În trecutul nu tocmai îndepărtat, cu puțin timp înainte de constituirea uniunii Social Liberale (PSD+PNL+PC – 5 februarie 2011), la inițiativa Motanului Felix, i-am atras atenția unui cunoscut jurnalist local să nu-i mai înjure pe liberali, la comanda PSD, fiindcă sângele apă nu se face și își vor uni, confratern, apucăturile și păcatele comunistoide. Premoniția mea a prins contur la puțin timp, iar rezultatele politice, sociale, economice și culturale ale acelei monstruoase coaliții au fost dezastruoase, despărțirea lor fiind sângeroasă de-a dreptul.
Spre deosebire, însă, de noul USL (PSD+PNL+UDMR), cel care, iată, ne-a confiscat toate speranțele, fosta cumetrie politică avea, pentru presa aservită, semiaservită sau relativ liberă, un avantaj care ține de democrație și de libertatea de expresie: liderii celor trei formațiuni făceau conferințe de presă, pentru a convinge poporul, prin cureaua de transmisie – presa cea de toate zilele, cât de frumoși, morali și patrioți sunt ei.
Astăzi, PSD, PNL și UDMR, partide rămase fără concurență la tejgheaua patriei, strâns-unite într-o tripletă de dragoste interesată, nu mai fac niciun fel de conferință de presă, pentru informarea celor „mulți și proști”. La nivelul cel mai înalt, și-au tras presa lor de serviciu, utilizându-și, pe rețelele de socializare, hoardele personale, aflate într-o binefăcătoare soldă tripartită, guvernul actual construindu-și astfel o putredă autoritate, uitând că puterea nemăsurată se va întoarce, în curând, împotriva lui.
Corifeii legislativului de azi ne smulg România de sub picioare, fără nicio explicație. Au înstrăinat câmpiile, pădurile, lacurile și Delta, iar, prin mesajele lor intermediate de presa de serviciu, ei doar vor să pară politicieni, nu să și facă pentru țara lor ceva.
Le place urletul junglei, așa cum ne place și nouă, masochiști eterni, să fim călcați în picioare, și, probabil, că, în viitorul apropiat, fără nicio justificare pertinentă, ne vor opri lumina și apa, pentru că n-o să mai avem cu ce le plăti. Pentru orgoliile lor, bete de alcoolul puterii nemăsurate, de care țin cu dinții, profitând și de absența unei opoziții veritabile, actualii guvernanți ne determină să strigăm siderați: „Ceaușescu n-a murit în Decembrie 1989. Trăiește, bine-mersi, la Cotroceni, ce-i drept cu o inteligență stinsă, cu creierul devastat de propria-i falsă măreție, având grave resentimente față de poporul său și schimbându-și numele într-unul mai exotic: Klaus Werner Iohannis!”
Stau strâmb și întreb, cu bună dreptate, în limba lui Proust: Mais où sont les conférences de presse d’antan?
Dumitru Sîrghie
