AcasăEvenimentTMK Artrom – O nouă secție de producție pentru Slatina

TMK Artrom – O nouă secție de producție pentru Slatina

TMK Artrom Slatina a inaugurat luni, 8 iunie a.c., o nouă secție de producție prin care se realizează țevi pentru industria de automobile și cilindri hidraulici. Secția a fost dezvoltată în ultimii doi ani și presupune o investiție de aproximativ 10 milioane de euro. Secția nr. 5 – ACH – Țevi pentru Automobile și Cilindri Hidraulici este cea de-a cincea secție de producție a uzinei.

Noua secție permite companiei să livreze produse cu valoare adăugată, TMK preferând să se concentreze pe  calitate și nu pe cantitate. Dotarea secției ACH este una de ultimă generație, utilajele fiind importate din Japonia și Germania.

tmk inaugurare intNoua secție este foarte importată pentru TMK Artrom Slatina, dar și pentru economia Slatinei și a județului Olt, creându-se astfel noi locuri de muncă.

La acest eveniment important pentru comunitatea slătineană a participat întreg bord-ul TMK, dintre care amintim aici pe Dmitry Pumpyansky, președintele Consiliului de Administrație TMK, Adrian Popescu, director executiv al TMK Artrom Slatina, Cristian Drinciu, directorul general adjunct al Diviziei pentru Operațiuni din cadrul TMK.

tmk 3 inaugurareDe asemenea, la manifestare au ținut să fie prezenți Silviu Neacșu – prefect de Olt, Emanuel Oproiu – subprefect, Marius Oprescu – vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, Mihaela Stana – primarul Municipiului Slatina, Cristian Bircea – viceprimar, Adrian Tănase – șeful Isu Olt, Dorel Drejoi – Inspector Șef al Inspectoratului de Jandarmi Olt, Cătălin Florescu – comisar-șef al IPJ Olt, precum și reprezentanți ai marilor companii care  activează în Slatina, cum ar fi Gheorghe Dobra – manager general ALRO SA și Albina Dumitrescu – director Resurse Umane SC Prysmian Group Cabluri și Sisteme SA.

tmk 1 inaugurareLa inaugurare a fost prezent și un reprezentat al Guvernului, în persoana d-lui Maricel Popa, secretar de stat în  Ministerul Economiei. După alocuțiunile celor prezenți, reprezentanții TMK, împreună cu prefectul de Olt, Silviu Neacșu, au tăiat panglica noii secții, directorul Adrian Popescu oferindu-le celor prezenți și o cupă de șampanie.

tmk 2 inaugurareÎn continuare, cei prezenți au vizitat noua secție de producție, unde au putut vedea în detaliu întreg mecanismul pus în funcțiune pentru realizarea de țevi pentru industria de automobile și cilindrii hidraulici.

tmk 4 inaugurare

ADRIAN POPESCU, DIRECTOR EXECUTIV AL TMK ARTROM SLATINA:

„Îmi face o deosebită plăcere să vă urez bun venit la Slatina, la un eveniment care demarează o nouă etapă în dezvoltarea acestei companii. Acum Slatina este uzina de bază și uzina care creează produsul final al Diviziei în Europa al Companiei TMK și este specializată pe țevi industriale.

Toate uzinele companiei noastre din Rusia, România, Statele Unite, Canada și Oman au fost, ușor-ușor, transformate și și-au demarat noi programe de dezvoltare, bazate pe o strategie care, până în anul 2020, va face ca produsele noastre să se adreseze necesităților tehnice ale consumatorului, în așa fel încât noi nu vom mai vinde doar țevi, vom vinde țevi însoțite de soluții tehnice și de valoare adăugată.

