La sfârșitul săptămânii trecute, Organizațiile UNPR de Tineret, Studenți și Elevi din țară s-au adunat la Poiana Brașov, pentru a lua parte la Reuniunea Națională. Pe lângă cei 200 de tineri progresiști, au fost prezenți lideri marcanți ai UNPR, precum: Gabriel Oprea – președinte UNPR, Niculai Onțanu – secretar general UNPR, Ion Toma – secretar general adjunct și președintele UNPR Olt, Valeriu Steriu – vicepreședinte UNPR, parlamentarii UNPR, Damian Drăghici și Doru Frunzulică – europarlamentari, președinții organizațiilor județene din țară. După prezentarea raporturilor de activitate pe anul 2014 a fiecărei organizații în parte, au avut loc dezbateri cu privire la stabilirea strategiei de acțiune a aripii tinere a partidului, pentru atingerea obiectivului Uniunii, acela de a avea un milion de membri, până la alegerile din anul 2016.
„Întâlnirea a fost una extrem de productivă, având rolul de a sedimenta principalele obiective ale organizațiilor de Tineret, Elevi și Studenți, mai cu seamă dorința partidului nostru de a acumula 1 milion de membri. Teme importante au fost aduse în discuție, tinerii dovedind, încă o dată, luciditatea cu care percep evenimentele politice, dar și nevoile stringente ale generației din care fac parte. Este de remarcat și de apreciat dorința tot mai mare a acestei generații de tineri de a se implica tot mai activ în viața civică și politică, încă de la vârste fragede. Este, de asemenea, un semn că votul la 16 ani este o inițiativă ce merită dezbătută cu mare atenție, dată fiind dorința exprimată public a acestor tineri de a-și decide propria soartă, prin exercitarea dreptului la vot”, a declarat Ion Toma, președintele UNPR Olt.
De asemenea, Ion Toma a ținut să-i felicite pe tineri, pentru faptul că au curajul de a spune cu mult înaintea seniorilor ce e de făcut și care este direcția în care trebuie să se meargă, iar profesionalismul, responsabilitatea și interesul național sunt cele trei calități care-i recomandă pe tinerii progresiști: „Dragii mei, ceea ce prietenii voștri, colegii voștri, așteaptă de la politicieni este exact ce reprezentați voi. Prietenii și colegii voștri vă așteaptă pe voi să veniți la putere! Nu vă voi spune tineri progresiști, pentru că eu cred că este un pleonasm. Așa cum văd eu lucrurile, tinerii români nu pot fi decât progresiști. Vă încurajez să aveți puterea de a ieși mai mult în față, de a spune ce vă frământă, de a aborda subiectele grele și de a veni cu soluțiile și ideile voastre. UNPR nu poate fi decât un partid al tinerilor și pentru tineri. Fiți tineri, fiți progresiști! Dați-ne de gândit și împingeți-ne de la spate, pe noi toți, ca să punem în aplicare schimbările pe care vi le doriți! Să arătăm împreună că viitorul aparține oamenilor curajoși și că noi, UNPR, avem curajul în sânge!”.
Ionuț Dumitrescu