Aproape neobservată a trecut în atmosfera de zi cu zi a Slatinei jurnalistice o tristă aniversară.
La 25 decembrie 2012, unul dintre stâlpii jurnalisticii slătinene, ar fi împlinit 75 de ani. A trecut prin viață cu o eleganță rară, aproape neverosimilă astăzi într-un ev al egoismului neostoit pentru afirmarea cu orice preț, călăuzit de un bun-simț genuin și de o decență aristocratică, aduse din familia în care s-a ivit pe lume.
A și plecat dintre noi pe nesimțite, aparent împăcat cu sine și cu ceilalți, însoțit pe ultimul drum doar de o mână de oameni, mobilizați, ca într-un ireal spectacol de tragedie antică, de bunul sau prieten și emul Florin Niculescu.
I-a fost dat astfel să fie îmbrăcat și la plecare cu același val fin de discreție și decență care i-a înfășurat strâns întreaga existență. Atras de tot ce era viu, autentic și adevărat în viață, disprețuia senzaționalul ieftin, inflamarea ridicolă, gesticulația egolatră, fanatismul și isteria.
Pentru cei care-l cunoșteau, era vestit ca un om cu simțul măsurii hipertrofiat intr-o lume care aproape că și-l pierduse. Minte subtilă și suplă, analitic până la epuizarea argumentelor, disprețuia construcțiile ideatice sterile și nefondate.
Aparenta sa fragilitate, mixată cu o infinită finețe sufletească îi permitea, paradoxal, să fie combativ, tăios și ferm, susținându-și energic opiniile până acolo încât să nu-l deranjeze pe celalalt, ajungând frecvent la o cuceritoare empatie a contrariilor.
L-am văzut înlăcrimat într-o situație în care cuiva din familia mea i se făcuse o nedreptate evidentă în publicația pe care o coordona și-atunci am realizat că era un om drept, autentic în simplitatea sa arpentorială.
Modest și înzestrat cu un simț axiologic de invidiat, era un om harnic, dincolo de aparenta sa bonomie, care te făcea să-l crezi predispus la apatie și lentoare, era pragmatic și întreprinzător, un adevărat ferment intelectual menit a cataliza „schimbarea la față” în sens pozitiv, în deplina libertate post-decembristă a singurului cotidian profesionist al județului nostru, la acea oră, OLTPRESS.
Tristețea care i-a cuprins ultimii ani și, mai ales, cvasi-neștiuta sa trecere dincolo pentru ceilalți, m-a descumpănit multă vreme, fiindcă pentru mine d-l AUREL GAGIU (căci despre dânsul este vorba) era un reper la care mă raportam ori de câte ori credeam că binele a pierit de pe lume…
Ioan-Florin TUINEA
superb. felicitari, domnule tuinea.