Ceea ce vă propunem astăzi este un prim proiect pe care l-am încheiat și anume Secția de Țevi pentru Industria de Automobile și Cilindri Hidraulici, secție ce a fost dezvoltată în ultimii doi ani. Finalizarea ei este astăzi sub ochii dumneavoastră…”

tmk 5 inaugurareCRISTIAN DRINCIU, DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT AL DIVIZIEI PENTRU OPERAȚIUNI DIN CADRUL TMK:

“Artrom a apărut în peisajul industrial românesc la sfârșitul anilor ’80, într-un moment nu foarte prielnic, cotat cu șanse slabe de reușită în această piață foarte dură. Totuși, cu o mobilizare exemplară, colectivul uzinei a reușit ca să dezvolte produse cu care s-a impus pe piață, fiind unul dintre numele cele mai importante în piața țevilor industriale din Europa și un nume foarte respectat într-o serie de alte piețe, precum cea a Statelor unite ale Americii.

La succesul nostru a contribuit foarte mult alăturarea la grupul TMK, în anul 2002. Ceea ce inaugurăm, astăzi, este primul pas în această direcție, este prima piatră de temelie pe care o punem pentru acest obiectiv”.

DMITRY PUMPYANSKY, PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE TMK:

„Suntem prezenți în România de 15 ani de zile, unde am întâlnit oameni foarte bine pregătiți în cele două uzine: TMK Artrom Slatina și TMK Reșița. Investițiile noastre totalizează 200 de milioane de euro în centrele de producție.

În prezent, ne aflăm într-un moment foarte important în ceea ce privește modernizarea producției, respectiv inaugurarea unei noi secții de producție în cadrul TMK Slatina, respectiv Secția ACH –țevi pentru Automobile și Cilindri Hidraulici.

De asemenea, preocuparea noastră generală este aceea de a deschide noi centre de producție în urma cărora se vor crea noi locuri de muncă, ajutând astfel comunitățile locale și devenind astfel contributori la bugetele locale, fapt ce va duce astfel la dezvoltarea economiei.

Vreau pe această cale să mulțumesc guvernului României și autorităților locale și județene care au ajutat la dezvoltarea noastră. Vreau să mulțumesc echipei noastre de conducere pentru activitatea depusă, astfel încât numele TMK este respectat în întreaga lume. Mulțumesc muncitorilor români, oameni buni, cinstiți și foarte bine pregătiți, cu rezultate foarte bune pentru grupul nostru.”

SILVIU NEACȘU, PREFECTUL JUDEȚULUI OLT:

„Am venit cu mare plăcere astăzi pentru a participa la inaugurarea acestei importante capacități de producție pentru industria metalurgică. Această capacitate de producție reprezintă o împlinire pentru județ și pentru Slatina. Noua secție de la Slatina a generat noi locuri de muncă.

Suntem convinși că proiectele dvs. nu se vor opri aici, ci vor continua cu noi investiții de succes.”

MARICEL POPA, SECRETAR DE STAT ÎN MINISTERUL ECONOMIEI:

„Faptele vorbesc, iar TMK este o întreprindere modernă. Exact ceea ce are nevoie România. Felicit grupul TMK pentru că s-a gândit nu numai la cantitate, ci s-a gândit și la calitate, la punerea în producție a plusvalorii, ceea ce contează foarte mult. Putem spune că TMK a dus steagul României, de aici, de la Slatina, în toată lumea.

Ne-au cerut ajutorul, iar noi am făcut tot posibilul să-i ajutăm, prin măsurile guvernamentale. Suntem alături de dumneavoastră și vă invităm, în continuare, să avem un dialog constructiv.”

Dumitru SÂRGHIE

___________________________________________________________

TMK este unul din primii doi  lideri mondiali, în domeniul producției de țevi pentru industria gas și petrol. Grupul TMK dispune și de două centre de științe și cercetări în Rusia și SUA, precum și de o rețea de distribuție vastă.

TMK a intrat în România, în anul 2002, când a cumpărat compania ARTROM (TMK-ARTROM) producător de țevi din otel pentru industria energetică, constructoare de mașini și construcții.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments