Este titlul unui mult-îndrăgit basm românesc ale cărui adâncimi filosofice sunt demne de marile capodopere ale literaturii universale.
Privind la grupul de tineri frumoși, cu ochii strălucitori și căutătură pătrunzătoare, cu figura destinsă de zâmbetul izbândei asupra lumii și asupra lor înșiși, înșiruiți în Sala de Festivități a Liceului „Ion Gh. Roșca” din Osica de Sus, vineri, 25 noiembrie, ora 15.00, nu mă puteam opri în a mă gândi la basmul care mi-a luminat copilăria. Ei erau protagoniștii evenimentului-corolar al proiectului „Seară pentru minte, inimă și literatură la Vladu Nica din Osica”, proiect realizat de Asociația Culturală Pro-Memoria în colaborare cu Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” din localitate și Primăria comunei Osica de Sus, cu Societatea Culturala „Eugen Ionescu” și ADDS Slatina, proiect finanțat, în parte, de Administrația Fondului Cultural Național, în aria tematică „Educație Culturală”.
Ei erau debutanții într-ale scrisului sau ale artei dramatice, cei care experimentaseră timp de trei luni în atelierele „Meandre” sau „Lecții de teatru, lecții de viață” ce înseamnă să-ți încerci condeiul cu puterea cuvântului sau mlădierea trupului, cu agerimea minții când joci pe scenă fragmente din E. Ionesco.
Sub îndrumarea inspirată a profesoarelor de limba și literatura română, doamnele Cornelia Popa și Ramona Alexandru, elevii au avut ca mentori artiști importanți: poeții Marian Draghici, Paul Areztu, Nicolae Coande sau reputatul regizor, de patru ori laureat al premiilor UNITER, Mihai Lungeanu.
Rezultatele: o inedită broșură de versuri și proză scurtă, frumos ilustrată de elevii Bianca Tudor și Florin Adrian Buleandră și prezentata la întâlnirea cu poetul Marian Draghici, la manifestarea „Poezie și Religie – o singură cale de salvare” (Sâmbătă, 12 octombrie) precum și piesa de teatru „Jocul de-a măcelul”, a cărei reprezentare a avut loc duminică, 20 octombrie, în fața unui numeros public osicean de toate vârstele. Piesa de teatru s-a bucurat de succes, pe de-o parte datorită talentului actoricesc al interpreților, între care s-a remarcat Marius Sima, în rolul principal, dar și actualității scenariului alcătuit de regizorul Mihai Lungeanu. A treia ediție a „Serilor pentru minte, inimă și literatură la Vladu Nica din Osica” le-a fost dedicata.
Seara de poezie, susținută de profesorul, poetul și eseistul Paul Aretzu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova, redactor-șef al Revistei „Ramuri” și invitații săi (poetul Nicolae Coande, secretar literar la Teatrul National din Craiova, Cornel Mihai Ungureanu – prozator, publicist, redactor-șef la Revista On-line www.pravaliaculturala.ro, Marius Dobrin, scriitor, prof. Pimen Ionescu – critic literar, prof. Ion Catrina – prozator și profesor, Mihai Boșogea-Tudor – eseist și critic literar) a fost un adevărat regal de poezie, de literatură, de camaraderie scriitoricească.
Precum arabescurile anluminurilor medievale s-au împletit poemele cu docte prezentări, cu amintiri de junete, cu momente tandre și adevăruri adânci rostite elocvent, uneori livresc, alteori simplu și firesc, etalând valențele uluitoare ale limbii române, rostită exemplar de pe scenă.
Un filon adânc, profund creștin traversează opera poetică a lui Paul Aretzu, înnobilându-i expresia prin tulburătoare sentimente. Precum raza de soare ce străbate fereastra bisericii luminând interiorul întunecat în mii de chipuri sfinte, impresia cu care tinerii auditori au rămas a fost aceea că, prin opera sa, Poetul a atins viața-fără-de-moarte.
Cristina Botez
Miercuri, 18 septembrie 2013, în intervalul orar 17,00-21,00, în sala de festivități a Muzeului de Istorie din Craiova (vis-à-vis de Biserica Madona Dudu, din corul căreia a făcut parte, în vremea școlarizării sale, sculptorul Constantin Brâncuși), a avut loc ședința de alegeri organizată de Filiala Oltenia a U.S.R.
Au participat, din partea U.S.R., criticul literar Nicolae Manolescu și poetul Dan Mircea Cipariu (care și-au prezentat programul în vederea candidaturii la funcția de președinte al U.S.R.), Gabriel Chifu, Nicolae Prelipceanu, iar din partea Filialei Craiova numeroși scriitori, între care s-au regăsit și cei trăitori în Vâlcea, Olt, Mehedinți și Gorj. De la Târgu-Jiu au fost prezenți scriitorii Gelu Birău, Adrian Frățilă, Spiridon Popescu, Lazăr Popescu, Alex Gregora, Ion Cepoi și subsemnatul.
În urma votului exprimat, a fost reales, în funcția de președinte al Filialei Oltenia a U.S.R. dl prof. univ. dr. Gabriel Coșoveanu, care l-a avut drept contracandidat pe prozatorul și editorul Jean Băileșteanu.
În ceea ce privește funcția de președinte al U.S.R., urna cu voturi a fost sigilată de către cei doi candidați (N.Manolescu și Dan Mircea Cipariu), urmând a se deschide pe data de 7 octombrie c., în cadrul ședinței de validare de la București, dată până la care vor avea loc alegerile în Filialele din întreaga țară: București (poezie, proză, dramaturgie, critică și istorie literară, traduceri, literatură pentru copii și tineret), Pitești, Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Sibiu, Alba-Hunedoara, Brașov, Iași, Bacău, Galați, Constanța, Chișinău.
Așadar, luni, 7 octombrie se va întruni Consiliul nou ales şi va avea loc numărătoarea voturilor pentru preşedintele USR, de către membrii Comisiei de numărătoare a voturilor, formată din preşedintele ales de Consiliu şi din reprezentanţii fiecărui candidat.
Zenovie Cârlugea
Adică filiala Craiova nu are vicepreședinte! Ce scop au aceste împăunări cu titluri false?
Felicitări, d-le Sârghie, pentru publicarea în Academia Bârlădeană și succes în continuare!
Momerialul „Gheorghe Şoarece”, acasă,
la marele fotbalist
Iata o stire interesanta, nu despre originarii sau fostii salariati din acest sat, daca nu va suparati.
Miercuri, 30 octombrie 2013, la Osica de Sus, urmare a iniţiativei primarului localităţii, Ion Ciocan, a avut loc un memorial fotbalistic în cinstea celui care a fost ani de-a rândul emblema celor de la FC Olt: Gheorghe Şoarece. Prin diligenţa autorităţilor locale, echipa de fotbal Olteţul Osica s-a întâlnit într-un meci demonstrativ cu o reprezentantă a ceea ce a fost Craiova Maxima, din partea cărei au venit să joace la Osica: Donose, Săndoi, Tilihoi, Negrilă şi alţii.
Din ceruri, meciul a fost urmărit îndeaproape de o altă parte a Craiovei Maxima, plecată prea devreme: Oblemenco, Crişan, Ştefănescu, dar şi de Gheorghe Şoarece, un fotbalist oltean pe care slătinenii îl văd şi acum pe terenul de joc în tricoul galben-verde.
Iniţiativa primarului Ion Ciocan a fost susţinută şi de deputatul Gigel Ştirbu, cât şi de prefectul Cătălin Rotea, doi prieteni ai localităţii.