AcasăActualitateTALENT ȘI MATURITATE VIZUALĂ... IOANA LIA ȘI “METAMORFOZĂ”

TALENT ȘI MATURITATE VIZUALĂ… IOANA LIA ȘI “METAMORFOZĂ”

Ioana Lia este o tânără delicată, care debordează de inteligență, este puternică și are o  sensibilitate aparte… Acestea sunt câteva atribute (ușor de remarcat la o primă întâlnire), ale elevei la Liceul Internațional de Informatică din București.

Se consideră un „visător ambițios care apreciază arta și pe cei care reușesc să-și transpună sentimentele prin intermediul ei”.

ioana lia caracalNe-a invitat, la finele lui septembrie, în foaierul Teatrului Național din Caracal, la o întâlnire cu arta, în cadrul vernisajului expoziției de pictură și grafică intitulat „Metamorfoză”. I-am fost alături, cu mic cu mare: prieteni, colegi, foști profesori, familie, admiratori.

Ioana Lia este unul dintre tinerii de excepție ai Caracalului, care a confirmat, prin participarea la numeroase competiții naționale și internaționale, excelența în domenii precum: matematica, fizica, limbile străine. În 2015, o regăsim pe Ioana în postura de artist, având în palmares și studii de pictură și grafică în cadrul Secției de Artă plastică a Centrului Cultural Municipal Caracal (coordonată de prof. ref. drd. Viorel Chirea) și expoziții de grup (începând cu anul 2009), realizate în instituții de cultură din Caracal și din Slatina.

vernisaj ioana lia caracalUniversul pictural oferit în cadrul expoziției „Metamorfoză”, pe care artista îl creează, este unul  în care ne regăsim cu toții, indiferent de caracteristicile noastre psiho-sociale. De altfel, Ioana ne-a și mărturisit că „îi place să pună o pată de culoare pe golurile din viață și să tapeze pereții unui suflet efemer cu mici bucăți de eternitate”.

Cunoscător sau simplu admirator, observi o abilitate cu totul specială în tratarea operei din punct de vedere tehnic și tehnologic, pentru că Ioana vine în expoziție cu nu mai puțin de patru modalități tehnice: tempera, acrilic, ulei, tehnică mixtă. Profesorul îndrumător, ref. drd. Viorel Chirea (și moderatorul evenimentului) ne-a oferit o perspectivă interesantă asupra lucrărilor artistei: „Rămâne incredibilă tratarea tematică, în care din idei relativ banale apar conjugări cu profunzimi uluitoare. Pentru a demonstra parcă abilitățile ei vizuale, Ioana Lia aruncă în luptă apoi teribilul arsenal simbolic, abstractizat la limita figurativului. Tușa vibrantă sau cea plată și uneori pointilismul se ordonează cuminți sub unealta necruțătoare a creației.”

Iată doar câteva argumente care ne invită să urmărim periplul expozițional original impus de tânăra artistă și să o felicităm pentru reușită.

Alina-Elena Marin

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -