D-le primar, ce investiții vechi ați continuat, ce investiții noi aveți și ce fonduri ați utilizat?
În primul rând, putem vorbi doar despre investiții noi! Investiții vechi sau în derulare, când am preluat mandatul, nu existau. Ca investiții noi, ne putem raporta la asfaltarea a 7 km de drum, în satele componente ale orașului Scornicești. Aici facem referire la satele Negreni, Bircii și, în acest moment, se lucrează în localitatea Jitaru.
Avem două proiecte pentru asfaltarea și modernizarea străzilor din satele componente ale orașului Scornicești. Unul de 8 km și celălalt de 12 km. În acest moment, lucrăm la proiectul de 12 km. Am dat ordinul de începere anul acesta și sperăm ca, până în iarnă, să depășim 50% din lucrare. Urmând ca, de la anul încolo, să intervenim pentru betonarea șanțurilor și construirea podețelor, acolo unde cantitățile de apă sunt mai mari.
Alt proiect pe care l-am demarat, în acest început de mandat, se referă la construirea a două blocuri. Unul social, celălalt – ANL, pentru tinerii din localitatea noastră. Am început lucrările la blocul social, urmând, în scurt timp, să înceapă lucrările și la blocul ANL. Ieri a fost termenul limită de deschidere a ofertelor. Licitația se ține de către Agenția Națională pentru Locuințe și am convingerea că într-o lună de zile vom avea muncitorii la lucru. În total, în cele două blocuri se vor putea muta 36 de familii din orașul Scornicești. Avem deja solicitări de la tineri, criteriile sunt stabilite, dar n-am început selecția dosarelor. Un criteriu de bază, eliminatoriu este vârsta: sub 35 de ani!
Un alt proiect l-am depus pentru obținerea finanțării este proiectul de extindere al rețelei de gaze. Am reușit să depunem pe 31 decembrie 2020 acest proiect, pe POIM, însă, până acum, n-am primit o rezoluție la acest proiect. Sperăm să fie una pozitivă. Oricum vom depune pe PNDL 3, Programul Anghel Saligny, acest proiect, în vederea obținerii finanțării. Sperăm să obținem finanțarea acestui proiect mare, care cuprinde peste 50 de km de rețea de gaz, ceea ce însemnă că acoperim cam toate satele localității noastre, acolo unde, în acest moment, această investiție nu există.
Cum vedeți dvs., ca primar liberal, direcționarea de către Guvernul Câțu a fondurilor exclusiv către primarii liberali? Sunteți acuzați că ați reiterat un obicei mai vechi al PSD…
Vorbind despre județul nostru, la Olt lucrurile nu stau chiar așa. S-a văzut cum au fost repartizate sumele și pot să vă spun că n-au fost repartizate exclusiv primarilor liberali. Din punctul meu de vedere, a fost oarecum echilibrată repartizarea acestei sume. Ca valoare, am primit și noi și ei la fel. Până la urmă PSD a luat 100 miliarde lei vechi și PNL a luat 50 miliarde lei vechi. Nu mi se pare că au fost acordate aceste sume exclusiv către PNL.
Scorniceștiul este o veche vatră de cultură și civilizație… Vorbiți-ne despre Școală și despre Cultură, dacă se mai poate vorbi despre așa ceva, în aceste vremuri de restriște!
Legat de Cultură, pot să vă spun că am obținut, anul acesta, finanțare pentru reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură din Scornicești. În acest moment, se lucrează la caietul de sarcini, privind scoaterea acestui proiect la licitație. Licitația se va ține de către Compania Națională de Investiții. Sper să dăm drumul la lucrări cât de curând. Valoarea acestui proiect se ridică la aproximativ 40 miliarde de lei vechi.
Am insistat pentru acest proiect, tocmai pentru motivul că îmi doresc să aducem tradițiile de odinioară la loc de cinste. Am încercat, în acest an, să contribuim la revitalizarea Ansamblului „Călușul”, ansamblu cu tradiție. Chiar acum două săptămâni a fost invitat la Etno TV și am privit, cu mândrie, la televizor evoluția Ansamblului „Călușul” Scornicești. Este o onoare să vedem când ansamblul nostru evoluează la nivel național. Vom încerca, din răsputeri, să menținem aceste tradiții.
Am acordat o atenție deosebită unităților de învățământ și încercăm să asigurăm cele mai bune condiții, în sălile de curs, pentru elevii noștri. Având în vedere situația actuală, cu această Pandemie, de care ne lovim cu toții, noi am asigurat, încă de la începutul noului an școlar, material dezinfectant, măști și toate produsele necesare, pentru a împiedica răspândirea acestui virus. În acest moment, ne aflăm într-o situație să zic bună, la nivelul școlilor, nu avem cazuri foarte multe de Covid. Sunt cazuri izolate și îmi doresc ca acest lucru să nu evolueze. Suntem foarte atenți la acest aspect, dar dacă situația ne-o va cere și vom fi nevoiți să recurgem la varianta online, cu siguranță vom lua această decizie, împreună cu domnii directori, așa cum s-a și indicat.
D-le primar, tot ceea ce ați vorbit despre investiții depinde de ce se va întâmpla din punct de vedere politic. Cum vedeți dvs. situația explozivă de la nivel guvernamental și chiar parlamentar?
Pentru mine, ca primar, ceea ce se întâmplă, momentan, în țară, nu-mi conferă o siguranță pe termen lung. Aș fi vrut ca lucrurile să fie pașnice, să fie liniște să ne putem duce, fiecare, mai departe proiectele pe care le avem în derulare. Am spus de fiecare dată că o unitate administrativ-teritorială, fără sprijin extern, fără alocări suplimentare de fonduri nu poate face performanță. Noi n-am fi avut 150 de miliarde lei vechi, pentru a putea demara obiectivele despre care am vorbit înainte. Îmi doresc ca, în scurt timp, să se găsească o soluție ca lucrurile să meargă mai departe. A apărut acest program, Programul Anghel Saligny, care este un program extraordinar pentru țară. Trebuie să dăm drumul cât mai repede la acest program, pentru că oamenii nu mai au răbdare. Oamenii, vor, au așteptări…
Deci, care ar fi bilanțul la un an de mandat?
Așa cum am spus la început, am demarat extinderea și modernizarea rețelei de drumuri, am început asfaltarea drumurilor, am demarat proiectul de extindere apă și canal în satele componente. Suntem în fază de depunere și de accesare fonduri pentru extinderea rețelei de gaz, 50 de km, proiect pe care îl vom face, indiferent de sursa de finanțare. Am început construcția celor două blocuri, blocul Social și blocul ANL, începând construcția la blocul Social. Am obținut, de asemenea, finanțare pentru reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură Scornicești.
Am reușit să intervenim acolo unde era necesar, în vederea modernizării unităților de învățământ. Am construit locuri de joacă pentru copii… Am amenajat str. Pompierilor, cu tot ceea ce înseamnă trotuar și parcări, iar la anul vom veni cu asfaltarea…
Am modernizat iluminatului public, cam în jumătate din satele componente, prin înlocuirea lămpilor stradale. Avem amenajarea bulevardului principal, B-dul Muncii. Lucrăm, în acest moment, la un proiect privind modernizarea și reabilitarea Liceului, pe CNI. Se va deschide o axă la care vom aplica și noi, pentru amenajarea și construirea drumurilor de exploatare.
Cam în linii mari, acestea sunt proiectele, plus celelalte reparații și lucrări curente, pe care fiecare primărie le face zi de zi.
Ce mesaj aveți către locuitorii orașului Scornicești?
Am reușit, așa cum am prezentat mai devreme, să facem o schimbare în bine a orașului, în acest scurt timp. Lucrurile se văd… Îi asigur pe locuitorii orașului nostru că lucrurile nu se vor opri aici, ci vor continua, cel puțin în același ritm.
Dumitru Sârghie