AcasăPoliticaUNPR se impune decisiv în viața politică a României

UNPR se impune decisiv în viața politică a României

Victor Ponta și partidul său au nevoie ca de oxigen de un partid precum UNPR și de un președinte de tipul d-lui Gabi Oprea, care se manifestă ca un deux ex-machina, atunci când țara se găsește în situația de a nu putea fi guvernată.

Practic, UNPR și Gabi Oprea sunt cei care ne-au scăpat de Guvernul Boc și stă în putința lor să ne scape și de Guvernul Ponta, ceea ce nu-i cazul… deocamdată. Însă, dacă progresul României și interesul național o cer, oricând UNPR și Gabi Oprea pot sta la dispoziția poporului român.

Plecând de la aceste considerente logice, cititorii județului Olt trebuie să știe că, la sfârșitul săptămânii trecute (12 iulie a.c.), Slatina a devenit capitala regională a organizațiilor UNPR din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Acestea s-au reunit, în prezența conducerii centrale a partidului, a deputaților, senatorilor, aleșilor locali, precum și a echipei ministeriale coordonate de președintele și de viceprim-ministrul Gabriel Oprea.

Au fost prezenți, la această cinstită adunare, președintele UNPR Olt, secretar-general adjunct al partidului, senatorul Ion Toma (artizanul acestei întâlniri istorice), Neculai Onțanu, secretar-general, Gheorghe Bică, președinte UNPR Dolj, Gheorghe Cocina, președinte UNPR Gorj, deputat Constantin Maztilu, președinte UNPR Vâlcea și Alin Tiberiu Nicolicea, președinte UNPR Mehedinți. Oameni unul și unul, care alcătuiesc un pilon important în susținerea guvernării Ponta.

Cu ocazia acestei întâlniri din capitala județului Olt, liderii UNPR au afirmat, încă o dată, soliditatea proiectului politic național al alianței de guvernare PSD – UNPR – PC, dând publicității o rezoluție în șapte puncte, după cum urmează:

unpr toma oprea Rezoluție

1. UNPR afirmă soliditatea proiectului național al Alianței de guvernarea PSD- UNPR-PC. Ca reprezentant al interesului național și ca factor esențial pentru stabilitatea guvernării și a României, UNPR militează pentru ducerea la îndeplinirea a programului de guvernare asumat în decembrie 2012 în fața românilor. Prin deputații, senatorii, miniștrii și aleșii săi locali, Uniunea se va manifesta ca partener loial în guvernarea locală și națională, preocupat fiind de dezvoltarea echilibrată a României.

2. UNPR susține pe deplin candidatura la alegerile prezidențiale a prim-ministrului Victor Ponta. UNPR este consecventă scopului strângerii celor un milion de semnături de susținere, pentru candidatura lui Victor Ponta, ca dovadă a determinării membrilor și simpatizanților săi de a propune României un președinte de centru-stânga.

3. UNPR este un partid solid, cu o identitate solidă și care se angajează să-i reprezinte pe toți cei care trăiesc de pe urma muncii lor. UNPR va rămâne un partid de sine stătător, membru alături de PSD în Alianța de Centru-Stânga.

4. UNPR afirmă susținerea proiectelor de dezvoltare ale fiecărei comunități din regiunea Sud-Vest Oltenia. Prin echipa sa de miniștri, de parlamentari și de aleși locali, Uniunea dorește să onoreze angajamentul pe care și l-a luat în 2012 de a face traiul în această regiunea unul demn de o țară europeană. Rețele de canalizare și de alimentare cu apă, școli și spitale renovate, o administrație publică eficientă, o politică prietenoasă cu mediul de afaceri și o infrastructură modernă, toate acestea sunt esențiale pentru dezvoltarea economică și socială a Olteniei.

5. UNPR își asumă responsabilitatea ca, alături de partenerii săi, PSD și PC, să obțină în regiunea Sud-Vest Oltenia, pentru candidatul Victor Ponta, cea mai bună performanță electorală în scrutinul din noiembrie. Rezultatele obținute în ultimele rânduri de alegeri arată potențialul deosebit al partidelor de centru-stânga în Oltenia, efect al susținerii de către români a măsurilor economice și sociale, pe care aceste forțe politice le propun.

Ca un exemplu relevant, în Olt, în localitățile în care primarul provine de la UNPR, alianța PSD – UNPR – PC, a obținut 66,6% din voturile valabil exprimate la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

6. UNPR este și se va manifesta în continuare drept un partid al interesului național. Înțelegem prim toate activitățile noastre să promovăm decența, competența și binele public, respingând orice formă de corupție, de incompetență și de clientelism politic.

7. UNPR constată performanța coaliției guvernamentale din care face parte și consideră că măsurile economice ce vor fi duse la îndeplinire în perioada următoare vor consolida o creștere economică ce se va reflecta în buzunarul fiecărui român. Faptul că România a avut în 2013 cea mai mare creștere economică din UE, reflectă soliditatea viziunii economice a guvernării noastre. Reîntregirile de venituri și de pensii, reducerea TVA la pâine, creșterea salariului minim, îmbunătățirea spectaculoasă a absorbției fondurilor europene, neimpozitarea profitului reinvestit, respectul pentru medici, profesori, militari sau polițiști, alături de reducerea preconizată a CAS pentru angajator, arată că România se află pe un drum corect, în care beneficiile economice și sociale se vor distribui echitabil.”

Rezoluția a fost semnată de:
Președintele UNPR, viceprim-ministru, Gabriel Oprea,
Secretar general UNPR, Neculai Onțanu,
Președinte UNPR Olt, senatorul Ion Toma,
Președinte UNPR Dolj, Gheorghe Bică,
Președinte UNPR Gorj, Gheorghe Cocina,
Președinte UNPR Vâlcea, deputatul Constantin Mazilu,
Președinte UNPR Mehedinți, Alin Tiberiu Nicolicea
_____________________________________________

Iată, stimați cititori, cum e posibil ca un partid relativ mic, dar cu structuri solide în teritoriu, poate echilibra scena politică, poate influența istoria și poate ține în șah, dacă e cazul, partide de masă, care cred că pământul începe și se termină odată cu ele.

De remarcat capacitatea senatorului Ion Toma, aceea de a face politică la nivel înalt și de a-și servi partidul în care se află acum (UNPR), dar și pe cel în care altădată – ca lider regional – obținea performanțe notabile. E vorba aici de PSD, formațiune politică pe care Ion Toma a slujit-o în credință și o slujește și azi, în ciuda faptului că liderii PSD Olt de azi (discipolii lui de ieri) s-au purtat mizerabil în ceea ce-l privește.

Asta înseamnă să fii om politic adevărat: să-ți lași la o parte umorile și interesele personale și să lucrezi pentru interesul general. Lucru pe care Gabi Oprea și Ion Toma, alături de ceilalți fruntași progresiști, l-au înțeles pe deplin.

Rămâne să înțeleagă acest mod de a face politică și cei care, deși au supt la sânul lui Toma, au dat dovadă de ingratitudine și de obraz lipsă… Felicitări, Gabi Oprea! Felicitări Ion Toma!

Dragoș SÎRGHIE

1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments