconformism, din teribilismul specific tinereții. Bineînțeles că am fost exclus pentru „neascultarea  ordinelor de partid” în 2007. Am ales Partidul Democrat pentru Traian Băsescu, în primul rând.

victor iacobescuPuțini știu că funcția de inspector școlar de limba română nu a fost obținută politic. PD-ul nu mai era la guvernare, dar conducerea de atunci a IȘJ Olt a văzut, în urma inspecțiilor la clasă pe care mi le-a făcut pentru obținerea gradului didactic II, un tânăr determinat, cu tact pedagogic, în care merită să creadă.

Așa am devenit pentru aproape 4 ani cel mai tânăr inspector de limba și literatura română din țară. Din PD-L am plecat pentru că am fost propus pentru excludere, cineva spunându-mi că  printre acuzații – penibile de altfel – a fost și aceea că am jucat fotbal cu fostul primar, ceea ce oricum nu este adevărat.

Ca profesor, ai o carte de vizită onorabilă, fiind unul dintre dascălii adevărați ai Slatinei. Crezi că administrația Slatinei are acum nevoie de un intelectual rafinat cum ești tu sau de un administrator cu experiență, capabil să ne scoată din rahatul în care ne-au băgat Vâlcov și Prina?

Vă mulțumesc pentru apreciere. Slatina are nevoie, în primul rând, de un om care să-i ofere credibilitate, un om bine intenționat, care să o delimiteze de contextul anterior.

Un intelectual poate să coaguleze în jurul său persoane cu experiență alături de care să creeze o echipă redutabilă pentru a implementa proiecte benefice pentru oraș. Ce preferați: un intelectual dornic să creadă în destinul orașului și să se implice total sau un mercantil?

Pe lângă simpatia de care te bucuri, în rândul tineretului slătinean, într-o campanie electorală și, mai ales, la Slatina, îți trebuie și bani mulți, și un partid puternic, și mult tupeu. Nu ți se pare că ești prea poet pentru această funcție?

Mă bucur de simpatie pentru că sunt profesor și  cred că „omul” Victor Iacobescu, cel care a construit conștiințe, caractere de-a lungul celor 13 ani de carieră, este potrivit pentru a fi primar.

Nu am nevoie de bani ca să le cer oamenilor să creadă în orașul lor, nu am nevoie de un partid puternic, pentru că s-ar putea apoi să-mi ceară… și nu-i voi da. Tupeu? Haideți să-i spunem „îndrăzneală”! Cei care au îndrăznit au biruit lumea – ca să parafrazăm Cartea Sfântă.

Admitem că sângele tău albastru și rafinamentul de profesor îți vor da câștig de cauză și vei fi primar. Care vor fi primele măsuri pe care le vei lua, într-o administrație prăbușită, ca după un cutremur, cum este astăzi administrația slătineană?

După ce voi fi primar, primul lucru pe care îl voi avea în vedere va fi încetarea cheltuirii aberante a banului public. Mă gândesc la organizarea licitațiilor transparente, mediatizate, cu termene suficiente pentru o participare reală și promovând un sistem informatizat pe site-ul Primăriei pentru publicarea detaliată a tuturor  facturilor plătite de Primărie.

Vei avea de înfruntat mașina de vot a PSD care, deși pare un mamut cu picioare de lut, are încă mult potențial financiar și politic. Vei avea de luptat cu PNL, un partid puternic, care are președinte la Cotroceni. Care vor fi argumentele tale în fața acestor două forțe greu de învins?

Sunt foarte mulți PSD-iști și PNL-iști care mi-au spus că mă vor vota. M-au contactat ei, nu i-am întrebat eu. Sunt foarte dezamăgiți și criza aceasta de moralitate din rândul partidelor nu face decât să-i determine pe oameni să se reorienteze. Vrând-nevrând, alternativa pentru Slatina este astăzi Victor Iacobescu. De ce? Întrebați generațiile de foști elevi de ce mă caută să ne vedem când se întorc în Slatina.

Politica, de oricare culoare ar fi ea, are o latură urâtă. Cum se împacă valorile tale morale și idealurile tale intelectuale cu această latură urât mirositoare?

Intelectualul, dintr-o anumită perspectivă, este un inadaptat. El însă trebuie să subordoneze politicul valorilor morale. Este obligatoriu și, credeți-mă: AȘA VA FI!

Din nefericire, ne-am obișnuit să asociem ideea de om politic cu aceea de mizerie morală, încât, dacă apare cineva care dorește să schimbe o idee, un lucru, o perspectivă, imediat ne gândim că sigur are  un scop financiar, imoral, sau ceva asemănător. Nu vi se pare absurd că ne dorim să fim respectați și de multe ori ne complăcem în repetate abdicări de la morală?

Te rog adresează un mesaj slătinenilor care, în aceste momente, sunt înfiorați de fărădelegile care s-au săvârșit în Primăria Slatina!

Sunt gata să vin la primărie! Pregătiți-vă pentru corectitudine!

Dumitru SÂRGHIE

1 COMENTARIU

  1. Stai bre. la matematica lu matale! Nu vezi prea bine politica din cauza cifrelor pe care le ai în minte!Cu partidul Pulii nu ai nicio perspectivă şi nici o onoare!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments