3-5 octombrie 2025 – Municipiul Slatina devine, timp de trei zile, capitala chinologiei, găzduind o nouă ediție a competiției canine South-West Dog Challenge, un eveniment de nivel național și internațional organizat de Asociația Chinologică Sud-Vest, sub egida Asociației Chinologice Române și a Federației Chinologice Internaționale (FCI).
Competiția se desfășoară în Complexul Sportiv al Stadionului Municipal „1 Mai” și aduce la Slatina aproximativ 300 de câini din 80-90 de rase, proveniți din România și din țări precum Bulgaria, Polonia, Estonia, Serbia, Ungaria și Cehia.
Cinci competiții în trei zile
Programul ediției 2025 este cel mai bogat de până acum:
Vineri, 3 octombrie – competiție internațională;
Sâmbătă, 4 octombrie – o competiție internațională și una națională;
Duminică, 5 octombrie – o competiție internațională și una națională.
„Este al patrulea an când organizăm la Slatina această competiție. Am început în 2022 cu două concursuri naționale, apoi în 2023 am adăugat și o competiție internațională, iar în 2024 am ajuns la patru evenimente, dintre care trei internaționale. Anul acesta avem cinci – trei internaționale și două naționale – ceea ce face ca ediția 2025 să fie cea mai amplă de până acum”, a explicat Alin Dumitrescu, arbitru chinologic internațional și președintele Asociației Chinologice Sud-Vest.
Ce presupune competiția
South-West Dog Challenge nu este o simplă expoziție, ci o competiție de conformitate: câinii sunt evaluați de arbitri internaționali pe baza standardelor oficiale ale raselor, omologate de FCI.
„În chinologie există peste 350 de rase de câini recunoscute internațional, fiecare cu un standard detaliat privind aspectul fizic: de la culoarea și forma ochilor, la poziția urechilor, dentiție sau proporțiile corporale. Câinii sunt comparați cu acest standard și primesc calificative. Cei cu rezultate excelente intră în competiție directă, sunt clasați și, în final, doar unul obține titlul de Best in Show – cel mai frumos câine al competiției”, a explicat organizatorul.
Concursul se desfășoară piramidal: arbitraj pe categorii de vârstă (Baby, Puppy, Juniori, Intermediari, Deschisă), apoi pe sexe, apoi pe rase (Best of Breed), pe grupe și, în final, pe întreaga competiție.
Titluri recunoscute internațional
Participanții concurează pentru titluri de prestigiu: în competițiile naționale – Certificat de Aptitudini pentru Campionatul Național, iar în competițiile internaționale – Certificat de Aptitudini pentru Campionatul Internațional, recunoscut în întreaga Europă.
„Dacă un câine câștigă patru astfel de titluri internaționale, devine campion internațional. De aceea, miza este una importantă, iar la Slatina se concurează la cel mai înalt nivel”, a precizat Alin Dumitrescu.
O competiție cu tradiție la Slatina
Competiția South-West Dog Challenge este inclusă anual în calendarul oficial al Asociației Chinologice Române, Slatina devenind, din 2022, gazda unui eveniment cu amploare internațională.
„Edițiile anterioare au fost un succes și ne bucurăm că Slatina este astăzi recunoscută ca un punct important pe harta competițiilor chinologice internaționale. Avem sprijinul autorităților locale și al CSM Slatina, iar acest lucru face ca evenimentul să fie un reper atât pentru crescători, cât și pentru iubitorii de câini de rasă”, a adăugat președintele Asociației Chinologice Sud-Vest.
Reguli stricte pentru participanți
La concurs pot participa doar câini cu pedigree și microcip, cu certificat de origine care atestă arborele genealogic pe patru generații.
„Nu poate concura orice câine. Doar exemplarele cu pedigree recunoscut internațional au dreptul de participare, pentru a garanta puritatea rasei și corectitudinea competiției”, a subliniat organizatorul.
South-West Dog Challenge 2025 transformă Slatina, timp de trei zile, într-o veritabilă capitală a chinologiei, aducând împreună câini de elită, arbitri internaționali și participanți din mai multe țări europene.
Dragoș Sîrghie