Fără a-mi permite să fac o apreciere generală privind greutatea morală și profesională a jurnaliștilor vâlceni, pot spune – dragi cititori – că am cunoscut aici un ziarist fabulos în șiretenia sa, un șmecher absolut, pe care l-aș numi generic Amăicălițului. După numele unui celebru personaj al lui Marin Preda, din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Inteligent ca un șarpe, fals moralist, lipsit de scrupule și oportunist până-n celula mamă, Amăicălițului scrie când cu mâna stângă, când cu mâna dreaptă. A avut două mâini stângi, atunci când a elogiat PSD-ul, fiind atunci în solda acestui partid, iar acum are două mâini drepte, cu care semnează ștatul de plată la PDL.
Este foarte bine instruit în operațiuni de lansare a lozincilor portocalii și, mai ales, este un intrigant de primă mână, inflamând și infestând masiv corpul jurnalistic vâlcean, spațiul cultural și scena politică județeană. Are multe victime la activ, din mai toate domeniile, victime la care, altădată, când era flămând, el a apelat, în genunchi, cu umilință… „Succesurile” sale nu se bazează neapărat pe harul său scriitoricesc (fiindcă, recunoaștem, are dar de la natură de a scrie), ci pe faptul că, în timp ce adversarii săi luptă cu floreta în mână, individul utilizează ghioaga, lovindu-i direct în moalele capului…
Acela care vrea să-i pună acestui individ bețe în roate are de-a face cu gărzile „patriotice” ale partidului de guvernământ, primind o pedeapsă exemplară, pentru ofensă adusă unei autorități publice de rang înalt. Adică unui poet-angagé, care pupă-n cur la nivel absolut…
Recunosc faptul că Amăicălițului ar fi făcut față, utilizând aceleași tehnici jurnalistice subversive și diversioniste, atât Portugaliei lui Salazar, cât și Spaniei lui Franco, bolborosind lozinci de genul: „Totul e bine, în cea mai bună dintre lumile posibile!”
Amăicălițului scrie cărți care se citesc singure și pe care i le cumpără partidul pe bani grei, fiindcă membrii PDL sunt obligați să declare public că îi citesc toate aparițiile, lansând pe piață omagii și aprecieri elogioase, după niște texte scrise tot de ipochimen. Care se lăfăie în umbra propriului său portret, declarând ritos, ca să-l audă Băsescu și Boc: „Lupta partidului nostru cu inamicul nu s-a terminat. Trebuie să fim vigilenți, tovarăși, dușmanul de clasă se mișcă încă și atentează la cuceririle noastre revoluționare…” Sub această deviză, el a scris, recent, în ziarul său, că Emil Boc a efectuat o vizită de prietenie la Vâlcea, unde primarul a fost primit, chipurile, cu ovații și aplauze, deși, în realitate, a fost bombardat cu ouă roșii și huiduit copios…
Se așteaptă ca recompensa de la partid să vină imediat, pentru ultimele sale servicii mincinoase… Pentru că, nu-i așa, partidul e în toate, el îți rezolvă toate problemele, de creație, de erecție, de direcție, de congestie și chiar de… digestie!?
Dar vai (!): „Vine vremea, vine ora, vine timpul tuturora!”, iar Amăicălițului a început să dea semne de neliniște. Are coșmaruri și vise tulburi… Se tot face prin vis că un balaur roșu vrea să-l înghită cu… morcov cu tot. Amăicălițului cade în genunchi (de fapt, el s-a născut în genunchi), cere îndurare, plânge, se zbate neputincios, iar balaurul roșu îi fluieră la ureche, cu limbile sale de foc: „Ascultă, pramatie, în viață sunt posibilități care se pot și posibilități care nu se pot!” Cu o ultimă suflare, poetul de curte îngaimă: „Măria Ta, salvează-mă, fiindcă tu ești Câlea, Adevărul și Viața!, nu-i așa!?”
Balaurul roșu redevine om, ia pe deplin înfățișarea actualului președinte al PSD și al CJ Vâlcea și-i spune lui Buican (asociatul, dar și adversarul său politic) cu o mină îngăduitoare: „Băi, Cristi, hai să-l adoptăm pe acest pitecantropus erectus, fiindcă – iată – știe să surâdă!”
Atenție, ziariști vâlceni, de mâine, Amăicălițului va întoarce armele… Zdrang!
Dumitru Sârghie (Ziarul de Vâlcea, 1 mai 2011)
