Ce v-a determinat să urmați o carieră în regie și cum ați descoperit această vocație?
Am fost fascinat de teatru de când eram copil și organizam la scara blocului o mică scenă și mici inițiative puerile dar încântătoare pentru copilăria mea. Drumul către regie a fost cu sinuozități, pentru că mama mea s-a opus cu vehemență unei cariere în teatru, probabil din motive obiective. (în anul 1984 – locurile la cele două facultăți de teatru erau doar 8 la număr și numărul candidaților era de ordinul sutelor). În acest context, în semn de revoltă, deși mă pregătisem pentru teatru, m-am înscris la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, unde admiterea nu era deloc ușoară, la cea vreme fiind 1000 de candidați pentru 100 de locuri. (am intrat al 11-lea). Am finalizat această facultate, în anul 1988, după care am navigat pe toate continentele. Revoluția română m-a prins în Egipt, unde am luat decizia să demisionez. După câțiva ani de pregătire, am revenit la dragostea dintâi și am urmat cursurile Universității de Teatru din Târgu-Mureș, Secția Regie, urmată de un masterat și un doctorat cu tema „Dominanta erotică sub spectrul morții în tragedia greacă”.
Care a fost primul spectacol regizat de dvs. și ce provocări ați întâmpinat la începutul carierei?
Primul spectacol regizat de mine a fost „Sicilianul”, de Moliere, spectacol de teatru clasic stradal cu scenografie volatilă și foarte apropiat de maniera franceză a evului mediu târziu. Ca orice început, producția mea a fost privită cu neîncredere, dar participarea ei la Festivalul Medieval de la Sighișoara a confirmat succesul la public și așa a apărut prima cronică pozitivă în revista ,,Teatrul Azi”.
Cum ați evoluat ca regizor de-a lungul anilor? Există un spectacol care va marcat parcursul artistic?
Evoluția mea ca regizor nu are nimic spectaculos, stilurile și ideile aplicate primelor spectacole se regăsesc și în ziua de azi. Spectacolele care m-au marcat cel mai mult au fost Oscar și tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt și Micul Prinț, de Antoine de Saint Exupery.
Ați avut vreun mentor sau o persoană care va influențat decisiv cariera?
Nu am avut nici un mentor, mă bazez numai pe instinctul meu și pe analiza lumii înconjurătoare. O apreciez foarte mult pe Pina Bausch.
Cum ați descrie stilul dvs. regizoral? Există anumite influențe sau surse de inspirație care vă modelează munca?
Stilul meu regizoral este bazat pe adevăr, și emoție scenică, folosind de foarte puține ori elemente adiționale (proiecții, fum de scenă, sau alte cârje regizorale). Un alt aspect important este faptul că pun actorul pe primul loc și îi accept partea sa de creație, cu un minim de cenzură. Consider că, până la urmă, un spectacol de teatru reprezintă o muncă colectivă, coordonată de un regizor. Eu lucrez cu actorii într-o atmosfera degajată și, de foarte multe ori, se leagă prietenii pe viață.
Există vreun regizor sau artist cu care v-ați simțit în mod special conectat?
Da, el se numește Kenneth Branagh.
Care sunt câteva dintre spectacolele dvs. preferate pe care l-ați regizat și de ce?
Toate spectacolele regizate de mine sunt o parte din viața mea, le consider ca și copiii mei și nu pot face ierarhii.
Puteți împărtăși câteva amintiri sau momente memorabile din timpul repetițiilor sau reprezentațiilor acestor spectacole?
Cel mai memorabil moment a fost după premiera spectacolului „Micul Prinț”, realizat exclusiv cu copii cu autism (copii cu nevoi speciale) unde publicul nu a părăsit sala 30 de minute după terminarea spectacolului. A fost un moment de maximă emoție.
Ați lucrat vreodată la proiecte interdisciplinare care să îmbine teatrul cu alte forme de artă, cum ar fi muzica, dansul sau artele vizuale? Dacă da, cum a fost această experiență?
Da, am realizat proiecte interdisciplinare, la Viena, împreună cu conceptografa Cristiana Cott Negoescu. Spectacolul este un melanj de dans contemporan, body-painting, teatru și muzică live, „Types of Synestezia” – spectacol nonverbal.
Există vreun spectacol în care ați experimentat tehnici regizorale noi sau inovatoare? Cum a fost primit de către public și critici?
Da, am realizat spectacolul „Macbeth”, de W. Shakespeare în pădurea limitrofă orașului Tg. Mureș, noaptea fără nici un suport tehnic (sunet, lumini etc.) doar torțe și muzică live precum și elemente din natură. Spectacolul a fost lucrarea mea de licență, spectacol pe care l-am reluat și la Castelul Corvinilor.
Cum ați ajuns să colaborați cu Teatrul de Artă Deva și ce va atras la acest teatru?
Teatrul de Artă Deva a fost 22 de ani în renovare, deși este un monument istoric cu o vechime de 113 ani. Am simțit o energie specială aici, motiv pentru care activez aici de 20 de ani.
Ce proiecte considerați că au avut un impact deosebit asupra comunității locale și asupra scenei teatrale din Deva
Am coordonat două proiecte artistice de amploare „Hunedoara lirică”, Festival Internațional de Operă și muzică clasică și „Deva Performing Arts”, Festival Internațional de Artele Spectacolului. Audiența a fost de ordinul miilor de persoane având loc și indoor și outdoor.
Care sunt principalele provocări pe care l- ați întâmpinat la Teatrul de Artă Deva și cum le-ați depășit?
Cele mai mari provocări au fost și rămân subfinanțarea teatrului și lupta cu „prostul gust” generalizat în ultimul timp (manelizarea spațiului teatral).
Care sunt realizările de care sunteți cel mai mândru în cadrul acestui teatru?
Realizarea cea mai mare este crearea unui colectiv foarte valoros, unit, care vibrează alături de mine în toate demersurile artistice și nu numai.
Ce proiecte exista în plan pentru viitorul apropiat? Există vreo piesă pe care doriți de mult timp să o regizați?
În această stagiune, promovăm dramaturgia contemporană atât românească cât și internațională. Autori precum Ștefan Caraman, Laurențiu Lungu (debutant), Aldo Nicolaj, Matei Vișniec, Eugen Pădureanu. Îmi doresc foarte mult să regizez ,,Neguțătorul din Veneția”, de W. Shakespeare.
Aveți intenția de a explora și alte genuri teatrale sau media, cum ar fi filmul sau televiziunea?
Nu, teatrul îmi ocupă tot timpul, deși mă simt atras de film. Sunt și artist plastic, membru UAP și mă ocup și de arta digitală (am avut mai multe expoziții în România și în afara ei).
Cum vedeți viitorul teatrului în contextul actual, marcat de schimbări tehnologice și sociale?
Teatrul este arta emoțiilor revelate spontan în dialogul cu publicul. Spectacolul de teatru are un scop catartic de purificare a sufletului, prin faptul că oferă acces la emoții artistice diferite, generate în mare parte de râs sau de plâns. Teatrul oferă prilejul de a empatiza cu suferințele personajelor, de a le înțelege drama. Teatrul oferă un prilej de reflecție, de meditație asupra problemelor existențiale.
Într-un secol grăbit, egoist, ipocrit, societatea s-a degradat din punct de vedere moral, direct proporțional cu dezvoltarea tehnico-științifică. Societatea a progresat pe plan intelectual, sacrificând moralitatea și provocând noi relații interumane, în care valorile spirituale au o altă semnificație
În contextul actual viitorul teatrului îl văd destul de sumbru. Apariția pe bandă rulantă de sub-produse teatrale modifică gustul publicului iar sintagma ” publicul cere” este cea mai penibilă scuză pe care o folosesc directorii sau producătorii de teatru. Acest lucru în timp va transforma teatrul într-o artă irelevantă cu un public din ce in ce mai puțin numeros. Sunt adeptul primatului ofertei în fața cererii.
Teatrul cu acea transfuzie de umanitate de la scenă către spectatori a fost, este și va fi o artă vie, un călător prin timp și spațiu și o definiție universală a noastră a Oamenilor.
Ce sfaturi aveți pentru tinerii regizori care doresc să-și construiască o carieră în teatru?
Greu de dat rețete sau sfaturi! Militez pentru depolitizarea spațiului cultural și ascendența meritocrației.
Interviu realizat de Cristian Ovidiu Dinică
https://teatruldeartadeva.ro/deva/index.php/cv-mihai-panaitescu
