Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Olt, organism regional al Olteniei profunde, vorbește cu pasiune despre rolul pe care l-au avut inițiativa, curajul și munca de jos în crearea unei rețele care oferă azi sprijin real pentru micii fermieri. Crescut el însuși în lumea legumiculturii din Pleșoiu, a cunoscut greutățile agricultorului de rând și a învățat, pas cu pas, cum se construiește o voce a fermierilor în fața instituțiilor de stat încremenite în proiect. Azi, Asociația pe care o conduce nu doar că oferă sprijin tehnic, ci și repere de solidaritate și apartenență, pentru o nouă generație de agricultori, mulți dintre ei întorși din diaspora.
Domnule Florin Ciobanu, spuneți-mi ce rol are asociația dumneavoastră. Foarte pe scurt, care este esența a ceea ce faceți dumneavoastră, cu întreaga echipă de conducere a acestei asociații, cunoscută deja la nivel național? Și cum e văzută în zona politicului, dar în societatea civilă?
Am în jurul meu o mână de oameni harnici și devotați lucrării pământului, mulți dintre ei „școliți” la munca grea, dar profitabilă material, a diasporei. Personal, cu ani în urmă, am făcut, la rându-mi, legumicultură la Pleșoiu și, atunci, simțeam că ceva îmi lipsește, în sensul că nimeni nu te ajuta cu nimic. Nici cu informații, nici cu sprijin, să spun așa, sufletesc: „Domnule, hai să facem, hai să ne organizăm!”
Lucrarea mea de diplomă la facultate a fost pe zona de asociere în cooperative și am luat chiar nota maximă. În sensul că avem o lege specială, la nivelul național, 566 din 2004, care încurajează asocierea micilor fermieri, exact pentru a se adresa pieței. Singur, e foarte dificil.
Și mie mi-a fost foarte greu. Făceam mii de kilometri, la Sibiu și Alba Iulia, să ne vindem produsele. Un efort extraordinar pentru fiecare familie în parte. Și, atunci, am avut șansa și eu, la momentul respectiv, ducându-mă singur la Ministerul Agriculturii să caut informația, pentru că mi se părea că ceva e în neregulă, nu se poate ca statul român să nu ajute agricultura și, în special, tinerii, fermele mici de familie.
Așa mai citeam, urmăream emisiunile online. Dar m-am dus la Minister singur, singur, singur, singur, pe banii mei, fără nimic. Nu aveam nicio organizație, nu aveam nimic.
Atunci, eram un fermier pe persoană fizică și mă duceam la Minister cu zilele să stau și eu acolo să aud și să deschid un dialog cu decidenții din Ministerul Agriculturii. Și atunci i-am cunoscut pe d-l Cioloș, pe d-l Adrian Rădulescu, Dumnezeu să-l ierte (că a murit, între timp), care m-au acceptat ca partener de dialog, să discutăm și să căutăm soluții pentru problemele din zona legumicolă, în special, în perioada respectivă, în 2000, precum și accesibilitatea micilor fermieri la supermarketuri.
Când au apărut supermarketurile în România, noi n-am fost bine pregătiți. Cum poate mulți nu sunt nici acum. Și acele supermarketuri veneau cu marfă de import. Și eu m-am dus direct la supermarket, să livrăm produse din Pleșoiu și primeam replica: „Nu ai cooperativă, nu ai mașini cu frig, nu ai depozit, nu ai multe!”
Și nu s-a putut face o relație, pentru că noi eram nepregătiți. Nu numai noi, cei din Pleșoiu, toate bazinele legumicole din România. Și atunci, la Minister, ne toată întâlneam fermieri din mai multe bazine legumicole să discutăm cu decidenții, să facem și noi ceva, să ajutăm sectorul să nu moară.
Dar asta le spun și colegilor mei acum. Că ei au o șansă, ei mă au pe mine și colegii, echipa de la biroul asociației, ceea ce eu atunci, în 2000, nu aveam pe nimeni. Mă duceam la Direcția Agricolă și nu spunea nimeni nimic.
Ce colegi aveți?
Există un birou executiv, cu Răducu Ionuț, de la Strejești, Claudia Stan, care a și lucrat o perioadă… La ultima modificare la statut, a intrat în conducerea asociației și Ionuț Crăciun, de la Ghimpețeni.
Răducu de la Strejești și Crăciun, de la Ghimpețeni, sunt amândoi veniți din diaspora, amândoi au poveștile lor, amândoi s-au întors acasă… Și-au întemeiat familia și ferma la casa lor, în comuna de unde au plecat, după ce au stat zeci de ani prin Europa. Noi am avut șansa asta, ca să-i ajutăm să se stabilizeze, să acceseze proiecte. Și acum dacă au accesat, ei sunt ca niște copaci care și-au înfipt adânc rădăcinile și n-au cum să mai plece de aici. Niciodată.
Ei vor rămâne, pe veci, în comunitatea asta, pentru că au investit și muncă și bani mulți și pot să trăiască într-o fermă legumicolă.
Ne ferim de cuvântul patriot, nu știu de ce… Dar îi putem considera patrioți pe acești oameni ca Ionuț, ca Răducu și ca alții, care s-au întors acasă și fac asta în condițiile poate nu atât de favorabile cum au făcut-o în străinătate, însă destul de încurajatoare pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii din Oltenia noastră profundă?
Din punctul meu de vedere, da. Pentru că nu a fost suficient să-i „momim” noi, ca să vină acasă, că sunt niște bănuți, 40.000 de euro, 70.000 de euro, că mai e un program „Tomata”, pe care l-am conceput împreună cu ministrul Daia, când am fost și eu la Minister… Am făcut asta exact pentru a-i ajuta, pentru a-i încuraja să se apuce de o afacere, căci, până la urmă, ei sunt pe „start-up” în agricultură, nu poți să faci cu suprafețe foarte mari, pentru că nu mai ai de unde să iei mii de hectare de pământ acum. Dar cu 10 ari, 20, 30, un hectar de solarii, care este echivalentul la suprafața de 300 hectare de cereale, să spun, în câmp, poți să faci o afacere din care să trăiești bine în România.
E important, ca, împreună, să căutăm soluții, să scădem foarte mult costurile, pentru că ei, micii fermieri, legumicultori sau crescători de animale, cum am fost și eu, cheltuiesc foarte mult să-și vândă marfa. Și când trăgeam linie iarna, nu prea rămânea mare lucru… Cu munca, cu stresul, cu alergătura și cu drumurile prin țară… Acum, împreună, prin asociație, și având tineri care au văzut în afară cum funcționează agricultura, iar Ionuț a fost, ca și Răducu, manager în ferme din lumea civilizată. Au condus sute de oameni…
Și ei vin și spun, domnule, dar ferma aia făcea parte dintr-o cooperativă. Aveau și ei vânzare directă, pe anumite standuri, cum se face și noi în Piața Volantă, din Slatina, și cum mi-am încurajat toți colegii să facă în toate județele. Să vină lanțul scurt, să vină producătorul față în față cu consumatorul, să arătăm populației sau consumatorului, în general, că nu avem nimic de ascuns.
Să spună fiecare: „Eu sunt Crăciun, care produc în Ghimpețeni, și asta e marfa mea. Nu e marfă proastă, nu e marfă cumpărată din import, nu e marfă cu chimicale. Eu mănânc din ea, mâncați și voi împreună cu mine.” Sau: „Eu sunt Răducu de la Strejești. Hai să mâncăm românește! Ne găsiți și mâine, și peste o săptămână, și la anul tot aici!”. Adică, i-am încurajat.
Mai mult de atât, îi ajutăm foarte mult pe partea de implementarea proiectelor, pentru că nicăieri în România nu există o organizație, cum o avem noi pe aceasta de la Olt.
Eu modelul ăsta l-am furat, între ghilimele, din Spania. Că vă spuneam că, atunci când mă duceam eu până la minister (că, iată, revin în anii 2009), am avut șansa să mă integrez într-o organizație sindicală a fermierilor, se numea Agrostar, la momentul ăla, Federația Agrostar. Și am avut ocazia să merg cu colegii din sindicate prin mai multe state europene.
Erau niște proiecte la nivel european să ne arate și nouă românilor cum funcționează agricultura în Spania, Italia, Olanda, Franța. Am fost peste tot. Modelul spaniol mi-a plăcut, pentru că acolo am văzut ceea ce avem noi astăzi. Poate nu la nivelul ăla, că ei aveau o politică de stat vis-a-vis de asociere.
Pentru că erau foarte multe asociații și nu lăsau un fermier de capul lui să facă sau să nu facă mare lucru. Din contră, toți erau membri în asociații, toate asociațiile astea aveau birouri, aveau centre de colectat, aveau partea asta de formare profesională, bine pusă la punct, că și noi facem acum cursuri, facem informare… Pentru că nu e ușor să iei fermierul din câmp, să îi spui:
„Bă, faci asta, că zic eu!”. Nu neapărat că zic eu, dar trebuie să conștientizeze el că dacă face așa, e mai bine și pentru el… Că facem, câștigăm, ne profesionalizăm, în așa fel încât să producem și să putem vinde. E o știință. Deci arta de a vinde, marketingul ăsta e o știință. Nu se naște nimeni învățat, dar învățăm. Asta am văzut în Spania.
Toți fermierii, mai ales cei mici și medii, erau conectați cu aceste organizații. Și, prin organizații, ei derulau tot felul de programe, proiecte, se ajutau reciproc. N-aveau treabă cu politica, precum se practică pe la noi. Așa facem și noi acum.
Proiectul lui Ionuț Crăciun este un exemplu de implementare al echipei noastre de la Asociație. Adică, îi spunem, „te duci și vezi să nu uiți să declari la APIA, vezi să nu uiți să declari la ANAF, hai să vedem”. I-am luat de pe umeri anumite chestiuni… Foarte mulți ne întrebau: „Domnule, cum mă descurc eu?”
Păi noi ne ocupăm de pașii aceștia. Noi te ajutăm. Nu te lăsăm singur. Cum se mai întâmplă în țară, îi face cineva proiectul și îl lasă singur. El uită sau nu știe, sau nu e informat… Vedeți și dvs. codul fiscal se schimbă, de la an la an, și la APIA, tot felul de reglementari care mai de care împotriva omului gospodar…
Noi îi ținem în permanență, printr-un dialog cu ei, la curent, cu noile modificări și nu-l lăsăm pe niciunul urmă. Pe toți îi ajutăm să-și ducă proiectul la bun sfârșit, să-l implementeze corect și data viitoare să acceseze alte programe.
Cum se finanțează asociația dumneavoastră?
Asociația are mai multe surse de finanțare. În primul rând, cotizația e obligatorie pentru toți membrii, e 1190 de lei pe an. Plus partea de consultanță. La consultanță, noi, întotdeauna, am mers aproape la 50% față de ce se percepe în România.
Avem și compartimentul ăsta de Consultanță, plus Cursuri de formare, că și acolo mai sunt ceva taxe, dar ne autofinanțăm. Nu am primit niciodată finanțări de la stat! Suntem un ONG.
Ce piedici aveți? Care sunt greutățile în sistemul pe care dvs. l-ați cristalizat?
Noi am creat o entitate care ajută micii tineri fermieri și, în permanență, îi ținem la curent cu toate modificările și cu toate informațiile calde, să spun așa.
Nu facem politică. Eu nu am fost niciodată membru în niciunui partid. Exact pentru ca să nu se interpreteze… Pentru că sunt fluctuații, acum e un partid la putere, peste următorii patru ani vine altul. Și eram favorizați sau defavorizați de unii și de alții. Întotdeauna le-am comunicat că fac doar politica agricolă…
Am avut dialoguri cu reprezentanți politici din toate taberele. Și atunci când am fost consilier, aproape onorific (sub aspect retributiv) la domnul Daia, PSD-ist pur sânge, domnia-sa nu m-a obligat sau nu m-a îndrumat ca să mă înscriu în partid.
Din contră, m-a luat ca și consilier, pentru că a simțit și a văzut cam ce făceam eu aici în Olt și mi-a cerut să vin în echipa dumnealui, să ajut, din interior, să facem mult mai multe lucruri.
Avem sistem de asociere, pentru că, în agricultură, fermierul este non-stop la muncă. Nu are timp toată ziua să stea, să citească, să caute, să vadă ce s-a schimbat, ce nu s-a schimbat. Asta e treaba noastră și noi îi chemăm, o dată pe lună sau chiar la două luni, că e zi de sărbătoare, că e un week-end, că e seară sau dimineață, și îi informăm. Iată ce s-a mai modificat, iată ce trebuie să mai facem, iată, iată… Și, împreună cu ei, putem construi și alte tipuri de programe, cum am făcut acum Piața Volantă.
Ce importanță are o piața volantă?
În primul rând, e o zonă de promovare a tinerilor fermieri… Atât timp cât Slatina, prin primarul Mario De Mezzo, ne acceptă, noi putem să mărim paleta de producători pe care îi putem aduce, pentru că asociația are peste 1000 de membri, dar nu putem veni cu 1000 de membri în mijlocul Slatinei, pentru că nu s-ar vinde toate produsele de la 1000 de ferme. Avem acum câteva ferme, sunt 5-6 producători de legume, sunt cu brânzeturi, sunt diversificate fermele. Trebuie să fie membrul nostru, să știm sigur acest lucru. Pentru că noi trebuie să avem un control al celor care ajung în piața volantă, pentru că noi oricum îi cunoaștem pe toți. Toți au proiecte. Noi nu avem membri fără proiecte. Automat, dacă el are proiect de finanțare europeană, chiar există ca fermă.
Ei chiar au investit niște bani europeni și se dezvoltă, pentru că sunt obligați să se dezvolte. Au și ei o obligație să-și promoveze proiectul, pentru că au primit niște banii. Și atunci noi am creat acest cadru ca ei toți, prin rotație, să vină în piața volantă, vineri, sâmbătă și duminică, să se promoveze ca fermă, ca proiect. Și de ce nu? Ce e mai important și domnul primar De Mezzo chiar ne-a acceptat și pe ideea asta, venim cu produse 100% autohtone. Adică nu venim cu, nu știu, banane, portocale sau roșii din Turcia. Din contră, avem foarte mulți producători… Oltul e cel mai bogat județ din România, pe zona de legumicultură.
Pe programul Tomata, de exemplu, de anul trecut, din 22.000 de ferme românești, care erau în program, 8.000 și ceva erau numai din Olt. Deci, unul din trei era din Olt. Adică un județ foarte puternic pe zona asta și e păcat că nu să nu-l promovăm, având atâtea produse și știm cu toții că legumele din import nu au calitatea, nu au gustul, nu au prospețimea legumelor pe care le produc acești tineri. Și opinia publică din Slatina, din județul Olt și cei de la nivel național trebuie să înțeleagă că putem proceda așa cum se procedează în Franța: acolo, produsele franțuzești sunt la nivelul ochilor în supermarket, iar francezii caută, în special, în magazine, produse franțuzești… Păi și noi trebuie să facem o educație, în acest sens. Nu numai a producătorului, că asta o facem, dar și a consumatorului pe care trebuie să-l încurajăm ca să caute și să cumpere, cu precădere și cu prioritate, produsele românești.
De ce? Pentru că, vedeți, suntem aici în Ghimpețeni. În Ghimpețeni, sunt 20-30 de proiecte. De ce n-ar fi 50 de proiecte? De ce n-ar fi, ca la Izbiceni, 300 de proiecte? Satul românesc din ce trăiește? Nu trăiește că are o primărie, câțiva angajați în primărie și câteva ajutoare sociale. Satul românesc va pieri, pe modelul acesta actual. Dar satele românești se vor salva când vor avea asemenea tineri care investesc aici și nu se mai gândesc să plece în Anglia. Chiar dacă nu e ușor nici aici. Că și aici e greu și se muncește mult, dar muncește pentru el și trăiește cu familia și cu părinții și cu bunicii… Și asta cred că e satisfacția fermierului autohton, mult mai mare decât banii pe care-i poate câștiga, mai ușor, în Anglia.
Spuneți-mi, foarte pe scurt, ce neajunsuri ar fi sau ce ați vrea să se îmbunătățească în domeniul dvs. și nu se poate, din cauza sistemului nostru politic, guvernamental?
Ne-ar ajuta foarte mult, de exemplu, dacă modelul acesta de gândire, de asociere s-ar multiplica, la nivel național. Pentru că mult mai ușor ar fi pentru noi toți dacă am merge și am discuta direct, de la egal la egal, cu Ministerul Agriculturii, cu Ministerul de Finanțe, unde se găsesc soluții financiare și fiscale, pentru fermieri. Ei cumpără totul cu TVA, dar nu deduc TVA-ul, pentru că nu sunt plătitori de TVA. Am dat un exemplu…
Trebuie gândite tot felul de formule, în așa fel încât statul să-i încurajeze, în continuare. Nu e suficient că le-a dat 70.000 de euro, din banii europeni, ce-i drept, și, apoi, să-i lași singuri pe lume. Din contră, trebuie să ne organizăm, în așa fel încât relația cu statul, dar și cu supermarketurile să funcționeze, pentru că acolo e problema noastră cea mare… Avem foarte mulți producători mici, care nu reușesc, din păcate, să ajungă cu produsele lor de o calitate net superioară produselor unor companii mari, favorizate, prin metode subterane, în raport cu lanțurile marilor magazine. Recunosc că e și vina sau mentalitatea învechită a unor fermieri, din rândurile noastre. „Domnule, iar ne asociem în cooperative, în CAP-uri?”, spun aceștia. Încă mai persistă ideea asta greșită că forma asociativă înseamnă CAP-ul din timpul comunismului. Iar tinerii care vin din străinătate și propun în familie modelul asociativ modern, primesc imediat replica: „Domnule, am fost în CAP-uri o dată și nu era chiar bine. Nu mai vrem să ne întoarcem la comunism!”
Noi încercăm să le demonstrăm că nu e vorba de CAP-ul ăla. În Franța și în Anglia, am văzut cooperative, în sensul etimologic al cuvântului, acela de cooperare, care asta fac: promovează și vând produsele, în comun, pentru că un fermier izolat, singur, chiar dacă are câteva hectare de pepeni, câteva hectare de usturoi, ca fermă, nu poate să se conecteze cu supermarket-urile.
Supermarket-urile, fiind foarte multe la nivel național, au nevoie de o cantitate foarte mare de marfă zilnic. Și aici vine asocierea. S-a încercat cu Casa Unirea, dar știți cum e că toți trăim în România și vedem ce se întâmplă vis-a-vis de politic. Când își bagă politicul coada și își pune politicul oamenii, care nu sunt bine pregătiți la anumite chei, se alege praful de toată gândirea.
A fost „Casa Unirea” a fost gândită relativ bine atunci… Pe vremea lui Vâlcov, Dragnea și, apoi, Daia. Nu sunt deloc nostalgic după acele vremuri, dar, în prima fază, această instituție a mers oarecum bine. În folosul micului fermier român. Apoi, a dispărut în neant. A urmat o poveste urâtă, pe care nu doresc s-o mai amintesc aici, pentru că nu vreau să politizez acest interviu.
Domnule, ce se întâmplă? Cooperativele acestea mici, dar multe, care ar putea sta la baza dezvoltării plenare a legumiculturii românești, nu vor putea să se conecteze cu supermarket-urile, pentru că supermarket-urile au foarte multe pretenții. Inclusiv plata la 30 de zile… Producătorii ca noi nu pot să aștepte 30 de zile ca să-și ia banii pe marfa vândută. Și atunci a apărut nevoia aceasta a înființării „Casei Unirea”. Era o entitate a statului român, capabilă să poată achiziționa cantități mari de produse agroalimentare românești și să le plătească mult mai repede, la 2-3 zile. Și chiar intrau banii a doua zi. Asta era ideea, să se plătească rapid, pentru că fermierul are nevoie de bani, în fiecare zi. Banii pe care el îi așteaptă pentru munca și pe produsele lui îi întoarce în economia locală, pentru că are nevoie de zilieri, cumpără combustibil, cumpără imputuri etc.
Micii producători sunt ca niște copaci care nu lasă dealul să se surpe, nu lasă satul să dispară, sunt ca niște motorașe economice, foarte bine ancorate în economia locală și aduc plus-valoare în economia comunității. Aceste mici ferme ale tinerilor, sprijinite de stat, pe criterii naționale și, nicidecum selectiv-politice, sunt viitorul legumiculturii românești…
Un mesaj de final…
Trebuie să fim patrioți, în sensul occidental al cuvântului. De ce să dau eu banii pe o roșie din Turcia sau din Spania, când pot să cumpăr o roșie românească? Cumpărând o marfă din România nu fac altceva decât să ajut economia locală și economia națională. Trebuie să încurajăm consumatorul să caute și să identifice produsele românești, care sunt, de departe, cele mai bune. Nu că le lăudăm noi, pentru că suntem implicați în acest proces, dar este un lucru real. Sunt cele mai bune, naturale, cele mai proaspete și le putem aduce, în familia fiecărui cetățean român. Doar așa putem mânca sănătos și putem salva satul românesc.
Florin Ciobanu nu vorbește din cărți, ci din viața trăită în câmp și în piețe, în birouri de minister și în corturile de vânzare din marile orașe. Între idealism și pragmatism, între nostalgie și reformă, între satul de odinioară și Europa de azi, el rămâne un promotor sincer al agriculturii mici și mijlocii – cu față europeană și produse românești autentice. Ceea ce propune Asociația Tinerilor Fermieri nu este doar un model economic, ci o formă de renaștere rurală. Într-o lume care caută rădăcini, Ciobanu și colegii săi construiesc, zi de zi, viitorul unor sate care refuză să moară…
Dumitru Sîrghie
